Creaţi liberi, ajunşi robi datorită Diavolului şi eliberaţi de sub puterea Satanei

Creaţi Liberi

Liberi ne-a făcut
Creatorul la-nceput,
Să fim toţi sfinţi ca El,
Să putem trăi mereu.

Robi am fost cândva,
Fericirea aceluia 
Care doar moarte da,
Şi viaţa o-ngenunchea.

Robi nu mai suntem,
Căci fii vrem să ajungem.
Slavă îi aducem,
Iubiţi vrem să rămânem.

M-am inspirat din textul biblic de la Fapte 15:1-11

Omul a fost creat liber şi nu rob, deoarece Dumnezeu este liber şi a îngăduit copiilor lui libertatea de care se bucura şi El. Omul este liber atât timp cât ascultă de Cel care ştie cel mai bine ce este libertatea. Când omul nu mai ascultă de Dumnezeu, devine rob al erorii, iar eroarea, adică păcatul, a fost instituit de un înger care a decăzut - Satan Diavolul, deoarece s-a revoltat împotriva libertăţii adevărate. Instrumentul prin care sunt capturaţi cei care sunt liberi, este minciuna (Geneza 3). Minciuna are rolul nefast de a răsturna adevărul şi prin răsturnarea adevărului se răstoarnă şi dreptatea, iar unde dreptate nu e, nici libertate nu e, ca să nu mai vorbim de adevărata fericire. În iubirea sa, Creatorul i-a ajutat pe oameni, dându-le nişte legi drepte prin care să se vadă atât starea lor josnică, în care i-a târât Diavolul, cât şi nevoia de un Eliberator, care să îi scoată din această stare. Până la eliberare, ei trebuiau să tragă la acest jug al Legii - căci această Lege a devenit un jug greu de purtat, nu pentru că legea ar fi fost nedreaptă, ci pentru că ei erau atât de slabi în a purta o astfel de povară intelectuală. Aşadar oamenilor le trebuia o lege potrivită pentru starea fizică şi intelectuală firavă în care se zbăteau, le trebuia un jug mai uşor. Şi acest jug bun cu sarcina uşoară a fost adus de însuşi Fiul lui Dumnezeu (Matei 11:29,30).

Faptele Apostolilor 15

1. Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: "Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi."
2. Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
3. După ce au fost petrecuţi de biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
4. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5. Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
6. Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
7. După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: "Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.
8. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.
9. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă.
10. Acum, dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?
11. Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus."

Sfârşitul Legii din Vechiul Testament este Christos (Romani 10:4), deoarece Legea a fost un îndrumător spre Christos (Galateni 3:24,25). Prin Lege învăţăm ce este păcatul şi dreptatea (Romani 3:20, Exod 21:23-25) şi cât de greu este să o împlinim (Fapte 15:1-15) - dacă am putea să o împlinim sută la sută, nici nu am muri, plata păcatului fiind moartea; iar prin Christos învăţăm ce este dragostea şi harul (Ioan 13:34, Matei 18:21-35), Legea fiind pedagogul dreptăţii, Christos fiind pedagogul iubirii. Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi pe semenul tău ca pe tine însuţi este motivul, scopul vieţii (Marcu 12:28-34). De aceea ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5). Cuvântul lui Dumnezeu descrie cel mai clar ce este dragostea (1Corinteni 13), fără de care nimeni nu va fi mântuit (1Ioan 4). „Legea” defineşte raporturi, de aceea este flexibilă; când raporturile iniţiale - după care s-a dat o lege - sunt afectate, legea poate suferi amendamente (schimbări) sau chiar se poate anula. Aşa intră pe rol, procedura numită „har”. De exemplu: prima pereche de oameni, ar fi trebuit să moară în aceeaşi zi în care au mâncat din fructul interzis, şi ar fi murit chiar în acea zi (Geneza 2:16,17), dacă ar fi mâncat din proprie iniţiativă; dar din pricină că au fost antrenaţi în nesupunere de o altă fiinţă, pedeapsa pe care o cerea legea a fost comutată pe o perioadă mai lungă, pentru a se putea soluţiona controversa ridicată de acea persoană: Este Dumnezeu mincinos? Poate fi omul fericit fără Dumnezeu?

Cum se ajunge la mântuire?

Când vorbim de mântuire, în sensul biblic, ea se referă la mântuirea (salvarea) din starea de păcat şi moarte.

Maî întâi să vedem ce este păcatul?

Biblia descrie păcatul ca fiind "fărădelege" (fără de lege): 1Ioan 3:4. Păcatul este o eroare de gândire însoţită de un act eronat, care provoacă daune personale şi colaterale.

De către cine se dă legea şi ce este legea?

Dumnezeu este legiuitorul. Legile lui Dumnezeu sunt porunci, care îi învaţă pe oameni ce este păcatul şi cum trebuie el evitat: 1Timotei 1:9, Romani 3:20. Aceste legi care sunt didactice, preventive şi corective, s-au dat pentru folosul şi fericirea oamenilor, pentru pacea, buna orânduială şi prosperitatea societăţii în care trăiesc şi în mod special pentru a-i pregăti pe oameni pentru regatul fără de păcat a lui Dumnezau care va veni pe pământ: Isaia 48:17-19, Matei 6:9, 1Corinteni 6:9,10.

Poporului lui Dumnezeu din antichitate, i s-au dat anumite legi aspre, ca legea talionului, legile cu privire la păstrarea curăţiei spirituale, etc.; înseamnă acest lucru că Dumnezeu este rău: Exodul 21:22-25, Exodul 21:17, Exodul 22:18-20? Nu, ci aceste legi au fost legi preventive, ele aveau menirea de a arăta gravitatea unor păcate în ochii lui Dumnezeu: Romani 7:13. Dacă oamenii ar fi ascultat de legile lui Dumnezeu, nimeni nu ar fi trebuit să sufere aceste consecinţe dramatice: Deuteronom 30:19.

