duminică, 11 august 2019

Există viaţă după moarte? Sau sufletul este muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea?


Există viaţă după moarte? Sau sufletul este muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea?

În această expunere biblică vom trata subiecte ca:
Importanţa pregătirii pentru înviere
Ce este moartea?
Ce este Locuinţa morţilor?
Despre starea din Locuinţa morţilor
De ce este şi sufletul în Locuinţa morţilor, conform Bibliei?
Ce spune Biblia despre SUFLET?
Unde este Locuinţa morţilor şi cine intră în ea?
Despre înviere


În creştinism există două tabere. Unii susţin că sufletul este muritor, deci singura speranţă pentru cei ce mor este învierea, alţii sustin că sufletul este nemuritor şi prin urmare moartea este doar o uşă, pe care se trece spre o altă formă de viaţă.
Ambele tabere susţin că au dovezi solide din Biblie. Dar adevărul nu poate fi contradictoriu. Care este adevărul?

Să nu ne fie frică să cercetăm.

Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare.
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o întelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine.
-- Anonim --
AMIN!

Importanţa pregătirii pentru înviere
În acest turneu spiritual de investigaţii, propun să luăm ca motto textul din Filipeni 3:11 "pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi." Am ales versiunea Noua traducere în limba română (NTR), pentru că redarea este cea mai aproape de sensul din text şi din context. Dacă urmărim cu atenţie contextul, apostolul Pavel nu-şi face griji, că nu o să ajungă la înviere, fiindcă ştia că toţi oamenii vor învia, atât cei drepţi, cât şi cei nedrepţi: "Şi am aceeaşi nădejde în Dumnezeu pe care o au şi ei, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi." (Fapte 24:15 NTR). Prin urmare îşi face griji - ca să zicem aşa - CUM ANUME O SĂ FIE GĂSIT LA ÎNIVIERE. Am accentuat, pentru că este de o importanţă capitală. Apostolul îşi dădea toată silinţa, ca apucându-l pe Domnul Isus Christos, şi ţinându-se strând legat de el, să fie găsit vrednic, aşa cum şi "Mielul" a fost găsit vrednic şi a fost încununat cu mare slavă şi cinste: „Vrednic este Mielul Care a fost înjunghiat să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, onoare, slavă şi laudă!“ (Apocalipsa 5:12 NTR). Ca peste tot în viaţa noastră de creştin, marea provocare va fi: "Tot ceea ce faceţi să faceţi cu dragoste." 1Corinteni 16:14 Să ne rugăm pentru asta. Amin!

Să examinăm Apocalipsa 1:18 "Eu am cheile morţii şi ale Locuinţei Morţilor" VNTR, "Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor." VDC.
Îl vedem pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos având cheile morţii şi Locuinţei Morţilor. Autoritatea de a deţine aceste chei le-a primit de la Tatăl său, după cum citim: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ." Matei 28:18
Înţelegem din acest verset misterios că moartea şi Locuinţa morţilor sunt două lucruri diferite, moartea fiind instrumentul de nimicire a vieţii, ca să spunem aşa, prin care cei morţi ajung în Locuinţa morţilor. Ar fi bine să le studiem separat: Ce este moartea? Ce este Locuinţa morţilor?

