Scopul unui creştin

Scopul unui creştin, este sfinţirea prin adevăr

“Sfinţeşte-i prin adevăr: cuvântul tău adevăr este.” Ioan 17:17 Versiunea Biblia Antică

Despre noi şi scopul nostru, ca creştini

Scopul nostru trebuie să fie sfinţirea prin adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17) şi prin sfinţire, de a zidi credinţa, speranţa şi dragostea (scopul poruncii) fraţilor şi a semenilor noştrii, spre gloria lui Dumnezeu şi a Fiului său. Să dorim numai bine tuturor, la superlativ!
Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8
Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.
Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

Ce "religie", "confesiune", "denominaţie" sau "cult" trebuie să avem?
Aş spune simplu, un creştin nu poate avea alt crez decât Biblia.
Iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:
1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos, creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers (Exod 20:1,2, Ioan 17:1-3)
2. Domnul nostru Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu, investit (uns) ca Rege, Domn, Mântuitor, Mare Preot şi Judecător (Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; de reţinut că prima literă a cuvântului "christos" începe cu litera "chi (X)" şi nu cu litera "h (I)" (Evrei 1:1-4, Apocalipsa 5:1-14, Apocalipsa 20:6)
3. Fiul lui Dumnezeu a venit din cer ca să ne cheme la pocăinţă (să ne pară rău pentru viaţa păcătoasă şi să ne înnoim viaţa prin transformarea caracterului, prin înnoirea minţii) şi să ne mântuiască dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi (Matei 4:17, Ioan 6:38-51)
4. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!) (Apocalipsa 20:11-15)
5. Satan Diavolul a fost un înger de rang înalt (heruvim), care s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Ezechiel 28:11-19)
6. Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44, Apocalipsa 12:9)
7. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Fiului (1Corinteni 6:1-3, Apocalipsa 21:9-27)
8. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 15:20-28)

Câteva cuvinte despre greşeli
Este evident că în călătoria noastră pe calea lui Christos, ne-am confruntat cu nişte situaţii prin care am fost testaţi, dacă suntem sau nu creştini autentici. Uneori nu am fost găsiţi aşa cum ar fi trebuit să fim, însă Dumnezeu ne-a dat mult har şi am putut fi învioraţi. Cu timpul, învăţând din greşeli, având mai multă experienţă, predaţi călăuzirii duhului lui Dumnezeu şi ţinând sus cuvântul vieţii vom ajunge la starea de om matur, prin care vom birui orice test. Şi când vom trece ultimul, testul final, va fi ferice de noi pentru totdeauna. Am ieşit biruitori în marea cursa pământească pentru viaţa veşnică.

Câteva reflecţii despre voia lui Dumnezeu
1. Scopul lui Dumnezeu este să facem voia lui (Matei 6:9,10)
2. Dacă facem voia lui, împărăţia poate fi grăbită (2Petru 3:11,12)
3. Iar această împărăţie merită să vină cât mai repede (Apocalipsa 21:3,4, 1Corinteni 2:9)
4. De aceea trebuie să ajutăm cât mai mulţi oameni să înţeleagă importanţa naşterii din nou, ca templul lui Dumnezeu să poată fi finalizat cât mai repede (1Corinteni 3:16,17, Ioan 3:5-7, Romani 12:1,2)
5. Acest templu sfânt se desăvârşeşte prin dragoste, care este legătura desăvârşită a unităţii (1Corinteni capitolul 13, Coloseni 3:14)

Ce "soţie" şi-ar dori Domnul Isus în noi?

"şi soţia lui s-a pregătit" Apocalipsa 19:7
Să stai prin chirii, să aştepţi după o locuinţa - chiar şi o "gaură" (o cameră mică) şi să prinzi o şansă de a avea propria ta locuinţă, cred că pentru cei care au trecut sau trec prin asa ceva, nu necesită multe comentarii.
Oricum, după ce ai locuinţa, trebuie să cumperi mobila. O zicală spune că cea mai frumoasă mobilă este soţia.
AMR. Cei care am făcut armată ştim ce înseamnă prescurtarea, dar mai ales aşteptarea... La fel este şi în cazul celor care am fost cândva miri şi mirese. Cât de mult şi cu ce emoţii, cu ce ardoare am aşteptat sosirea clipei când vom fi - în sfârşit - miri sau mirese!
Desigur, în primul rând mi-am dorit o soţie care să fie creştină, dar nu numai de cultură creştină, ci una care să trăiască termenul, care să-mi fie un bun sfetnic, un bun sprijin, un prieten înţelept şi întelegător, o fiinţă care ştie să viseze cu ochii deschişi, dar să fie cu picioarele pe pământ, pe care să te poţi bizui şi la bine şi la greu (nu ca soţia lui Iov: Iov 2:9,10) - ca numai moartea să ne poată despărţi.
Toţi stim, că Domnul Isus a comparat pe creştini cu "fecioarele", care sunt în aşteptarea "mirelui" - Matei 25:1-13.
Acum să ne punem întrebarea: Ce "soţie" şi-ar dori Domnul Isus în noi?
Şi putem şti. Aflăm din pilda expusa de el, că anumite fecioare vor fi repudiate din cauza nechibzuinţei lor şi altele sunt primite din cauza chibzuinţei lor. Chibzuinţa provine din înţelepciune, aşadar Domnul Isus va alege fecioarele înţelepte, dar nu după o înţelepciune ca din lume, ci după înţelepciunea de sus, de la Dumnezeu.
Pentru Domnul Isus conteaza doar frumuseţea interioară. Nu contează cât de urât sau cât de plăcut eşti la aspect exterior. Aşadar el doreşte o soţie care se pregăteşte şi se găteşte în interior, prin înţelepciunea dată de Dumnezeu, prin el.

Cum putem fi desăvârşiţi în frumuseţe interioară?

Simplu: Având dragoste pentru Dumnezeu şi semeni.
- Care este ţinta (scopul) poruncii lui Dumnezeu? 1Timotei 1:5
Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.
- Înspre cine trebuie manifestată această dragoste? Marcu 12:28-31; Ioan 14:21,23,24
28. Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la el şi l-a întrebat: "Care este cea dintâi dintre toate poruncile?"
29. Isus i-a răspuns: "Cea dintâi este aceasta: "Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn";
30. şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"; iată porunca dintâi.
31. Iar a doua este următoarea: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Nu este altă poruncă mai mare decât acestea."
21. Cine are poruncile mele şi le păzeşte acela mă iubeşte; şi cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu. Eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui."
22. Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: "Doamne, cum se face că te vei arăta nouă, şi nu lumii?"
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
- Cum ar putea înţelege cineva ce este dragostea? 1Corinteni 13
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
- Pentru cine nu mai are dragostea dintâi: Apocalipsa 2:2-5
2. "Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ti voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.

Vrei să fi ca o fecioară curată? Cum vor fi cele cinci fecioare curate?

Anumiţi oameni au ajuns la concluzia că a nu te spăla deloc, este un gest deosebit de credinţă. Dar în Biblie ni se spune clar că trebuie să ne curăţim trupul:
"Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfintirea până la capăt, în frică de Dumnezeu." 2Cor.7:1
Evident, un om nu poate fi curat numai dacă se curăţeşte. El face baie, deoarece ştie că se murdăreşte. Tot aşa trebuie să fie şi pe tărâm spiritual:
"Dar înţelepciunea de sus este mai întâi curată" Iacov 3:17
Cum vom putea şti ce fapte, gânduri şi sentimente necurate ne întinează din punct de vedere duhovnicesc? Vom putea afla, numai dacă ne vom adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, a lui Dumnezeu:
"Dar cine işi va adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui." Iacov 1:25.
Şi unde trebuie să ne curăţim?
"Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos şi prin duhul Dumnezeului nostru." 1Cor.6:11
""Domnule", i-am raspuns eu, "tu ştii." Şi el mi-a zis: "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului." Apoc.7:14
Satan cel viclean va căuta să înşele fecioarele înţelepte şi să le întineze prin gânduri egoiste, prin gânduri ce duc la trândăvie şi prin gânduri ce duc la înălţarea de sine. Să ne păzim deci sediul sentimentelor, inima, căci ni se scrie despre ea ca o avertizare:
"Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" Ier.17:9

"Fiţi plini de duh" Efeseni 5:18

De ce? Deoarece duhul lui Dumnezeu este cel care ne călăuzeşte în rodirea dragostei şi ne adapă ca un râu de apă vie, ca să putem rodi roade plăcute lui Dumnezeu, prin Christos. Numai aşa putem evita erorile.
"Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu" Romani 8:14
"A venit o femeie din Samaria să scoată apă.
"Dă-mi să beau", i-a zis Isus. Căci ucenicii lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.
Femeia samariteana i-a zis: "Cum tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?" - Iudeii, într-adevăr, n-au legături cu samaritenii.
 - Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este cel ce-ţi zice: "Dă-mi să beau!", tu singură ai fi cerut să bei, şi el şi-ar fi dat apă vie."
"Domnule", i-a zis femeia, "n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? Eşti tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?"
Isus i-a răspuns: "Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţă veşnică."
Ioan 4:7-14
"În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: "Dacă însetează cineva, să vina la mine şi să bea.
Cine crede în mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura."
Spunea cuvintele acestea despre duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în el. Caci duhul sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit."
Ioan 7:37-38