Biblia ne învaţă că odată cu schimbarea preoţiei Aaronice a avut loc şi o schimbare a legii: Evrei 7:12, Luca 16:16. Până la începerea misiunii Domnului nostru Isus Christos, legea a avut un rol de îndrumător, dar acest rol l-a cedat Fiului lui Dumnezeu, care a fost "Profetul" prezis de Moise: Galateni 3:18-29, Deuteronom 18:15-19. Schimbarea legii nu se putea face fără a intra sub incidenţa penală a legii, act pe care şi l-a asumat Fiul lui Dumnezeu, luând blestemul legii asupra Lui: Galateni 3:13, 2Corinteni 5:21. Însa sensul schimbării nu este în sensul de ceva ce nu a mai fost, nu în sensul unui produs complet nou, ci în sensul de "innoit" (Matei 19:28): lucruri vechi + lucruri noi= înnoirea (actualizarea) legii, pe temeiul unui nou legământ. Această schimbare s-a făcut pe temeiul promisiunii lui Dumnezeu faţă de Avraam, pentru a înlesni împăcarea şi intrarea tuturor naţiunilor într-o relaţie apropiată cu Dumnezeu, Creatorul lor: Geneza 22:18, Galateni 3:14, Efeseni 2:10-22, Coloseni 2:8-14, 2Corinteni 3:2-13. Noua lege, denumită "legea lui Christos", "legea împărătească" şi "legea slobozeniei" dezleagă anumite porunci vechi, ţine pe mai departe anumite porunci vechi şi în acelaşi timp aduce anumite porunci noi: 1Corinteni 9:21, Galateni 6:2, Iacov 2:8,12, Ioan 5:16-18, Marcu 7:18-23, Matei 19:16-19, Matei 5:31-48, Matei 13:52.

De reţinut: Nu orice păcat se iartă, sunt oameni care s-au întinat cu păcate de neiertat, căci sunt două categorii de păcate, păcate ce se pot ierta şi păcate ce nu se pot ierta: Matei 7:6, Matei 12:31,32, 1Ioan 5:16.

În lupta cu păcatul trebuie să fim categorici şi să respingem orice formă de păcat ştiind că oamenii lui Dumnezeu au putere de sus pentru a rezista păcatelor: 1Ioan 3:6,9, 1Ioan 5:18. Dacă totuşi păcătuim, aceste păcate trebuie să fie din cauza imperfecţiunii firii noastre, ele nu trebuie să fie voite, ele trebuie să vină foarte rar, ca un fel de „accident” neintenţionat în viaţa noastră şi nu ca să facă parte din modul nostru de viaţă; însă trebuie ca după aceea să ne căim sincer şi adânc, să ne silim să evităm pe viitor păcatul comis, cerând harul lui Dumnezeu prin sfatul şi sprijinul fratilor: Iacov 5:16, Romani 8:31-39.

Apoi mai trebuie să ştim ce este moartea: un blestem şi un vrăjmaş. Este un blestem, deoarece ne face să suferim şi un vrăjmaş deoarece se luptă împotriva noastră.

Calea spre mântuire

Domnul şi Mântuitorul nostru Isus a spus că cine vrea să fie mântuit trebuie să se nască din nou, de sus, din cer de la Tatăl ceresc, în sens duhovnicesc (spiritual), din apa şi duh: Ioan 3:3,5,7. Această naştere din nou înseamnă ca omul trebuie să se transforme mental ca să poată corespunde tuturor cerinţelor sfinte ale lui Dumnezeu, adică să devină o fiinţă schimbată total, nouă, care să fie întru totul după voia lui Dumnezeu: Matei 18:3,4, Romani 12:1,2, Efeseni 4:17-24. Întoarcerea la Dumnezeu trebuie să fie totală, sinceră şi smerită. Botezul în apă, pecetluirea actului consacrării mentale a fost făcut şi trebuie făcut în numele Domnului Isus, Unsul lui Dumnezeu, versetul din Matei 28:19 fiind falsificat (Luca 24:47, Coloseni 3:17, Fapte 19:1-5). Apoi vine botezul cu duhul sfânt, conform cu Fapte 2:38. "Pocaiţi-vă", le-a zis Petru, "şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul duhului sfânt". Excepţia - primirea duhului sfânt înainte de botezul în apă nu infirmă această regulă.

Naşterea din nou este un act ce cuprinde două părţi:

a. naşterea din apă

b. naşterea din duh

Naşterea din apa este ceremonia scufundării sub apă şi ieşirea din apă - adică botezul - care semnifica în chip duhovnicesc, moartea omului vechi şi consacrarea omului nou, prin sfinţirea care o da jertfa Unsului lui Dumnezeu (Christos în greaca înseamna Unsul), printr-o cerere publica, către Dumnezeu, pentru primirea unui cuget curat (cererea pentru primirea unei constiinte curate). Acest lucru se face după ce în prealabil a avut loc într-un om, un proces interior de conştiinţă, urmat de pocăinţă (părere de rău faţă de păcatele comise până atunci şi promisiunea de a nu mai păcătui voit): 1Corinteni 6:9-11, Fapte 2:37,38, Fapte 20:21, 1Petru 3:21. Copiii nu pot face asta, aşadar acel tip de botez al bebelaşilor, nu este valid. 

Naşterea din duh, este rodul acceptării veştii bune (evangheliei) că omul poate fi salvat din păcat şi moarte eternă, prin harul şi iubirea lui Dumnezeu şi a Fiul lui Dumnezeu, arătată faţă de oameni. Dacă îl acceptăm pe Fiul lui Dumnezeu ca Rege, Domn, Mântuitor (Salvator), Mare Preot şi „Miel” rânduit de Dumnezeu pentru a fi jertfa de ispăşire şi faptul că suntem păcătoşi din fire ce avem nevoie de ea - şi deasemenea că avem mare nevoie de pocăinţă şi de o transformare a vieţii noastre după Cuvântul lui Dumnezeu, atunci putem fi mântuiţi: Ioan 3:16, Romani 3:9-26, Luca 13:1-5, Matei 18:3. Cei care cred asta şi se conformează acestui mesaj, pocăindu-se şi primindu-l pe Domnul Isus ca Rege, Domn, Mântuitor şi Mare Preot rânduit de Dumnezeu Tatăl sunt născuţi din nou, născuţi din cuvântul lui Dumnezeu, căci cuvintele lui Dumnezeu, transmise prin Fiul său sunt duh şi viaţă, care dau naştere la o nouă viaţă: Ioan 6:63, 1Petru 1:22,23.

Dacă omul cu firea păcătoasă s-ar putea mântui prin fapte bune, sau dacă ar putea să dea ceva în schimb pentru mântuirea sa, jertfa Fiului lui Dumnezeu ar fi fost inutilă: Galateni 2:21, Romani 11:6, Psalmul 49:7-9, Matei 16:26. Mântuirea este nespus de preţioasă, căci conduce la viaţă veşnică, de aceea, mântuirea şi viaţa veşnică sunt un mare har de la Dumnezeu, pe care omul păcătos nu le-ar merita. Acestea se dau gratuit, în dar, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu: Efeseni 2:8,9, Romani 3:23,24, Tit 3:5-7. Faptele bune pe care le facem, le facem prin credinţă şi din dragoste pentru Dumnezeu, din dragoste pentru Fiul său şi din dragoste pentru semeni. Oricât de mari şi multe ar fi ele, nu pot echivala cu mântuirea, nici cu viaţa veşnică, ele rămân inferioare, căci noi rămânem încă robi netrebnici, datorită păcatului: Luca 17:7-10, Romani 4:2, Matei 20:1-16.

Alte întrebări importante:

a.) Care este plata definitivă pentru păcatul practicat voit?

b.) Ce este cu "saracul Lazar si cu bogatul nemilostiv"? 

c.) Exista "soarta prestabilita" (predestinare) pentru fiecare om?

a.) Cuvântul nemodificat al lui Dumnezeu ne învaţă că plata păcatului voit este moartea eternă şi nu chinul veşnic al păcătoşilor: Romani 6:23. "Iazul de foc", este un aspect profetic avertizator despre pedeapsa veşnică ce îi aşteaptă pe cei pierduţi: Apocalipsa 20:14. Această pedeapsă este moartea eternă, extincţia eternă, după cum se arată atât de clar: "Iazul de foc este moartea a doua" (şi nu invers: "moartea a doua este iazul de foc") Apocalipsa 20:14, "văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui etern) pe potrivnici" Evrei 10:27. Dumnezeu iubeşte orice om şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pocăinţa însemnând întoarcerea la Dumnezeu cu căinţă: Luca 15:11-21; Fapte 17:30; Romani 2:1-16. Nu există posibilitatea salvării după ce un om moare nepocăit, de aceea din iubire adevărată faţă de semenii noştrii, trebuie să ne dăm toată silinţa de a conştientiza pe cei ce sunt pierduţi: Evrei 9:27;Matei 24:14; Apocalipsa 20:11-15.  

b.) Aceste mărturii biblice care vor urma la acest punct important arătă starea creştinismului actual şi cei care sunt sinceri o să vadă de ce este necesară o trezire autentică şi o pocăinţă autentică din letargia spirituală care predomină în lume şi în adunări (biserici).

Cineva a sumarizat această stare negativă, în următoarea frază memorabilă:

„Lumea doarme în întuneric şi biserica doarme în lumină.”

De aceea, avem nevoie de reaşezarea adevăratelor valori creştine în viaţa noastră şi în viaţa unuei adunări creştine nou-testamentale din zilele noastre, dacă nu vrem să păţim ca cele cinci fecioare nechibzuite din pilda spusă de Fiul lui Dumnezeu (Matei 25:1-13).

Să luăm exemplu la pilda celor zece fecioare şi să ne pregătim temeinic, şi individual şi ca adunare, ca să nu rămânem de ruşine în ziua aceea a cercetării noastre! După cum veţi vedea, avem nevoie de o pocăinţă adevărată, nu de tip scenă şi de o Trezire şi o Reformaţiune finală în creştinism! Mărturiile Bibliei sunt spre zidirea noastră, deoarece bazele credinţei noastre este Biblia, Cartea Cărţilor

Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos s-a rugat Tatălui său ceresc, pentru ca el să-i sfinţească pe ucenici prin adevăr (Ioan 17:17). Adevărul are ramificaţii în toate domeniile, de aceea putem vorbi de un set de adevăruri. Acest măreţ set de adevăruri se află înmaganizat în Biblie, care este supranumită pe drept cuvânt “Sfintele Scripturi” (2Timotei 3:15) şi “Cuvântul lui Dumnezeu” (Matei 15:6, Luca 5:1,Fapte 4:31).

Biblia se recomandă singură, ca întreg, după cum este scris “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2Timotei 3:16). Apostolii şi ucenicii care au redactat cărţile Noului Testament au fost insuflaţi şi ei, de aceea Noul Testament a fost ridicat de Dumnezeu la rang de Sfânta Scriptură alături de cărţile Vechiului Testament, astfel că avem Cuvântul lui Dumnezeu întregit (Fapte 6:2,7, Fapte 13:46, 2Corinteni 2:17, Efeseni 6:17, Coloseni 1:25, 1Tesaloniceni 2:13).

Să ne bazăm pe “Toată Scriptura”, căci este o deviză înţeleaptă. Înapoi la întreaga Biblie! Nu folosi doar Noul Testament, foloseşte întreaga Biblie, pentru că adevărată este această rostire memorabilă:

"Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia."