Să aplicăm dragostea, la superlativ

Suntem îndemnaţi la păstrarea sfinţeniei şi curăţiei prin aplicarea dragostei şi nu oricum, ci la superlativ.
1 Corinteni 13
1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;
10. dar, când va veni ce este desăvârşit, acest "în parte" se va sfârşi.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13. Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Pentru a fi curaţi, trebuie să avem pacea iubitoare a lui Christos

"Uită-te bine la omul cinstit şi priveşte pe cel drept;

căci viitorul unui astfel de om este pacea."
Psalm 37:37
"El va face ca domnia lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului (YHWH) oştirilor." (Isa.9:7)
"Saltă de veselie, fiica Sionului!
Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului!
Iată, regele tău vine la tine;
El este drept, aducând mântuire,
smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz,
pe mânzul unei măgăriţe.
Voi nimici carele de război din Efraim
şi caii din Ierusalim;
şi arcurile de război vor fi nimicite.
El va vesti popoarelor pacea 
şi va stăpâni de la o mare la cealaltă
Şi de la Eufrat până la marginile pământului." Zaharia 9:9,10
"Vă las pacea, vă dau pacea mea." Ioan 14:27

"îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea duhului, prin legătura păcii" Efeseni 4:3

"Pacea lui Christos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători" Coloseni 3:15

Pentru a fi curaţi, trebuie să ne stăpânim inima

Ai câştigat victorie asupra sentimentelor de egoism, trufie şi îngâmfare?

Proverbe 16:5. Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea lui Iehova (Yhwh este în text); hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.
Psalmul 101:5. Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngâmfată, nu-l voi suferi.
Daca eşti smerit, aceasta este victorie asupra ta!
Psalmul 25:9. El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea sa.
Iacov 4:6. 6. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi."
1Corinteni 13:4.4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
Proverbe 27:2. Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale.
Matei 6:2. Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.

Pentru a fi curaţi, trebuie să "înţelegem" ce înseamnă "frica de Dumnezeu"

Poate unii cred că nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu, deoarece frica este ceva negativ. Insă frica de Dumnezeu este pomenită deseori în Biblie, la modul pozitiv, numai un simplu "search" - motor de căutare pe un site cu Biblia, şi ne vom convinge. Dar nu este suficient să spunem că ne temem de Dumnezeu, ci trebuie sa înţelegem: ce este cu adevărat frica de Dumnezeu?
Cum vom putea întelege acest lucru?
Iată câteva sfaturi:
"Fiule, dacă vei primi cuvintele mele,
dacă vei păstra cu tine învătăturile mele,
dacă vei lua aminte la înţelepciune,
şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere,
dacă vei cere înţelepciune,
şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
dacă o vei căuta ca argintul ...
şi vei umbla dupa ea, ca după o comoară,
atunci vei înţelege frica de Iehova (Yhwh)
şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu" Prov. 2:1-5
Iată ce este frica de Dumnezeu:
"Frica de Iehova (Yhwh) este urârea răului" Proverbe 8:13

"Chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu

Semenii noştrii trebuie iubiţi deoarece toţi sunt la origini - prin Adam - "chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu. Omul a fost făcut chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar a decăzut de la această stare.
Dumnezeu este invizibil şi nu îl putem vedea "încă".
Insă "chipul şi asemănarea" sa (Geneza 1:26,27) se oglindeşte în însuşirile plantate în noi, de la creaţie. Una dintre însuşirile maiestuoase plantate în noi este dragostea.
Dumnezeu ne iubeşte "atât de mult" şi ştii "de ce"? Pentru că îi pasă de noi.
Da, chiar Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului, care în splendoarea deplinătăţii sale nu are nevoie de nimeni şi de nimic, ne iubeşte pe noi, fiinţe atât de neînsemnate!
Şi nu oricum! Ci "atât de mult" (Ioan 3:16)!
Şi ştii tu cât de mult? Ca pe Fiul său: Ioan 17:23 (b).
Desigur, şi Fiul său ne iubeşte, altfel nu şi-ar fi dat viaţa pentru noi. Şi această dragoste a luat-o de la Tatăl şi astfel dragostea Tatălui s-a oglindit în lume prin el:
"nici înalţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Christos, Domnul nostru." (Romani 8:39)
"şi din partea lui Isus Christos, martorul credincios, cel intâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele său" (Apocalipsa1:5)
"El, care este oglindirea slavei lui şi întipărirea fiinţei lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii lui, a făcut curaţarea păcatelor şi a şezut la dreapta măririi în locurile preaînalte," (Evrei 1:3)
Acum, ce crezi, ce simte Dumnezeu şi ce simte Fiul său când tu respingi o astfel de iubire? Ai făcut vreodată curte unei fete, pe care o iubeai foarte mult, mult de tot şi ea te-a respins? Îţi aminteşti ce ai avut în suflet? Durere? Tristeţe? ... şi cred că o mare pierdere ...
Dar de ce ne iubeşte Dumnezeu "atât de mult"? Care este motivul? Deoarece el este "dragoste" (1Ioan 4:8). El doreşte să îl imităm şi astfel să redevenim chipul şi asemănarea sa, prin dragoste, prin adevăr şi celelalte calităţi sfinte.

Şi atunci? Să-l promovăm pe Dumnezeu, ca pe un alt "Moloh", inventat de nişte oameni bolnavi cu capul? Căci cine ar putea să îşi chinuie până la nesfârşit victimele şi încă în foc (cea mai gravă tortură), decât un bolnav mintal? Şi Dumnezeu nu este aşa, glorie lui! Însă cine îl prezintă aşa, are grave probleme, atât cu inima, cât şi cu capul! Susţinând o doctrină neo-molohistă, un astfel de om nu merită numele de creştin ...

Dar ce se întâmplă dacă cineva respinge o astfel de iubire imensă, dacă nu este iad şi nu va fi chinuit veşnic? Va fi iertat? Nu. Păcatul lui nu va fi ispăşit şi va rămâne fără drept la viaţă veşnică (Ioan 3:36). Căci plata păcatului este moartea veşnică şi nu chinul veşnic. La judecată va fi condamnat la moarte eternă şi sentinţa va fi definitivă, irevocabilă şi eternă. Pedeapsa aceasta este suficientă. Deci fiecare trebuie să ne gândim bine...

Mărit să fie Dumnezeul dreptăţii, milei, adevărului şi iubirii, şi Fiul său! Acest Dumnezeu să vă binecuvânteze, prin Fiul său, luminându-va inima şi mintea, să fiţi asemenea lui şi nu semănând cu cei care l-au inventat pe Moloh!

Se rupe "craca" de sub picioarele "iadului" 

Priviţi aici alte două nepotriviri şi cum li se taie craca de sub picioarele sustinătorilor iadului: "Lacul de foc" e un simbol al distrugerii eterne, cum simbol e şi "fiara". Fiara nu e un om, cum se crede în mod eronat în multe culte... Citiţi aici cu atentie şi fiţi credincioşi, nu creduli...

După cum creştinii buni şi răi vor trăi alături (grâul şi neghina), tot aşa adevărul şi falsităţile strecurate prin traduceri vor dăinui împreună. Numai cei ce respectă legile adevărului vor şti să facă diferenţa (Daniel 12:10), restul vor lua de bun şi versetele şi cuvintele neautentice strecurate în Biblie, iar în ziua judecăţii vor rămâne de ruşine deoarece s-au bazat pe o dogmatică emotivă, care a respins realitatea.

Exemplul I în care Biblia moderna este în opoziţie cu Biblia antica ebraică de lângă Marea Galileii, tradusă de Ienonim

Daniel 7:17 Biblia modernă spune că fiarele sunt împăraţi, iar la Daniel 7:23 tot această Biblie modernă spune că fiarele sunt împărăţii. Textul Bibliei moderne se contrazice, însă adepţii ideii că fiara este un om apară textul cu dinţii, altfel pică teoria lor şi biserica lor trebuie să reformuleze. Mai bine apară o greşeala de copiere, pe care mai apoi s-a clădit în neştire o dogmă falsă. Ieronim (sec IV -V) traduce altfel, deci sursa sa, care a fost un text ebraic antic de lângă Marea Galileii, conţinea expresia corecta.