Grupările care au necinstit o parte sau alta din întreaga Biblie, au dispărut de pe scenă (gnosticii, maniheiştii, sâmbătarii unitarieni din Transilvania, etc.), iar alţii care au deformat adevăratul sens al cărţilor Vechiului Legământ, ca origeniştii, au dispărut şi ei. De aceea nu avem voie să etichetăm cărţile Vechiului Legământ (sau viceversa) ca fiind o revelaţie inferioară, ci să le cinstim aşa cum se cuvine.

Aşadar bazele credinţei noastre creştine stau pe „Toată Scriptura”. Nu trebuie să ne lăsăm orbiţi de prejudecată, nici de credulitate, ci trebuie să avem un duh înţelept de analiza (Fapte 17:11).

Putem spune că Biblia antică - cuprinzând cele 66 cărţi ale ei, de la Geneza la Apocalipsa – este o carte sfântă, inspirată de Dumnezeu, fiind de un mare folos pentru desăvârşirea credincioşilor: 2Timotei 3:15-17, 1Corinteni 4:6.

Istoricul evreu Iosif Flaviu (Iosephus Flavius), din secolul I, în cartea sa Contra lui Appion ne spune că evreii aveau 22 de suluri sfinte. După Consiliul de la Iamnia (secolul I), aceste 22 de suluri au fost segmentate în 39 de cărţi, fiind incluse în Textul Masoretic, care nu conţinea textele apocrife, considerate dubioase. La fel, cărţile Noului Legământ (Noul Testament) au fost separate cu grija, de celelalte cărţi false, scrise în numele apostolilor şi creştinilor din primul secol; dovadă că nu au fost mai multe decât avem acum fiind un codex sahidic coptic din sec II, care conţine întregul Nou Testament, aşa cum îl avem azi.

Dumnezeu a vorbit prin duhul sfânt profeţilor, iar altora le-a dat înţelepciune, tot prin duhul sfânt, ca de exemplu regelui Solomon, făcându-l cel mai înţelept om al timpului său (1Împăraţi 3:1-28, 2Cronici 1:7-12, 9:1-8). Tot ce a scris el în cele trei cărţi inspirate, Cartea Proverbelor, Cartea Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor a fost scris înainte de căderea lui spirituală, care a fost târzie, la bătrâneţe. De aceea cine susţine Biblia ca fiind inspirată sută la sută, dar respinge ca fiind neinspirate cuvintele lui Solomon din Eclesiastul 9:10, este fie un mincinos (unul care nu crede ce spune), fie un om care nu este conştient de ceea ce spune când spune „Cred că Biblia este inspirată sută la sută”. 

Biblia este unitatea noastră de măsură, este etalonul nostru în ce priveşte credinţa. Orice învăţătură, profeţie sau conduită trebuie verificată cu Biblia, dar cu atenţie, deoarece ea poate fi greşit interpretată: 2Petru 3:15,16, Apocalipsa 22:18,19. Aceste interpretări greşite vin deseori din cauză că Biblia a fost expusă diferitelor erori scribale, fie neintenţionate, făcute din neglijenţă, fie făcute intenţionat, cum avem din păcate multe cazuri, făcute pentru a servi ca bază diferitelor orientări doctrinare. Astfel au apărut o sumedenie de diferenţe între manuscrise, care sunt împărţite în patru familii importante.

În ceea ce priveşte aceste diferenţe, numite „variaţii textuale”, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru călăuzire, în numele Fiului Său, Domnul nostru Isus Christos, ca să putem trata diferenţele în frică de Dumnezeu, cu înţelepciune şi cu dreptate, alegând varianta corectă, chiar dacă părerea noastră va fi minoritară, ştiind că nu părerile oamenilor contează, ci părerea lui Dumnezeu. Să nu uităm că Satan înşală întreaga lume (Apocalipsa 12:9), deci îi poate înşela şi pe teologi, ca ei să aleagă o variantă greşită a redărilor textuale.

Iată două exemple elocvente: Isaia 9:6 şi 2Petru 1:1

Să privim Isaia 9:6 de la Septuaginta necorectată la traducerile moderne:
Isaia 9:6 în Septuaginta (necorectată) este la Isaia 9:5, după cum urmează:
"Se cheamă numele Lui Înger de mare sfat, căci Eu voi aduce pace peste stăpânitori, pace şi sănătate Lui"
Isaia 9:6 în Biblia sinodală românească:
"se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie"
Isaia 9:6 în Versiunea Dumitru Cornilescu
6. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii." 

Priviţi redarea după dr. Luther Martin, supranumit "marele reformator", "prinţul reformatorilor", "părintele reformei":
Isaia 9:6 Lutherbibel 1912 (Biblia Luther)
Denn uns ist ein Kind geboren, ein Sohn ist uns gegeben, und die Herrschaft ist auf seiner Schulter; er heißt Wunderbar, Rat, Held (Erou), Ewig-Vater Friedefürst;
Modernisiert Text
Denn uns ist ein Kind geboren, ein Sohn ist uns gegeben, welches HERRSChaft ist auf seiner Schulter; und er heißt Wunderbar, Rat, Kraft, Held (Erou), Ewig-Vater, Friedefürst,