"hae bestiae magnae quattuor quattuor regna consurgent de terra"

"Aceste patru fiare mari sunt patru împărății, care se vor ridica pe pământ"

Prin urmare textul necontradictoriu este "Aceste patru fiare mari sunt patru împărății, care se vor ridica pe pământ"

Exemplul II în care Biblia modernă este în opoziţie cu Biblia antică

Daniel 7:11 spune clar că ultima fiară este:

1. UCISĂ

2. TRUPUL EI DISTRUS

3. TRUPUL EI ARUNCAT ÎN FOC

4. TRUPUL EI ESTE ARS ÎN FOC

Acum, aceeaşi fiară descrisă în Apocalipsa 20:10 din BIBLIA MODERNĂ este descrisă ca fiind chinuită în vecii vecilor. Poftim? Păi cum dacă a fost ucisă şi distrusă prin foc? E imposibil, în plus nu scrie nicăieri că fiara ar fi fost înviată şi judecată, căci nici nu este posibil aşa ceva. De ce? Deoarece fiara reprezintă un sistem politic, o împărăţie - scrie clar la Daniel 7:23 - şi cum să chinuieşti etern o împărăţie, un sistem? Este clar că avem de a face cu un verset ce a fost stilizat dogmatic, adică îmbogăţit cu cuvinte ce nu existau în original. Cândva acest verset nu a avut fraza "Şi vor fi chinuiţi zi şi noapte în vecii vecilor". Cel ce a îmbogăţit textul autograf nu era versat în Vechiul Testament, altfel şi-ar fi dat seama de neconcordanţă. Oricum, fapta acestui om de a adăuga la textul autograf, este o nebunie doctrinară şi a dus mase întregi în rătăcire ideologică. Este clar, că în biserica primară focul cel veşnic însemna "mistuirea" duşmanilor lui Dumnezeu şi nu chinuirea lor (Evrei 10:27). În nici o epistolă a apostolului Pavel nu se regăseşte ideea chinuirii eterne a păcătoşilor, doar îndepărtarea lor, mistuirea lor, distrugerea eternă. Dacă chinul veşnic ar fi fost predat în creştinismul primar, apostolic, cu siguranţă că ideea aceasta s-ar fi regăsit în vasta corespondenţă pe care a purtat-o Pavel cu adunările (bisericile) creştine.

Plata păcatului este moartea şi această pedeapsă este suficientă

Aşanumitul "Credeu apostolic", din jurul anilor 120-130 AD, confirmă indirect modificările survenite mai târziu la textul Bibliei antice. De exemplu, textul original din Luca 23:43 a fost modificat prin reaşezarea anumitor cuvinte în propoziţie. Cum să fie în rai în acea zi, când trei zile şi trei nopţi a fost în mormânt? N-a fost oare confirmat acest fapt chiar de cel ce a fost înviat prin puterea lui Dumnezeu (Ioan 20:17)? Doar n-o fi raiul în mormânt... 

Iată Credeul Apostolic din anii 120-130, înainte de textele falsificate de catolici: Crezul Apostolic "Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului. Şi în Isus Christos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la duhul sfânt, s-a născut din Maria fecioara; a pătimit sub Ponţiu Pilat, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat. A treia zi a înviat din morţi, s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vină să judece viii şi morţii. Cred în duhul sfânt, sfânta adunare, părtăşia sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică." Amin! 

Nici o menţiune despre "coborârea în iad" sau "chinul veşnic".

Păziţi-vă de “jocurile de culise” ale traducătorilor!
Dumnezeule, până când vei răbda ca traducătorii să îşi facă jocul lor!
Mustră-i Dumnezeule, pentru iubirea ta faţă de adevăr, străpunge-i în inimă prin cuvântul tău, ca să le fie ruşine şi să se pocăiască de această practică a modificării cuvintelor!
Iată ce spune textul traducătorilor la Ioan 12:25:
"Cel ce îşi iubeşte viaţa şi-o va pierde şi cel ce-şi urăşte viaţa în această lume şi-o va păstra pentru viaţă eternă."
Textul grec transliterat în engleză:
ho philon ten psychen autou apollyei auten kai ho mison ten psychen autou en to kosmo touto eis zoen aionion phylaxei auten
Traducere după textul grec, făcându-se diferenţa între psyche (suflet) şi zoe (viaţă):
25. Cine îşi iubeşte sufletul (psychen) îl va pierde; şi cine îşi urăşte sufletul (psychen) în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa (zoen) veşnică.
Fac ce fac, numai ca să ascundă ADEVĂRUL că sufletul se poate pierde, adică muri. 

Inventatorii antici ai infernului (iadului) şi Biserica Catolică

Sau de CINE şi DE CE a fost inventat iadul păgân?

Mulţumesc Tatălui ceresc în numele Fiului său, că prin harul său şi pentru gloria sa, putem să arătăm originile învăţăturii despre "iad". Pentru unii va fi o satisfacţie să se adâncească în acest studiu, pentru alţii va fi o eliberare, învăţând un nou adevăr, pentru alţii o decepţie usturătoare a minţii şi sufletului lor, văzând că iarăşi au fost înşelaţi şi îşi vor pierde încrederea în preoţi, pastori şi în Biblie, iar pentru alţii o altă pricină de mânie, fiindcă de ciudă, nu vor vrea să parcurgă până la final acest studiu, considerându-l din start ca fiind eretic... Vorba aceea: "Treaba lor, noi ne facem pe a noastră."

Nu trebuie să fim de acord cu așa numita doctrină a mântuirii universale, acestă învăţătură nu este o doctrină biblică și de asemenea, după cum nici doctrina iadului de foc şi a chinului veșnic nu este biblică, ea fiind picurată mai târziu în paginile Bibliei de către scribii Bisericii Catolice. Sunt două extreme; dar trebuie să fim de acord că cei ce nu acceptă să facă bine conform cu voința divină, vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la moartea a doua (şi nu la un chin ce ţine veşnic), după cum este scris:

2Tesaloniceni 1:9,10. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.

Evrei 10:26,27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Biserica Catolică care s-a pus stăpână peste Biblie şi a persecutat pe toţi cei care aveau o altă Biblie de cât a ei, ucigând pe posesorii ei şi distrugând toate aceste Biblii, a modificat cum a dorit ea textele şi adăugând la ele şi-a făcut o versiune proprie din care să rezulte că Dumnezeu îi chinuie pe păcătoşi după ce mor, însă dacă plăteşti anumite taxe pentru rugăciuni, preoţii lor îi pot scoate pe păcătoşi din acel foc. Teologul Martin Luther s-a ridicat împotriva acestei învăţături nebiblice, însă nu şi-a dat seama că Biblia deţinută de catolici a fost deja modificată cu mult timp înainte, modificările începând din secolul II. Revenirea la adevărul adevărat nu s-a putut face din cauza acestor texte modificate sau intoduse alături de textul biblic.

Dar concepţia despre un iad cu foc şi chinurile de acolo n-a fost inventată de Biserica Catolică. Ea doar s-a inspirat din păgânism, de unde provenea această doctrină.

Ce au spus învăţaţii păgâni despre iad?

Iată cine a inventat iadul păgân şi de ce iadul păgânilor a fost inventat de păgâni, conform unor resurse de pe internet:
Mărturia lui Polybus:
"Polybius, istoric antic, spune:" Din moment ce mulțimea este mereu schimbătoare, plină de dorințe nelegiuite, pasiuni iraționale și violență, nu există nici o altă cale de a o menține în ordine, decât prin teama și teroarea lumii invizibile; pentru care relatare mi se pare că strămoșii noștri au acționat judicios, când AU NĂSCOCIT să aducă în credința populară aceste noțiuni ale zeilor și a zonelor infernale." B. VI 56.
Mărturia lui Titus Livius:
"Titus Livius, istoricul celebru, vorbește despre el (adica despre "iad") în același spirit, iar el laudă înțelepciunea lui Numa Pompilius, pentru că el A INVENTAT teama de zei, ca "un mijloc mai eficace de guvernare a unei populaţii ignorante și barbare." Hist., am 19.
Mărturia lui Stabon:
"Strabon, geograful, spune:" Mulțimea este reţinută de la viciu prin pedepsele zeilor, ce se spune că le provoacă pe infractori, și prin aceste terori și amenințări prin care anumite cuvinte îngrozitoare și forme monstruoase le imprima în mintea lor ... Pentru că este imposibil să guvernezi mulțimea de femei, și toată gloata comună, prin raționament filozofic, și să le conduci la evlavie, sfințenie și virtute - căci acest lucru trebuie făcut prin superstiție, sau teama de zei, prin semnificaţia BASMELOR și minunilor; pentru că tunetul, egida, tridentul, torțele (ale Furiilor), dragonii, și celelalte, sunt toate basme, cum este, de asemenea toată teologia veche. Aceste lucruri legiuitorii le utilizează ca sperietori de ciori pentru a îngrozi mulțimea copilărească." Geog., B.
Mărturia lui Timaeus Locrus, Pitagoreanul (numai în treacăt spun că în antichitate se spunea "pitagorean" celor ce urmau cultul mistico-secretist religios inventat de Pitagora din Samos, ce se considera un "semizeu"):
"Timaeus Locrus, Pitagoreanul, care după ce atestă că doctrina recompensei și pedepsei după moarte este necesară pentru societate, continuă după cum urmează: "Pentru că după cum uneori vindecăm corpul cu remedii nesănătoase, când cele mai sănătoase nu produc nici un efect, așa am restrânge acele minți cu relații false, pe cei care nu vor fi convinși de adevăr. Există o necesitate, prin urmare, de insuflare a spaimei acestor chinuri străine: cum că sufletul îşi schimbă locuința aceasta; că lașul este împins rușinos în trupul unei femei; criminalul este încarcerat în formă de fiară sălbatică; cel vanituos şi nestatornic este schimbat în păsări, și leneșului și neștiutorii în pești."
Mărturia lui Platon:
"Platon, în comentariul său către Timaeus, susține în totalitate ceea ce spune el cu privire la invenția fabuloasă a acestor chinuri străine. Și Strabon spune că "Platon și brahmanii din India au inventat basme cu privire la viitoarele judecati ale iadului" (Hades). Și Chrysippus îl blama pe Platon pentru încercarea de a descuraja oamenii de la rău prin poveștile înspăimântătoare ale pedepselor viitoare.
Platon însuși este extrem de inconsistent, uneori adoptând, chiar și în discursurile sale grave, basmele poeților, iar alteori le respingea ca totul false, și da vederi prea înspăimântătoare ale lumii invizibile. Uneori, el susține, pe motiv sociale, că acestea sunt necesare pentru a restrânge oameni răi de la răutate și criminalitate, și apoi din nou el protesteaza împotriva lor pe motive politice, că înfrică cetățenii și face lași de soldați, care, crezând aceste lucruri, se tem de moarte, și, prin urmare, nu luptă bine.
Dar toate acestea arată în ce lumină le considera; nu ca adevăruri, cu siguranță, doar ficțiuni, convenabile, în unele cazuri, dar dificil de gestionat în altele."