În mod surprinzător, apar traduceri noi ale Bibliei, făcute de erudiţi creştini, în care Isaia 9:6 nu conţine nici cuvântul "înger", nici cuvântul "Dumnezeu". Controversa apare la redarea textului ebraic "Pele Joez, El Gibbor, Abi Ad, Sar Shalom". De ce? Deoarece redarea lui "El Gibbor" prin "Dumnezeu Puternic" ar forţa construcţia identică din Ezechiel 32:21 aflată la plural "elei gibborim" (puternicii eroi) să fie tradusă la fel "Dumnezeii puternici", ce ar fi adevarăt şi viceversa, adică expresia "elei gibborim" la plural, ar forţa "El Gibbor" aflat la singular să devină "Puternic Erou" (a se compara cu Ezechiel 32:11,12).
Iată de exemplu cum redă Isaia 9:6 The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită:
"For a child has been born to us, a son is given to us; he will bear the symbol of dominion on his shoulder, and his title will be: Wonderful Counsellor, Mighty Hero, Eternal Father, Prince of Peace."
"Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, el va purta simbolul stăpânirii pe umăr, și titlul său va fi: Consilier Minunat, Puternic Erou, Părintele Veșniciilor, Print al Păcii."
Directorul revizuirii The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită este W.D. McHardy.
Revizorii The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită: The Rev. Professor G. W. Anderson; The Very Rev. Professor R. S. Barbour; The Rev. Fr. I. P. M. Brayley, SJ; Dr. S. P. Brock; The Rev. Professor G. B. Caird; The Rev. Dr. P. Ellingworth; Dr. R. P. Gordon; Professor M. D. Hooker; The Rev. A. A. Macintosh; The Rev. Professor W. McKane; The Rev. Professor I. H. Marshall; The Rev. Dr. R. A. Mason; The Rev. Dr. I. Moir; The Rev. Fr. R. Murray, SJ; The Rev. Professor E. W. Nicholson; Dr. C. H. Roberts; Dr. R. B. Salters; Dr. P. C. H. Wernberg-Moller; The Rev. Professor M. F. Wiles.
Consilieri literari ai The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită: M. H. Black, Mrs. M.Caird, J. K. Cordy, Baroness de Ward, The Rev. Dr. I. Gray, Dr. P. Larkin, Miss Doris Martin, Dr. C. H. Roberts, Sir Richard Southern, P. J. Spicer, Dr. J. I. M. Stewart, Mary (Lady) Stewart. http://www.bible-researcher.com/reb.html
Profesorul de greacă şi istorie al Noului Testament, precum şi de istorie Ecclesiastica (Bisericească) James Moffatt, redă "divine hero", adică "erou divin":
"For a child is born to us, a child has been given to us; the royal dignity he wears, and this the title bears; A wonder of a counsellor, a divine hero, a father for all time, a peaceful prince"
Profesorul James Moffat este autorul traducerii Moffat, New Translation https://en.wikipedia.org/wiki/Moffatt,_New_Translation
Profesorul de limbi semitice şi limba ebraică biblică (paleo-ebraică = ebraica veche), Wilhelm Gesenius, redă "erou puternic" - p. 45, Gesenius, "Lexicon Ebraic - Chaldean" (Gesenius' Hebrew-Chaldee Lexicon).
"Pele Joez = Sfetnic Minunat, El Gibbor = Puternic Erou, Abi Ad = Părintele Nostru (pus) Pentru Totdeauna (Patriarhul Nostru Veşnic, Al doilea Adam), Sar Shalom = Prinţ, Căpetenie, Comandant Al Păcii"
          Numele de la Isaia 9:6 explicat în lumina cărţilor Noului Legământ (Noul Testament):
"Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi! Va fi numit "Pele Joez = Sfetnic Minunat, El Gibbor = Puternic Erou, Abi Ad = Părintele nostru (pus) Pentru Totdeauna (Patriarhul Nostru Etern, Al Doilea Adam), Sar Shalom = Prinţul Păcii".
          De ce Sfetnic Minunat?
Deoarece el a venit din cer ca să ne sfătuiască în chip minunat, cum să fim plăcuţi Tatalui său!
          De ce Puternic Erou?
Deoarece cine a mai făcut lucruri ca el, ce înger sau om s-a mai luptat aşa de puteric cu păcatul şi a învins moartea fără drept de apel? 
          De ce Părintele Nostru (pus) Pentru Totdeauna (Patriarhul Nostru Etern, Al Doilea Adam)?
În ce priveşte "Părintele Veşniciilor" nu e o traducere corectă; "Părintele Veşniciilor" ar fi "Abi ha-Olamim", ori aici nici nu avem cuvântul "veşnic = olam" ci avem cuvântul "ad" ce exprimă continuitate, aici "Abi Ad" înseamnă "Părintele Nostru (pus) Pentru Totdeauna" ceea ce arată spre un titlu dobândit, de la Dumnezeu, el fiind Patriarhul Veşnic, al doilea Adam. 
          Şi în fine de ce "Sar Shalom" = "Prinţul Păcii"? 
Pe o tabliţă cuneiformă, prinţul Nebucadneţar, fiul regelui Nabonid - care era monarhul Babilonului - a fost numit "Sar sarim" adică "Prinţul prinţilor", fiind al doilea după rege (melek), ca moştenitor al tronului. El conducea şi armata, fiind "ha sar haghadol" adică "Marele Comandant", comandantul comandanţilor armatei tatălui său.
La fel avem şi aici, "Prinţul Păcii" adica Fiul lui Dumnezeu este "prinţul moştenitor" care conduce armata de îngeri ai Tatălui său, cum vedem şi în cartea Apocalipsa capitolul 19. Cine se va bate pentru pace eternă în viitor? Cine va învinge şi va lega demonii şi pe prinţul lor, ca să instaureze veacul viitor (olam haba) şi pacea veacurilor (shalom olamim)? Nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu, "Prinţul Păcii"!

          La 2Petru 1:1 traducerile actuale redau acest verset astfel:

"Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:" Versiunea Dumitru Cornilescu (în continuare VDC)

Vedem că în acest verset Fiul lui Dunezeu  este numit "Dumnezeu şi Mântuitor", însă în câteva codexuri antice, precum şi în câteva citate ale unor autori antici, în acest verset el este numit "Domn şi Mantuitor":

"Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:"

Codexurile în cauză sunt manuscrisul Sahidic Coptic de la sfârşitul secolului II, manuscrisul grecesc Codex Sinaiticus din prima parte a secolului IV, manuscrisul latin Vulgata din secolul IV şi manuscrisul Aramaic (Philoxenian Siriac) din secolul VI. Patru ţări şi patru limbi prin care vestea bună (evanghelia) a pătruns cel mai repede: Egiptul, Grecia, Italia şi Siria. Acest fapt arată că, din nefericire, pe alocuri Biblia a fost falsificată ulterior de către ereticii cu interese necinstite şi este nevoie urgentă de defalsificarea textelor în cauză.