Mărturia lui Seneca, Sextul Empiricus şi Aristotel:
Seneca scria: "Acele lucruri care fac regiunile infernale teribile, întunericul, închisoarea, râul de flacără de foc, scaunul de judecată, si celelalte, sunt toate un basm, cu care poeții se amuză, și prin ei ne agita cu spaimele deșarte."
Sextus Empiricus le numește "basmele poetice ale iadului;" și Cicero scrie despre ele ca "absurdități stupide și basme" (ineptiis ac fabulis).
Aristotel scria: "Acesta a fost pronunțată în formă mitică de la cele mai vechi timpuri până la posteritate, că există zei, și că divinul (Divinitate) compase toată natura. Toate lângă acestea au fost adăugate, după stilul mitic, cu scopul de a convinge mulțimea, precum și pentru interesele legilor, și avantajul statului." Neander Biserica Hist., I, p. 7. 11

Marturia filozofului ATEU Voltaire: "Avem de-a face cu nenumăraţi  pungaşi care nu gândesc prea mult; cu brutali, beţivi şi hoţi. Predicaţi-le, dacă vreţi, că nu există iad şi că sufletul este muritor. Dar eu sunt prevăzător, nu risc: le voi ţipa în urechi că dacă mă fură, vor fi osândiţi la chinuri veşnice."
Concluzie
Adevărul e că minciunile oamenilor înţelepţi (în felul lumii) despre iad şi suferinţele veşnice - indiferent pentru ce scop au fost făcute - nu au făcut o lume mai buna, din contra (a se vedea evul mediu în care credinţa aceasta era la apogeu), fapt care dovedeşte că numai adevărul divin poate sta la baza unei societăţi civilizate, demne şi fericite. Biserica Catolică şi bisericile desprinse din ea - care susţin iadul ca şi mama lor spirituală - n-au putut face o lume mai buna, indiferent cât de mult au apelat la grozăviile din iad. Doar însuşirea adevărului prin pocăinţă, poate face o lume mai buna.

FINALUL iadului tradiţional ... un IAD NOU este inventat

Acum, după ce savanţii au aflat originile doctrinei despre iad, dezgropând vestigiile ei scârboase de sub molozul istoriei, unii teologi de frunte din Biserica Catolică încearcă să se debaraseze de concepţia ei veche despre iad, argumentând ca iadul nu este altceva decât o metaforă, că nu focul din iad va chinui pe păcătoşi, ci păcătoşii înşişi se vor chinui mental, văzându-se departe de Dumnezeu. 

Pentru mai multe detalii citiţi cartea Istoria infernurilor, de Georges Minois.

La prezentarea carţii se scrie: 

"De-a lungul unei naraţiuni captivante subtil asezonată cu informaţii erudite, Georges Minois, adept al curentului „noua istorie“, coboară în trecutul unei idei născute o data cu conştiinţa răului. Ideea de infern a fost anterioară dogmei creştine, însă infernul creştin, o data instituit de doctrina oficială a Bisericii, se va dovedi cel mai crunt şi durabil. In secolul al XIX-lea infernul devine o constructie intelectuală, ideea ajungând astfel la apogeu. Ea îşi pierde definitiv în veacul nostru trăsăturile tradiţionale, dar nu dispare, ci împrumută „culoarea conştiinţei moderne“, în succesiunea de infernuri ale istoriei se regăsesc fantasmele fiecarei epoci.
Cititorul acestei cărţi are impresia că parcurge – cu mult profit spiritual – întreaga istorie a umanităţii, înţelegând-o pentru prima oară din interior, ca istorie a propriei noastre vulnerabilităţi.
Traducere de Alexandra Cuniţă"

Despre autor:
"Georges Minois Georges Minois (n. 1946), doctor în istorie şi filogie (studii la Ecole Normale Superieure), este unul dintre cei mai reputaţi experţi francezi în istoria socială şi a mentalităţilor. Este autorul a numeroase lucrări din care menţionăm Histoire de la vieillesse de l'Antiquite a la Renaissance (1987), Le Confesseur du roi (1988), Henri VIII (1989), L'Eglise et la science."

http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor

Luca 23:43, conform manuscriselor vechi. Iată ce spune un comentator:  

• Redarea „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în paradis„ se găseşte în manuscrisul denumit Curetorian Syriac, una  din cele mai timpurii traduceri ale Noului Testament, datând din secolul al doilea;
• este, de asemenea, găsită şi la scriitori bisericeşti, cum ar fi Ephraem din secolul 4, Casian şi Hesaychius din secolul 5;
• redarea aceasta se găseşte şi-n  două lucrări apocrife independente, probabil din secolul 4; (Faptele lui Pilat şi Coborârea lui Christos în iad;)
• folosirea cuvântului "astăzi" pentru a introduce sau a încheia o afirmaţie reprezintă doar un idiom  semitic, folosit pentru a sublinia semnificaţia şi solemnitatea declaraţiei ce fusese  făcută sau urna să fie făcută;
• idiomul acesta este destul de obişnuit în Scriptură
• în Deuteronomul  întâlnim peste 40 de astfel de expresii, cum ar fi: „te învăt astăzi" „îţi poruncesc astăzi”” „mărturisesc împotriva ta astăzi"  şi : „îţi declar astăzi „ (Deuteronom 4:18 ; 6:6; 7:11; 8:19; 11:26,32; 30:18,19; 32:46;)

Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte?Un verdict cu privire la suflet, stabilit în urma comparării Bibliei cu manuscrisele timpurii 