A se compara cu:

În adevar, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. (2Petru 1:11) VDC

În adevar, dacă, după ce au scăpat de intinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. (2Petru 2:20) VDC

ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. (2Petru 3:2) VDC

ci creşteti în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui sa fie slava, acum si in ziua vesniciei. Amin. (2Petru 3:18) VDC

Ca să înţelegem corect Biblia, în primul rând trebuie să avem textul corect. Dacă nu avem un text corect, nu putem avea o înţelegere corectă a Bibliei. Pe Bible Translation Net se precizează: "Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărțile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, evaluarea textuală este necesară pentru a rezolva problemele de variație. Alfred E. Housman, un evaluator textual de lucrări clasice, arată că evaluatorii textuali se bazează pe "bunul simț și folosirea rațiunii." Pe scurt spus, evaluarea textuală este ştiinţă şi artă, care urmărește să determine modul de redactare [inițială] a unui text. Este o știință pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist și lecturi, dar este, de asemenea, o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situație."

Evaluarea textuală este un fel de detectivism textual spiritual, ne arată prin ce filieră a ajuns textul biblic la noi, diferenţele de text între manuscrise, modificările operate în ele, incluzând şi timpul (secolul) în care au fost aceste modificări operate de scribi.

Pentru această cauză, studiul comparativ al textelor manuscriselor Biblice antice, şi o recenzie finală a Bibliei, trebuie să ocupe un loc împortant în viaţa unei adunări creştine, promovând conceptul de întâietate a Bibliei antice, faţă de versiunile Bibliilor moderne, îndemnând creştinii să pună accent pe verificarea textului biblic (ebraic, aramaic, grec). Dacă avem un text greşit şi ne bazăm pe un text greşit, putem să clădim învăţături false pe nisip (Matei 7:26) şi prin ele să practicăm lucruri periculoase, contrare învăţăturii biblice.

Aşadar, ce spune întreaga Biblie despre Avraam, unde s-a dus după moartea lui şi în ce stare este el acolo? Ar fi trecut Domnul Isus peste ce este scris? "Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!" Ecclesiastul 9:10

Ce spune autorul textului cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr despre unde s-a dus Avraam şi în ce stare este el acolo? Deşi admite că Avraam este în locuinţa morţilor, susţine exact contrariul mărturiei Scripturii citate! El susţine că acolo unde s-au dus Avraam, săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv, există lucrare, chibzuinţă, ştiinţă şi înţelepciune. "săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam" - nicăieri nu mai întâlnim aşa ceva în Biblie. Cu toţii cunoaştem aceasta istorisire cu săracul Lazar şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31, dar mulţi trec cu vederea contrazicerile textului faţă de Biblie. Acest text contrazice flagrant toată Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este faţiş contrară cu acest text şi îl declară un text străin. Este clar că avem de a face cu o antiteză: Biblie versus autor "Bogatul nemilostiv şi saracul Lazăr". Autorul acestei istorisiri nu a fost Domnul si Mantuitorul nostru Isus Christos, deoarece el a spus ca la trâmbiţa învierii morţii vor auzi glasul lui din morminte şi nu din sânul lui Avraam, a se citi Ioan 5:28,29, iar un înger sfânt a pus mărturie că toţi cei morţi dorm în ţărâna pământului, a se vedea Daniel 12:2. Asadar, aces text din Luca 16:19-31 este un text fals, o apocrifă, ataşată ulterior la Evanghelia după Luca.

Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text stăin de Biblie.

Dacă în Bibliile moderne ar scrie ca Satan este Isus, ar trebui să credem asta doar pentru simplul motiv că este în versiunea Bibliilor moderne? Nu trebuie să punem semnul egalităţii între Biblia moderna şi textele Bibliei originale, care nu mai sunt.

Din contextul larg al Bibliei observăm, că învăţătura despre nemurirea sufletelor şi a chinului veşnic al păcătoşilor nu este de origine divină. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte straine pentru a-şi susţine părerile.

c.) Oare este biblică argumentaţia că persoanele care nu se vor pocai, au fost predestinate la pierzare încă înainte ca ele să se fi născut?

Ce aţi zice despre un tată, care încă înainte de a i se naşte copiii, a hotărât ca pe unii dintre ei îi va ucide, indiferent de ce ar putea să fie ei, buni sau răi? L-aţi considera dement, nu-i aşa? Şi totuşi, există oameni care cred că Dumnezeu, a hotărât în acest fel soarta a miliarde de oameni(!). Oare chiar doreşte Dumnezeu pieirea unora, încă înainte ca ei să se nască şi să poată lua o decizie în ce priveşte calea şi conduita pe care o vor urma? Versetul următor, denunţă ca nebiblică această filozofie religioasă: "... Dumnezeu, salvatorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr" 1Timotei 2:3,4. După cum vedem, Dumnezeu doreşte salvarea tuturor oamenilor, dar cei care resping prin faptele lor rele acestă dorinţă divină, nu pot fi salvaţi, deoarece Dumnezeu nu salvează pe nimeni cu de-a sila (forţat). Creatorul a ales (predestinat, prestabilit) ca cei ce vor trăi ca oameni drepţi să primească viaţă veşnică şi ca cei care vor trăi în nedreptate să nu primească viaţă veşnică, ci să primească moarte veşnică, dar nu chin veşnic: Ioan 3:36. Tocmai de aceea, când apostolul Pavel scrie despre predestinarea noastră, trebuie să avem în vedere care este dorinţa lui Dumnezeu aratată către toţi oamenii şi prin ce anume şi cum se intră în această predestinare a salvării, care este o predestinare ca grup al credincioşilor şi nu a indivizilor: Romani 9:30-33. Dumnezeu nu a făcut un om mai păcătos decât altul, El nu a hotărât în mod arbitrar nimănui destinul, fie spre pierzare, fie spre salvare, şi asta încă înainte de a se naşte individul: prin pocăinţă orice om poate primi har (exceptand pe cei care au păcătuit împotriva Duhului Sfânt)! Luca 13:1-5, Matei 12:31,32. Dumnezeu nu ar porunci "tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască", dacă el ar fi rânduit deja de mult timp pe unii "la chinuri într-un foc vesnic" Fapte 17:30.

Oare este omul nemuritor? Are omul un suflet nemuritor?

Nu trebuie să credem minciuna lui Satan, că oamenii nu mor: Geneza 3:4; Ioan 3:13; Ioan 11:11-14. Omul este un produs divin, o creaţie a lui Dumnezeu, fiind rezultatul unirii trupului din carne cu suflarea sau altfel zis cu duhul (spiritul) suflat de Creator: Geneza 2:7. Atât timp cât carnea şi duhul coexistă, omul este o fiinţă, un vietuitor care are viata; în termeni Biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este un vieţuitor care are viaţă, nu mai este un suflet, nu mai este un răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte conştient, moartea fiind opusul vieţii şi a conştiinţei de sine: Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:4-10, Psalmul 6:5. Tocmai de aceea, morţii nu pot lăuda pe Dumnezeu: Isaia 38:18-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există "viaţă" conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce traduc şi explică anumite versete din Noul Testament în termeni nemuritorişti, căci nu există aşa ceva. Manuscrisele vechi confirmă că anumite versete au fost traduse greşit sau poate chiar tendenţios, cum spun anumiţi biblişti. Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere: 1Corinteni 15:12-18. Conform Bibliei sufletul care păcătuieşte acela moare - Ezechiel 18:20, şi deoarece toţi am păcătuit într-un fel sau altul, toţi murim, pâna ce va veni Domnul Isus şi va distruge moartea. Adam a păcătuit doar cu trupul său, nu şi cu sufletul (a se compara cu Luca 12:19, Iacov 4:4)? El a păcătuit atât cu trupul cât şi cu sufletul, iar sentinţa era moarte, atât pentru trupul lui, cât şi pentru sufletul lui, iar noi oamenii l-am moştenit. Deci nu există suflet nemuritor.

Iată una din aşazisele texte care ar combate ideea morţii şi învierii sufletului:

            Luca 23:43: "Şi Isus i-a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.""

În mod interesant există un manuscris timpuriu, care redă altfel:

            "Truly I say today to you, you will be with me in paradise." adică: "Adevărat îţi spun ţie astăzi, tu vei fi cu mine în paradis."

Acest manuscris se numeşte "Curetonian Gospels" (Evangheliar Curetonian - numit aşa după acela care l-a descoperit) având sigla "syrcur" şi se consideră că este o traducere a unui text grec timpuriu, de înainte de secolul II, deoarece a fost scris în cel mai vechi şi clasic stil al alfabetului siriac (fără vocale), numit Estrangela. Acest stil de scris a ieşit din uz în secolul II.

http://en.wikipedia.org/wiki/Curetonian_Gospels.

Această redare neobişnuită a textului, este în concordanţă cu Ioan 20:17, pe când celelalte nu:

            "Nu mă atinge", i-a zis Isus, "căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu"

Din acest text, se vede clar că în cele trei zile, nici el, nici tâlharul nu au fost în paradisul ceresc, căci alt paradis nu este deocamdată.

În legătură cu textul din Luca 23:43 avem de a face cu o redare schimbată între timp, care nu se potriveşte cu contextul Noului Testament. Traducerea care se potriveşte cu contextul NT este cea din Evangheliarul Curetonian. Prin urmare, textul autentic, cel nemăsluit, din Luca 23:43 nu sprijină ideea că numai trupul va învia.

Pentru locului virgulei în Luca 23:43, trei posibilități au fost oferite:

1. Pentru a pune o virgulă înainte de cuvântul "astăzi", ca și când Domnul Isus și tâlharul ar fi fost deja în acea seara în Paradis

2. Pentru a pune o virgulă după cuvântul "astăzi", arătând o promisiune solemnă făcută în acea zi memorabilă

3. Pentru a pune o virgulă atât înainte, cât și după "astăzi", lăsând cititorului opțiunea interpretării

A se vedea "Înțelegerea și Traducerea "Astăzi", în Luca 23.43 ", de J. Hong, publicat în "The Bible Translator”, Vol. 46, 1995, pp. 408-417.

Retrospectivă istorico-literară

Manuscrisele grecești timpurii nu au avut semne de punctuație, însa cu timpul au început să apară şi au fost folosite mai rar, acolo unde era textul mai dificil iar acesta este cazul in manuscrisul B (Vatican 1209) unde Luca 23:43 are un punct inferior ((hypostigme) după cuvantul “semeron” (astăzi). Manuscrisul Vatican 1209 (B) este cea mai veche Biblie completă aflată în custodia bisericii romano-catolice.

Un alt text falsificat este cel din Matei 10:28

Cine a introdus fraza “şi nu pot ucide sufletul” din Matei 10:28 şi de ce?

Iustin Martirul a fost un scriitor crestin care a murit in jurul anului 160. În mod surprinzător, atunci când el citează Matei 10:28, în acest verset nu apare expresia “şi nu pot ucide sufletul”.