Cercetând manuscrisele timpurii ale Bibliei – Biblia antică, primară, în paralel cu traducerile actuale la care avem cu toții acces mai ușor, în final, vom putea concluziona cu certitudine referitor la întrebarea legitimă Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte?
Asta implică să urmăm pașii necesari din Scriptură și câteva elemente de teologie, strict necesare. Dar să le luăm pe rând și cât se poate de sumar.
a) Care este plata definitivă pentru păcatul practicat voit?
b) Ce este cu “săracul Lazăr şi cu bogatul nemilostiv”?
c) Există “soartă prestabilită” (predestinare) pentru fiecare om?
a) Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă că plata păcatului voit este moartea eternă şi nu chinul veşnic al păcătoşilor cum se vorbește de majoritatea creștinilor: Romani 6:23. “Iazul de foc”, este un aspect profetic avertizator despre pedeapsa veşnică ce îi aşteaptă pe cei pierduţi: Apocalipsa 20:14. Această pedeapsă este moartea eternă, extincţia eternă, după cum se arată atât de clar: “Iazul de foc este moartea a doua” (şi nu invers: “moartea a doua este iazul de foc”) Apocalipsa 20:14, “văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui etern) pe potrivnici” Evrei 10:27. Dumnezeu iubeşte orice om şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pocăinţa însemnând întoarcerea la Dumnezeu cu căinţă: Luca 15:11-21; Fapte 17:30; Romani 2:1-16. Nu există posibilitatea salvării după ce un om moare nepocăit, de aceea din iubire adevărată faţă de semenii noştrii, trebuie să ne dăm toată silinţa de a conştientiza pe cei ce sunt pierduţi: Evrei 9:27; Matei 24:14; Apocalipsa 20:11-15.
b) Ce spune întreaga Biblie despre Avraam și despre orice om, unde s-a dus după moartea lui şi în ce stare este el acolo? “Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” Ecclesiastul 9:10
Ce spune autorul predicii apocrife Bogatul şi Lazăr despre unde s-a dus Avraam şi în ce stare este el acolo? Deși admite că Avraam este în locuinta morților (hades), susține exact contrariul mărturiei Scripturii citate! Aici se susține că acolo unde s-au dus Avraam, săracul Lazăr și bogatul nemilostiv, există lucrare, chibzuință, știință și înțelepciune. “Cu vremea săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam ... A murit şi bogatul ... Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri...”.  Cu toţii cunoaştem această istorisire cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31. Însă, acest text contrazice flagrant Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa, spiritul și armonia ei interioară. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este pentru acest caz făţiş contrară prin acest text şi îl “declară” ca un text străin. Este clar că avem de-a face cu o antiteză: Biblie versus autor/text “Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr”. Autorul acestei istorisiri nu a fost Domnul şi Mântuitorul nostru Ieşhua (Isus), Unsul lui Dumnezeu, care era evreu şi cunoştea bine mărturia întregului Vechi Testament despre locaţia şi starea inconştientă a celor morţi, deoarece el a spus că la trâmbiţa învierii, morţii vor auzi glasul lui din morminte, şi nu din sânul lui Avraam sau "iad": Ioan 5:28,29, Daniel 12:2. Asadar, acest text din Luca 16:19-31 este un text fals, o apocrifă (text necanonic), ataşat ulterior la (în) Evanghelia după Luca.
Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text străin de Biblie.
Nu cred că dacă în Bibliile moderne ar scrie în vreun loc că Satan este Isus, ar trebui să credem asta doar pentru simplul motiv că este în Biblia modernă. Nu trebuie sa punem semnul egalităţii între Biblia modernă (tradusă) şi textele Bibliei originale, care nu mai sunt.
Observație: Din contextul larg al Bibliei putem constata prin observare că învăţătura despre nemurirea sufletelor şi a chinului veşnic al păcătoşilor nu este de origine divină. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte străine pentru aşi susţine părerile.
c) Oare este biblică argumentația că persoanele care nu se vor pocăi, au fost predestinate la pierzare încă înainte ca ele sa se fi născut?
Ce aţi zice despre un tată, care încă înainte de a i se naşte copiii, a hotărât că pe unii dintre ei îi va ucide, indiferent de ce ar putea ei să fie, buni sau răi? L-aţi considera dement, nu-i aşa? Şi totuşi, există oameni care cred că Dumnezeu a hotărât în acest fel soarta apriori a miliarde de oameni! Oare chiar doreşte Dumnezeu pieirea unora, încă înainte ca ei să se nască şi să poată lua o decizie în ce priveşte calea şi conduita pe care o vor urma? Versetul următor denunţă ca nebiblică această filozofie religioasă: “… Dumnezeu, salvatorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr” (1Timotei 2:3,4). După cum vedem, Dumnezeu doreşte salvarea tuturor oamenilor, dar cei care resping prin faptele lor rele această dorinţă divină, nu pot fi salvaţi, deoarece Dumnezeu nu salvează pe nimeni cu de-a sila (forţat). Creatorul a ales (predestinat, prestabilit) ca cei ce vor trăi ca oameni drepţi (prin credință și ascultare de el) să primească viaţă veşnică şi ca cei care vor trăi în nedreptate să nu primească viaţă veşnică, ci să primească moarte veşnică, dar nu chin veşnic: Ioan 3:36. Tocmai de aceea, când apostolul Pavel scrie despre predestinarea noastră, trebuie să avem în vedere care este dorinţa lui Dumnezeu arătată către toţi oamenii şi prin ce anume şi cum se intră în această predestinare a salvării, care este o predestinare ca grup al credincioşilor şi nu a indivizilor: Romani 9:30-33. Dumnezeu nu a făcut un om mai păcătos decât altul, el nu a hotărât în mod arbitrar nimănui destinul, fie spre pierzare, fie spre salvare, şi asta încă înainte de a se naşte individul: prin pocăinţă orice om poate primi har (Fapte 17:30, Luca 13:1-5, exceptând pe cei care au păcătuit împotriva duhului sfânt - Matei 12:31,32). Dumnezeu nu ar porunci “tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30), daca el ar fi rânduit deja de mult timp pe unii “la chinuri într-un foc veşnic”, căci atunci ar fi cel mare fățarnic.

Oare este omul nemuritor?
Are omul un suflet nemuritor?
Nu trebuie să credem minciuna lui Satan, că oamenii nu mor: Geneza 3:4; Ioan 3:13; Ioan 11:11-14. Omul este un produs divin, o creaţie a lui Dumnezeu, fiind rezultatul unirii trupului din carne cu suflarea sau altfel zis cu duhul (spiritul) suflat de Creator: Geneza 2:7. Atât timp cât carnea şi duhul coexistă, omul este o fiinţă, un vieţuitor care are viaţă; în termeni biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este un vieţuitor care are viaţă, nu mai este un suflet, nu mai este un răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte conştient, moartea fiind opusul vieţii şi a conştiinţei de sine: Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:4-10, Psalmul 6:5. Morţii nu pot lăuda pe Dumnezeu: Isaia 38:18-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există “viaţă” conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce traduc şi explică anumite versete din Noul Testament în termeni nemuritorişti, căci nu există aşa ceva. Manuscrisele vechi confirmă că anumite versete au fost traduse greşit sau poate chiar tendenţios, cum spun anumiţi bibliști. Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere: 1Corinteni 15:12-18. Conform Bibliei sufletul care păcătuieşte acela moare – Ezechiel 18:20, şi deoarece toți am păcătuit într-un fel sau altul, toţi murim, până ce va veni Domnul Isus şi va distruge moartea. Deci nu există suflet nemuritor (Romani 3: 23).
Iată una din aşa zisele texte care ar combate ideea morţii şi învierii sufletului:
Luca 23:43: “Şi Isus i-a răspuns: “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.”
În mod interesant există un manuscris timpuriu, care redă altfel:
“Truly I say today to you, you will be with me in paradise.” adică: “Adevărat îţi spun ţie astăzi, tu vei fi cu mine în paradis.”
Acest manuscris se numeste “Curetonian Gospels” (Evangheliar Curetonian – numit aşa după acela care l-a descoperit) având sigla “syrcur” şi se consideră că este o traducere a unui text grec timpuriu, de înainte de secolul II, deoarece a fost scris în cel mai vechi şi clasic stil al alfabetului siriac (fără vocale), numit Estrangela. Acest stil de scris a ieşit din uz în secolul II, aşadar dacă textul în discuţie este o copie, el poate chiar din secolul I.
http://en.wikipedia.org/wiki/Curetonian_Gospels.
Această redare neobişnuită a textului, este în concordanţă cu Ioan 20:17, pe când celelalte nu:
“Nu mă atinge“, i-a zis Isus, “căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu”
Din acest text, se vede clar că în cele trei zile, nici el, nici tâlharul nu au fost în paradisul ceresc, căci alt paradis nu este deocamdată! Aceasta e una dintre dovezile indubitabile, de altfel.
În legătură cu textul din Luca 23:43 avem de a face cu o redare schimbată între timp, care nu se potriveşte cu contextul Noului Testament. Traducerea care se potriveşte cu contextul NT este cea din Evangheliarul Curetonian. Prin urmare, textul autentic, cel nemăsluit, din Luca 23:43 nu sprijină ideea că numai trupul va învia, nu şi sufletul.

Cine a introdus fraza “și nu pot ucide sufletul” din Matei10:28 și de ce?
Iustin Martirul a fost un scriitor și apologet crestin, recunoscut şi apreciat pe scară largă în creştinism, până în zilele noastre; a murit în jurul anului 160. “Apologet” este un cuvânt grec care înseamnă “apărător al credinței”. În mod surprinzător, atunci când el citează Matei 10:28, în acest verset nu apare expresia “și nu pot ucide sufletul”.
Avem doar două posibilități de interpretare:

1. Fie Iustin Martirul a modificat versetul și a eliminat fraza “și nu pot ucide sufletul”
2. Fie acest verset a fost modificat după ce a murit el, introducându-se fraza “și nu pot ucide sufletul”
   În Apologia întâia a lui Iustin Martirul el redă acest verset în felul următor: ”Nu vă temeți de cei care vă ucid și după aceea nu mai pot face nimic, ci de el să vă temeti care după moarte are putere să arunce atât sufletul cât si trupul în gheena” – Matei 10:28 ″Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into gehenna.”[43] – in First Apology of Justin, Matthew 10:28, NIV, NAB. Cum am putea discerne dacă nu cumva Iustin Martirul a modificat acest verset, scoțând fraza “și nu pot ucide sufletul”? Ei bine, această rostire a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus a fost citată şi de doctorul şi evanghelistul Luca şi în mod surprinzător nici la el nu apare fraza “și nu pot ucide sufletul”: “Vă spun vouă, prietenii mei: Să nu vă temeți de cei care ucid trupul si după aceea nu mai pot face nimic. Am sa vă arăt de cine să vă temeți: temeți-va de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă. Da, vă spun, de el să vă temeti.” (Luca 12: 4,5). Deci nu Iustin Martirul a scos afară expresia “și nu pot ucide sufletul”, ci mai degraba altcineva a înserat aceasta expresie in Evanghelia dupa Matei. Oare de ce? Motivul a fost necunoașterea (sau neacceptarea) a ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre suflet în Vechiului Testament, că sufletul este muritor și poate fi ucis de oameni. Dacă cineva nu cunoaşte ce spune Vechiul Testament despre suflet, dacă poate muri sau nu, dacă poate fi ucis sau nu, este ignorant în ce priveşte acest adevăr, şi este scuzabil. Dar dacă îl știe și nu-l acceptă, indiferent ce justificare ar aduce, este un om căruia nu numai că nu-i pasă de adevăr, așa cum îi pasă lui Dumnezeu, ci este şi un om care se luptă împotriva adevărului lui Dumnezeu şi acest soi de luptă se numeşte “lupta împoriva adevărului lui Dumnezeu”. Cine luptă într-o asemenea luptă, luptă chiar impotriva lui Dumnezeu şi pierderea lui va fi mare. Cât de mare? Se va vedea în “ziua aceea”. Un neadevăr, rostit ca “adevăr teologic” are implicatii teologice profunde. Să ne mirăm că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus nu a venit încă?

Unde se duce omul după moarte?
Iată ce declară Biblia antică (manuscrisele vechi):
Geneza 3:19 “În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Daniel 12:2  “Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.” YLV (traducerea “mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului” este greşită şi alimentează idei false)
Vă rog frumos să vă notaţi, că acolo nu Daniel vorbeşte, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.
Şi acum să vedem, că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă şi el acest adevăr sfânt şi divin:
Ioan 3:13. “Nimeni nu s-a suit în cer, afară de cel ce s-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer.”
Ioan 5:28. “Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui
5:29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”
Dar cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune în aceste versete ale Bibliei antice, spunând:  “A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.” Luca 16:22
Interesant… Toţi merg în țărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam! Și mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde au mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei.
Trebuie să înţelegem că omul este un produs compus din două entităţi: “ţărâna pământului” şi “duhul lui Dumnezeu“. Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte “sufletul omului“. La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul… Omul nu mai există, ca fiinţă vie.

Dar ce se întâmplă cu duhul omului?
Biblia spune – şi nu eu – că după ce iese din om, duhul (spiritul) omului (şi nu sufletul omului) se duce la Dumnezeu, care l-a dat: “Şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul (“ruach” în ebraică) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat” (Eclesiastul 12:7). Biblia spune şi mai exact unde anume la Dumnezeu: “Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul” (“pneuma” în greacă)” (Luca 23:46).
Aţi observat unde: “în mâinile lui Dumnezeu”. Vedeţi, se întoarce în mâinile lui Dumnezeu, nu în iad, nu în rai şi nu în alte părţi. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, Unsul lui Dumnezeu ştie cel mai bine amănuntele. Ştia că "mâna lui Dumnezeu" nu este raiul, altfel n-ar fi spus că înainte de învierea lui încă n-a fost la Tatăl, n-a fost în paradis (Ioan 20:17). Din nefericire, mulţi interpretează foarte greşit versetele, deoarece se iau după interpretările bisericilor îndepărtate de adevărul lui Dumnezeu, fiind înşelaţi de falsurile adăugate la Biblie şi de traducerile distorsionate a unor versete, care susţin ca şi ei lucruri distorsionate, preluate din păgânism… Din nefericire, la ora actuală Ortodoxia şi Catolicismul, precum toate mişcările derivate din ele, arată mai degrabă ca un păgânism filozofic grec, reformat insuficient şi nu ca modelul lăsat nouă de Noul Testament. Miscarea gnostica din secolele I-III a reuşit să infiltreze în creştinism principalele elemente ale culturii religioase din păgânism. Puzderia de zei păgâni au fost rebotezaţi cu numele sfintilor din Biblie şi au devenit aşa-zisii patroni ai diferitelor meserii şi stări, ca şi în păgânism. Zilele de sărbătoare ale principalelor zeităţi păgâne, acum purtând nume creştine, au devenit principalele zile de sărbătoare ale “păgâno-creştinilor”. Acestor elemente păgâne, care au supravieţuit travestiţi în straie şi denumiri creştine li s-a adus închinare şi au devenit “mediatori” între Dumnezeu şi oameni. Toate acestea au devenit posibile datorită credinţei în nemurirea sufletului (greșită/erezie).
Iată o mărturie, care ar trebui să fie o mărturie şocantă pentru cei ce cred în nemurirea sufletului. În ultima rugăciune a martirului episcop Policarp al Smirmei (secolul II), el îşi exprimă credinţa că sufletul lui va fi înviat (aspect ce confirmă adevărul că sufletul moare). El a fost ucenicul apostolului Ioan.
“Atotputernice Dumnezeule, Tată al iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor tăi, în paharul Christosului tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea te laud, te preamăresc şi te slăvesc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Fiul tău drag, Isus Christos. Prin el şi împreună cu el, a ta este slava luminoasă în duhul sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin.”
Nemurirea este condiţionată de pocăință, de credință, dar mai ales de ascultarea de Dumnezeu şi se primeşte numai la învierea celor morţi (Ioan 5:28,29).
“Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, “şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul sfântului duh.” (Fapte 2:39)

Roadele nefaste ale credinţei în nemurirea sufletului

"După roadele lor îi veţi cunoaşte" Matei 7:16

Credinţa în nemurirea sufletului conduce la nişte implicaţii teologice profunde. Această învăţătură este ca rădăcina unui copac care alimentează tot copacul.

În primul rând, îl face pe om să respingă idea de moarte, îl pune să creadă că e nemuritor şi astfel subminează interesul pentru înviere şi pune într-un con de umbră importanţa învierii.

În al doilea rând, subminează importanţa pocăinţei şi împinge pe oameni să creadă în posibilitatea salvării păcătoşilor după ce aceştia mor nepocăiţi (purgator, rugăciuni ptr. morţi, ofrande date spre salvarea sau ameliorarea stării lor, mântuirea universală, etc.).

În al treilea rând, credinţa în nemurirea sufletului alimentează sinuciderile şi atentatele sinucigase (terorism religios), spiritismul (că poţi vorbi cu morţii), alimentează frica de morţi (că morţii pot face rău), alimentează închinarea la morţi (că morţii pot face bine), alimentează purgatorul (că cei care au murit ca nedrepţi mai pot fi salvaţi), alimentează transmigraţia sufletelor (că sufletul morţilor se poate naşte din nou în alt trup, fie de om, fie de animal), alimentează idei false despre judecata lui Dumnezeu asupra păcătoşilor ce au murit, făcând din Dumnezeu un zeu sadic, ca cei din mitologiile păgâne.

Să ne oprim asupra acestui ultim aspect deoarece este cel mai grav, echivalând cu o hulă împotriva lui Dumnezeu, făcând din credincioşi “hulitori ai lui Dumnezeu”, vorbind “nebunii” la adresa lui Dumnezeu, fără ca ei să işi dea seama (Iov 42:8).

Înşelătoria fuge de lumină,

Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare.
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o întelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine.
-- Anonim --

AMIN!

Mare atentie!
Domnul Isus Christos a spus că vestea bună a regatului (împărăţiei) lui Dumnezeu va fi propovăduită ca o mărturie pe tot pământul şi apoi va veni sfârşitul (Matei 24:14). Vestea bună (evanghelia) este, că trimis de Tatăl său, Fiul cel unic al lui Dumnezeu, a venit din cer, a devenit om şi a murit pentru noi ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi are putere de la Dumnezeu ca să ne învie la viaţă veşnică, dacă vom muri. Învierea este strâns legată de vestea bună, nemurirea sufletului, nu. Până vom vesti o altă evanghelie, o evanghelie păgână, că omul după ce moare, nu moare de fapt, ci merge în paradis, suntem blestemati: Galateni 1:8 “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti o altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie blestemat!”

Mare atentie!

Oare botezul trebuie făcut în numele unei organizaţii sau grup religios?