Avem doar două posibilităţi de interpretare:

1.   Fie Iustin Martirul a modificat versetul şi a eliminat fraza “şi nu pot ucide sufletul”

2.   Fie acest verset a fost modificat după ce a murit el, introducându-se fraza “şi nu pot ucide sufletul”

În “Apologia întâia a lui Iustin Martirul” el reda acest verset în felul următor:

"Nu va temeţi de cei care vă ucid şi după aceea nu mai pot face nimic, ci de El să vă temeţi care după moarte are putere să arunce atât sufletul cât şi trupul în gheenă” Matei 10:28

"Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into gehenna." - First Apology of Justin, Matthew 10:28

Cum am putea discerne dacă nu cumva Iustin Martirul a modificat acest verset, scoţând fraza “şi nu pot ucide sufletul”?

Ei bine, această rostire a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus a fost citat şi de doctorul evanghelist Luca şi în mod surprinzător nici la el nu apare fraza “şi nu pot ucide sufletul”:

 “Vă spun vouă, prietenii mei: Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena. Da, vă spun, de El să vă temeţi.” Luca 12: 4,5

Deci nu Iustin Martirul a scos afară expresia “şi nu pot ucide sufletul”, ci mai degrabă altcineva a înserat această expresie în Evanghelia după Matei. Oare de ce? Motivul a fost necunoasterea (sau neacceptarea) a ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre suflet în Vechiului Testament, că sufletul este muritor şi poate fi ucis de oameni sau de Dumnezeu. Dacă cineva nu cunoaşte ce spune Vechiul Testament despre suflet, dacă poate muri sau nu, dacă poate fi ucis sau nu, este ignorant în ce priveşte acest adevăr, şi este scuzabil. Dar dacă îl ştie şi nu-l acceptă, indiferent ce justificare ar aduce, este un om căruia nu-i pasă de adevăr, neavând o relaţie bună cu Dumnezeu, prin adevărul din Cuvânt (Ioan 4:24, Ioan 17:17). Acest soi de om, nu se închină lui Dumnezeu în adevăr, aşa cum s-ar cuveni, ci îi aduce o închinare mânjită cu minciună şi ştim partea mincinoşilor unde este. Fără să-şi dea seama el lupta chiar împotriva lui Dumnezeu, ca Balaam şi pierderea lui va fi mare. Cât de mare? Se va vedea în “ziua aceea”. Un neadevăr, rostit ca “adevăr teologic” are implicaţii teologice profunde, deoarece cum spune şi proverbul "O minciună poate răsturna mii de adevăruri".

Unde se duce omul după moarte?

Iată ce declară Biblia:

Geneza 3:19. "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." 

Daniel 12:2. "Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică." (traducerea "mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului" este greşită şi alimentează idei false)
Să vă notaţi, că acolo nu Daniel vorbeşte, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.
Şi acum să vedem, că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă şi el acest adevăr sfânt şi divin:
Ioan 3:13. "Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer."
Ioan 5:28. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." 

Dar cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune în aceste versete ale Bibliei antice, spunând:
"A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam." Luca 16:22

Interesant… Toţi merg în tărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam. Şi mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde o fi mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei.

Trebuie să înţelegem că omul este un produs compus din două entităţi: "ţărâna pământului" şi "duhul lui Dumnezeu". Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte "sufletul omului". La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul... Omul nu mai există, ca fiinţă vie.

Dar ce se întâmplă cu duhul omului?

Biblia spune - şi nu eu - că după ce iese din om, duhul (spiritul) omului (şi nu sufletul omului) se duce la Dumnezeu, care l-a dat: "Şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul ("ruach" în ebraică) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat". Biblia spune şi mai exact unde anume la Dumnezeu: "Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul ("pneuma" în greacă)"

Aţi observat unde: "în mâinile lui Dumnezeu". Vedeţi, se întoarce în mâinile lui Dumnezeu, nu în iad, nu în rai şi nu în alte părţi. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos ştie cel mai bine amănuntele. Din nefericire, mulţi interpretează foarte greşit versetele, deoarece se iau după interpretările bisericilor îndepărtate de adevărul lui Dumnezeu, fiind înşelaţi de falsurile adăugate la Biblie şi de traducerile distorsionate a unor versete, care susţin ca şi ei lucruri distorsionate, preluate din păgânism... Din nefericire, la ora actuală Ortodoxia şi Catolicismul, precum toate mişcările derivate din ele, arată mai degrabă ca un păgânism filozofic grec, reformat insuficient şi nu ca modelul lăsat nouă de Noul Testament. Miscarea gnostica din secolele I-III a reuşit să infiltreze în crestinism principalele elemente ale culturii religioase din păgânism. Puzderia de zei păgâni au fost rebotezaţi cu numele sfinţilor din Biblie şi au devenit aşazisii patroni ai diferitelor meserii şi stări, ca şi în păgânism. Zilele de sărbătoare ale principalelor zeităţi păgâne, acum purtând nume creştine, au devenit principalele zile de sărbătoare ale “păgâno-creştinilor”. Acestor elemente păgâne, care au supravieţuit travestiti în straie şi denumiri crestine li s-a adus închinare şi au devenit “mediatori” între Dumnezeu şi oameni, rivalizând cu Cel care este singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (1Timotei 2:5). Toate acestea au devenit posibile datorită credinţei în nemurirea sufletului.

Iată o mărturie, care ar trebui să fie o mărturie şocantă pentru cei ce cred în nemurirea sufletului. În ultima rugăciune a episcopului martir Policarp al Smirmei (secolul II), el îşi exprimă credinţa că sufletul lui va fi înviat (aspect ce confirmă adevărul că sufletul moare). El a fost ucenicul apostolului Ioan.

"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor tăi, în paharul Christosului tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea te laud, te preamăresc şi te slăvesc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Fiul tău drag, Isus Christos. Prin el şi împreuna cu el, a ta este slava luminoasă în duhul sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin."

Nemurirea este condiţionată de ascultare şi se primeşte numai la invierea celor morţi (Ioan 5:28,29).