Problema botezului a fost simplă la început, din punct de vedere biblic, dar l-au complicat oamenii cu timpul.
Nicăieri în Biblie nu scrie de botezul sugarilor. Copiii de la vârsta de sugari, până la maturizare, sunt binecuvântaţi şi sunt consideraţi sfinti, dacă sunt crescuţi şi educaţi în sfinţenie, urmând ca să se boteze şi ei când simt chemarea. Cu privire la oamenii din lume, se pot boteza numai cei ce cred şi se pocăiesc, iar pocăinţa înseamnă: lepădarea de viaţa păcătoasă, întoarcerea la Dumnezeu Tatăl cu pocăinţă, pentru a trăi o viaţă după voia sa, credinţa în Fiul său şi în jertfa lui şi ascultarea de cuvântul evangheliei care ni s-a vestit prin el şi apostolii lui.
"şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Christos." (Fapt.20:21)
Fapte 26:15. ,Cine eşti, Doamne?" am răspuns eu. Şi Domnul a zis: "Eu sunt Isus, pe care-l prigoneşti.
16. Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci m-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor, pe care mă vei vedea făcându-le. 17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi."
19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21 Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în templu, şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţămită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple;
23. şi anume, că Christosul trebuie să patimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumina norodului şi neamurilor."
Botezul - este o "icoană" adică "chip" (simbol) al mărturisirii unui cuget curat, după ce ne-am schimbat modul de viaţă păcătos - se face pin scufundarea totală în apă, pecetluind consacrarea întoarcerii noastre la Dumnezeu, prin pocăinţă, semnificând moartea noastră faţă de păcat şi învierea la o viaţă sfântă, după cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-l urma pe Fiul lui Dumnezeu şi astfel a face voia Tatălui său, care l-a trimis.
De fapt cuvântul "botez" este transcrierea în limba româna a cuvantului grec "baptizo" care înseamnă a scufunda.
http://strongsnumbers.com/greek/907.htm
"Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Christos" (1Pet.3:21)
Romani 6:1. Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmultească harul?
2. Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?
3. Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Christos, am fost botezaţi în moartea lui?
4. Noi deci, prin botezul în moartea lui, am fost îngropaţi împreună cu el, pentru ca, după cum Christos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. 5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu el, printr-o moarte asemănătoare cu a lui, vom fi una cu el şi printr-o înviere asemănătoare cu a lui.
6. Ştim bine ca omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu el, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. 
8. Acum, dacă am murit împreuna cu Christos, credem că vom şi trăi împreuna cu el,
9. întrucât ştim că Christosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra lui.
10. Fiindcă prin moartea de care a murit, el a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.
11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Christos, Domnul nostru.
12. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
13. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.
14. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.
16. Nu stiti că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
17. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o.
18. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.
19. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut madularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastra!
20. Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.
21. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de care acum vă este ruşine: pentru că şfârşitul acestor lucruri este moartea. 22. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.
23. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Isus Christos, Domnul nostru.
Efeseni 2:11. În el aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Christos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti,
12. fiind îngropaţi împreună cu el, prin botez, şi înviaţi în el şi împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care l-a înviat din morţi.
13. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţa împreună cu el, după ce ne-a iertat toate greşelile. 
14. A şters înscrisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. 
15. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. 16. Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de sabat,
17. care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Christos.
18. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,
19. şi nu se ţine strâns de capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.
20. Dacă aţi murit împreună cu Christos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
21. "Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!"
22. Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,
23. au, într-adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.
Cu privire la numele în care trebuie să fim botezaţi:
Botezul este şi o identificare cu Christos care a fost botezat în apă, un îndemn de a-l urma în ceea ce a făcut şi a lăsat ca exemplu de urmat, plăcut şi bine primit înaintea Tatălui său.
Oare nu chiar Biblia ne învaţă în Coloseni 3:17, că ,,orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin el, lui Dumnezeu Tatăl.” Porunca este clară, şi anume ca tot ce facem deci inclusiv botezul să facem: ,,în numele Domnului Isus”
Pasajele biblice directe şi indirecte ce conţin formularea de botez:

De ce nu a botezat nimeni după formularea din Matei 28:19? Răspunsul este simplu: Aşa au botezat, numai că textul nu era aşa cum îl avem noi azi.
„Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul sfântului duh.” - Fapte 2:38.
,,Căci nu se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în numele Domnului Isus.” - Fapte 8:16.
,,Şi a poruncit să fie botezaţi în numele Domnului Isus Christos.” – Fapte 10:44.
,,Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în numele Domnului Isus.” – Fapte 19:5.
,,Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Isus Christos, am fost botezaţi pentru moartea lui?” - Romani 6:3.
,,Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos (botezul în apă), şi prin duhul Dumnezeului nostru. (botezul cu duhul sfânt)”- 1Corinteni 6:11.
,,Toţi care aţi fost botezaţi pentru Christos, v-aţi îmbrăcat cu Christos.” - Galateni 3:27.
Nu aducem dezonoare Tatălui, dacă nu botezăm în numele lui, căci nici apostolii n-au botezat în acest nume, şi totuşi nu l-au dezonorat, ci din contră l-au sfinţit, cum le-a cerut Domnul Isus (Matei 6:9). În ceea ce priveşte botezul doar în numele Domnului Isus Christos, oare nu chiar Dumnezeu Tatăl a poruncit să fie aşa? Căci este scris: "De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat foarte sus şi i-a dat numele care este mai presus de orice nume (notă: se subânţelege cu excepţia numelui aceluia care i-a dat acest nume), pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Christos este Domn." (Filipeni 2:9-11).
Iată ca botezul doar in numele lui Isus Christos, Fiul său, nu îl dezonorează pe Tatăl, ci din contra îl slăveşte.
În Dicţionarul Biblic Ilustrat se spune la subiectul „Botez”: „Spre deosebire de botezul lui Ioan, botezul creştin a fost îndeplinit de la bun început „în Numele lui Isus" (Faptele Apostolilor 2:38; 8:16; 10:48; 19:5). Această expresie probabil că indică fie că botezătorul se considera că acţionează ca reprezentant al lui Isus, care era înălţat (cf. în special 3:6,16 şi 4:10, cu 9:34), fie că persoana botezată considera că botezul este un act de angajare de a fi ucenic al lui Isus (cf. 1 Corinteni 1:12 şi mai jos, IV). Este foarte probabil că s-a considerat că expresia însumează ambele aspecte.
Prin urmare, este clar că încă de la început botezul în Numele lui Isus a funcţionat ca ritual de intrare sau de iniţiere în cadrul celor care chemau Numele lui Isus (ca Mare Preot Mijlocitor - nota mea) (Faptele Apostolilor 2:21,41; 22:16; cf. Romani 10:10-14; 1 Corinteni 1:2). Botezul era completat uneori prin punerea mâinilor şi trebuie să fi exprimat de asemenea într-un mod plastic acceptarea celui botezat de către comunitatea celor care credeau în Isus, la fel ca şi el (Faptele Apostolilor 8:14-17; 10:47 ş.urm.; 19:6; Evrei 6:2).”
Cipryan un părinte bisericesc, a găsit necesar să insiste asupra formulei în numele Sfintei Treimi, pentru că unii creştini botezau după o formulă de botez, veche şi scurtă şi anume: „în Christos Isus” sau ,,în numele Domnului Isus” ceea ce lasă să se înţeleagă că formula de origine veche şi apostolică folosită de unii creştini chiar şi în vremea lui Cipryan era cea „în numele Domnului Isus”. În acest sens Encyclopedia Britannica, 11th ed. (1920), II 365 declară: „Formula trinitariană şi scufundarea de trei ori n-a fost o practică uniformă de la început... Botezul în Numele lui Isus este formula din Noul Testament. În secolul trei, botezul în Numele lui Hristos era încă la fel de răspândit încât papa Stefan l-a declarat valid, opunându-se lui Ciprian din Cartagina”.
În Hastings Encyclopedia of Religion, Vol. 2, pag. 377, 389, se spune: Botezul creştin a fost întotdeauna realizat folosind cuvintele „în Numele lui Isus”...până pe vremea lui Iustian Martirul.
În A History of Christian Thought; Otto Hieck; Vol. 1, pag. 53, se precizează: „la început botezul era realizat (administrat) în Numele lui Isus, apoi gradual în Numele Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.”
Tot la fel în Canney Encyclopedia of Religion, pag. 53 se susţine că – La început biserica boteza în Numele Domnului Isus până în secolul al doilea.
Alte studii în acest sens mai declară:
Dicţionarul Biblic explicativ (1962), vol.I, pag. 351: „Dovezile... Sugerează că botezul în creştinismul timpuriu a fost administrat, nu în întreitul nume, ci în Numele lui Isus Hristos sau în Numele Domnului Isus”.
Otto Heick, un istoric creştin de renume (1947), pag. 58: „formula trinitariană de botez...a luat locul vechii formul de botez „în Numele lui Isus”.
Williston Walker, un istoric al bisericii creştine (1947), pag. 58: „Formula de botez trinitarian ... a luat locul vechiului botez în Numele lui Hristos”
Canney's Encyclopedia of Religions (1970), pag. 53: „Persoanele au fost botezate la început în „numele lui Isus Hristos” ... Sau „în numele Domnului Isus”... După acea, odată cu dezvoltarea doctrinei Trinităţii, ei erau botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”.
Encyclopedia Biblică (1899), I, 473: „Este normal să concluzionăm că botezul a fost administrat iniţial „în Numele lui Isus Hristos”, sau „în numele Domnului Isus”. Această opinie este confirmată de faptul că formele timpurii ale mărturiei baptismale era singulară nu întreită, cum a fost crezul ulterior”.
Publicaţia „Taina botezului Biblic” (lb. Română) citează următoarea referire istorică care a avut loc în Roma în anul 100 e.n. şi a fost reprodusă în revista „Time” din 5 decembrie 1955, a botezului „în Numele lui Isus”: „Diaconul şi-a ridicat mâna, şi Publius Decius a păşit prin uşa baptistierului. Stând până la brâu în bazin era Marcus Vasca vânzătorul de lemne. El zâmbea aşa cum Publius a străbătut în bazin lângă el. „Credis”? A întrebat el. „Credo”, a răspuns Publius. „Eu cred că mântuirea mea vine de la Isus Cristosul, care a fost răstignit sub Ponţiu Pilat. Cu El eu am murit ca să pot avea cu El Viaţă Eternă”. Atunci el a simţit braţe puternice sprijinindu-l aşa cum el s-a lăsat pe spate în bazin, şi a auzit glasul lui Marcus în urechea lui – „Eu te botez în Numele Domnului Isus...”
Studiind exegeţi ai textului biblic, se poate constata, că, după ce evangheliile şi celelalte epistole au început să fie copiate, unii copişti şi-au permis să cizeleze acestea sub motiv că doresc să fie o mai mare armonie între ele, să aibă mai mult stil şi să fie corecte din punct de vedere gramatical. Probabil că unii au avut doar aceste intenţii, însă s-au găsit şi dintre aceia care doreau un pretext pentru a "umbla" la textul biblic, pentru aşi susţine anumite puncte de vederi. Formularea ,,în numele Tatălui al Fiului şi al Sfântului Duh” a fost introdusă mai târziu în textul din Matei 28:19,20, spre susţinerea unei concepţii, fără ca făptaşii să prevadă că prin aceasta crează disarmonie. În plus, unii, ca Episcopul Cyrill au mers până acolo cu inovaţiile, de botezau chiar şi în numele Mariei.
Conform cu „Aparatul critic al Noului Testament în limba greacă”, ediţia 25, redactat de Nestle şi Aland, în anumite scrieri ale lui Eusebiu de Cesarea, versetul din Matei 28,19 apare citat diferit: „…în Numele Meu.”
Eusebiu din Caesarea (Cezareea), a fost un istoric creştin al secolului IV, episcop participant la Conciliul de la Nicea şi un fel de prim ministru al împaratului Constantin Cel Mare. Fiind episcop la Cesarea, a avut acces la cea mai mare colecţie de scrieri creştine anti-nicene, depozitate în biblioteca care a fost iniţiată de Origen şi Pamphilus, care era chiar în orasul său, Cesarea.
Istoricul Conybeare, cercetând scrierile lui Eusebiu (300-336 AD), a descoperit 17 citări ale versetului din Matei 28:19 în aceasta forma:
,,πορενθέντες μαθητύσατε πάντα τά έθνη έν τώ όνόματί μον, διδάsκοντες αύτούς τηρεϊν πάντα όςα ένετειλάμην ύμϊν.”
,,Ducându-vă discipolizaţi toate naţiunile în numele meu, învăţându-le să respecte toate câte v-am poruncit.”
Ele se găsesc în ‘The Proof of the Gospel’ de 5 ori; ‘Commentary in Psalms’ de 4 ori; ‘The Theophania’ de patru ori; în ‘Commentary in Isaiah’ de două ori; în ‘The History of the Church’ o dată; în ‘In Praise of Constantine’ o dată. Doar spre finalul vieţii sale citează forma tradiţională, de trei ori.
„În cazul pe care l-am examinat (Matei 28:19), trebuie notat că nici un singur manuscris sau o versiune mai antică n-a păstrat pentru noi o citare intactă. Dar asta nu e o surpriză pentru noi, aşa cum Dr. C.R.Gregory, unul din cei mai mari critici textuali, ne aduce aminte că manuscrisele Greceşti ale textului Nou Testamental deseori au fost alterate de scribi, care au adăugat citări care erau familiare pentru ei, şi despre care credeau ca sunt adevărate citări.”
„În singurul Codice (versiune) în care am fi avut păstrată o versiune mai veche, şi anume versiunea Siriacă Sinaitic şi în manuscrisul cel mai vechi Latin, paginile care conţin sfârşitul lui Matei sunt dispărute.”( F.C. Conybeare).
Comentariul lui Peake's, 1919: „'Biserica primelor zile nu a observat această poruncă "cât lumea", chiar dacă ei o ştiau. Porunca să boteze în numele întreit este o târzie extensie doctrinală.'”

Eusebiu „Dovada Evangheliei”: „...Spunând chiar în aceste cuvinte acelor discipoli ai lui, cei mai săraci dintre săraci: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile'. 'Dar cum putem face asta', ar fi putut răspunde ei în mod rezonabil Stăpânului?... Însă în timp ce discipolii foarte probabil spuneau sau se gândeau la acest aspect, Stăpânul le-a rezolvat dificultăţile prin adăugarea unei fraze, spunând ca ei vor triumfa 'în numele meu'. Căci el nu i-a însărcinat  simplu şi vag 'faceţi discipoli din toate naţiunile', ci cu adăugarea necesară 'în numele meu' . Iar puterea numelui său fiind atât de mare, încât apostolul spune: 'Dumnezeu i-a dat un nume care este mai presus de orice nume, astfel încât în numele lui Isus fiecare genunchi să se plece, al celor din ceruri , de pe pământ şi de sub pământ.' El a arătat virtutea puterii în numele său ascunsă de mulţime, când el a zis discipolilor săi: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile în numele meu'. (Dovada evangheliei VOL 1, editat şi tradus de W.J. Ferrar, 1981, pag. 157).
Citatul din Evanghelia după Matei dat de Eusebiu de 17 ori, concordă şi cu contextul, unde ni se spune „…Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”
Un alt citat asemănator cu al lui Eusebiu, se găseşte într-un manuscris evreiesc, numit "Shem-Tob". Profesorul George Howard, care a cercetat manuscrisul, scrie că textul original a fost alterat între timp, dar la origini este unul vechi „cam din primele patru secole ale erei creştine”. (New Testament Studies, vol. 43, nr. 1, ianuarie 1997, p. 58-71.).
În "Shem-Tob", textul din Matei 28:19,20 este redat astfel:
„Mergeţi şi învăţaţi-i să ducă mai departe toate lucrurile care eu v-am poruncit pentru totdeauna.”
Ceva asemănător cu citatul lui Eusebiu mai apare şi într-un text coptic:
„Mergeţi înainte în lumea întreagă şi învăţaţi toate naţiunile în numele meu în orice loc.”
(E. Bulge, Miscellaneous Coptic Texts, 1915, pp. 58 ff., 628 şi 636).
Episcopului siriac Aprahates, participant şi el la Conciliul din Niceea şi Iustin Martirul citeaza şi ei forma neconvenţionala.
Domnul Isus a spus: ,,Şi să se predice în numele lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, către toate popoarele, începând din Ierusalim.” (Luca 24:47). Oare numai predica, pocăinţa şi iertarea păcatelor trebuia făcute în numele lui? Iată de ce varianta rămasă de la Eusebiu, nu trebuie să ne mire: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile în numele meu'
Cei care se pregătesc cu adevărat pentru acest pas crucial, nu se vor împiedica de acest aspect, ci prin harul lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului său vor găsi răspunsuri satisfăcătoare la întrebările lor în această temă, dacă le vor cauta cu stăruinţă, umilinţă şi sinceritate.
Botezul este un pas indispensabil pe calea mântuirii. Fără botez, nu se poate ajunge la mântuire, fiindcă trebuie să împlinim tot ce este scris cu privire la lucrările sfinte: 1Petru 3:21: „Această imagine vă mântuieşte (salvează) acum şi pe voi, adică botezul…” iar în Fapte 22:16 se declară: ,,Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând numele Domnului.” Astfel, cei care îl iubesc sincer pe Dumnezeu şi pe Fiul său, vor spune ca famenul etiopian: „…ce mă împiedică să fiu botezat?” (Fapte 8:36). 

Este adevărat că acest subiect este vast, de aceea nu putem avea pretenția că aici am tratat complet acest subiect. Nu scuzăm păcătoșii, ci îi invităm să se pocăiască, scăpând - prin înviere - de plata păcatului: moartea. Un om care doreşte sa fie păcait, trebuie să se sfinţească prin adevărul lui Dumnezeu. Nici un neadevăr nu duce pe credincioşi mai aproape de Dumnezeu, din contra, îi îndepărtează.

Pentru mai multe informații accesați:

www.harsimantuire.blogspot.ro

www.sufletulestemuritor.blogspot.ro

www.bibliaantica.blogspot.ro

P.S. Stimate cititor, în cazul în care aceasta broşură îţi este interesantă, te rog transmite-o şi celorlalţi, IŢI MULȚUMIM DIN INIMĂ.     

După cum aţi văzut de la început, nu suntem împotriva Bibliei, suntem împotriva manipulării ei. Numai adevărul ne poate elibera şi sfinţi (Ioan 8:32, Ioan 17:17).