De ce credeți că moartea este numită "vrăjmașul cel de pe urmă" (1Corinteni 15:26)? Ce este moartea? Cum o putem defini? Poate dacă vom înțelege corect ce este moartea, vom putea înțelege ce se petrece cu noi pana la inviere, după ce murim? Așadar, CE ESTE MOARTEA? Remember: "ultimul dușman care va fi distrus este moartea." NTR. De ce ne este moartea dușman?
Un alt verset important în acest turneu spiritual de investigaţii: Romani 6:23. În acest verset se afirmă următoarele: Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.
Domnul nostru Isus spunea că are cheile morţii (Apocalipsa 1:18). Asta înseamnă că are autoritate asupra morţii şi o va folosi la timpul potrivit. Moartea va fi nimicită, deoarece ne este ultimul vrăjmaş (1Corinteni 15:26). Până atunci însă, cu toţii murim. Dar când va veni El, situaţia se va schimba.
Şi de ce o primim? Pentru că "plata păcatului este moartea" Romani 6:23. O primim ca pedeapsă pentru păcatele săvârşite. Nu există nici un om care să nu păcătuiască. Cu toţii am moştenit o natură care ne trage în jos, la păcat. Dar o putem birui, uitându-ne în sus cu credinţă, la Domnul Isus care ne-a adus vestea bună a mântuirii, de la Tatăl nostru iubitor: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3:16).
Ce este "moartea" din perspectiva ştiinţei?
Enciclopedia Liberă Wikipedia defineşte "moartea" în felul următor:
"Moartea (în latină: mortem) reprezintă încetarea proceselor vitale la nivelul ţesuturilor şi organelor, stare în care sistemul nervos central prezintă leziuni ireversibile şi reanimarea nu mai este posibilă, astfel că survine decesul, ca sfârşit al vieţii. "Moartea clinică", denumită şi "moarte relativă", este prima fază a decesului, constând în încetarea activităţii cardiace şi a respiraţiei, o stare în care reanimarea este uneori posibilă. O stare patologică a unui bolnav caracterizată printr-un somn adânc şi lung, în timpul căruia funcţiile vitale par să fie suspendate şi pulsul şi respiraţia devin abia perceptibile, se numeşte letargie sau "moarte aparentă"." - Găsim în această descriere o confirmare asupra adevărului expus de apostolul Pavel, că moartea ne este un vrăjmaş, care ne nimiceşte viaţa.
Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre moarte în trei feluri diferite:
1. Moartea în greşeli şi păcat (numită şi “moarte duhovnicească (spirituală)”)
Este moarte duhovnicească, când omul nu mai raţionalizează sau raţionalizează după bunul plac, lăsându-se condus mai mult sau mai puţin de către oameni păcătoşi, pofte şi instincte.
"Şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite şi gândite de firea păcătoasă şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreuna cu Hristos: prin har sunteţi mântuiţi. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus" Efeseni 2:1-6
După cum am citit, această "moarte" este o moarte de natură morală, din care (atenţie mare!!!) se poate "învia" numai în această viaţă, prin renegare de sine şi pocăinţă, printr-o credinţă autentică în Dumnezeu, şi supunere faţă de El, prin vestea cea bună adusă de Fiul Său divin, Isus Christos. Această veste bună dă naştere unei alte minţi şi inimi, unei alte stări morale, luminată de cuvântul divin care este adevăr, dreptate şi iubire, care dă naştere unei conştiinţe împăcate cu sine şi cu Dumnezeu, unei conştiinţe sfinţite prin sângele nespus de scump al jertfei Fiului Său şi curăţită de pofte neângăduite, o stare de personalitate nouă, un om înnoit, un om nou, a cărui stare moarală îl glorifică şi îl bucură pe Creator. Nu există o a doua şansă într-o altă etapă de existenţă, pentru o astfel de înviere:
"Şi după cum oamenilor le este rânduit să moară odată, iar după aceea vine judecata" Evrei 9:27 (textul grec)
"Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. Toţi cei care au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei care au păcătuit sub lege, vor fi judecaţi după lege. Pentru că nu cei care aud legea sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei care împlinesc legea vor fi îndreptăţiţi. Când neamurile, care n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ele arată că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisesc conştiinta lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele, în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos secretele oamenilor." Romani 2:11-16
"Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este descoperit printre ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi." Romani 1:19,20
2. Prima moarte
Este moartea "ereditară" ca să spunem aşa, care se transmite de la om la om, fie că este vorba de cauze "biologice" sau nu; unii o mai numesc şi "moartea adamică", deoarece se moşteneşte din generaţii în generaţii, de la Adam. Termenii de "prima moarte" şi "moartea adamică" sunt termeni convenţionali, ce nu apar în Biblie sub formele acestea de expresie. Aceşti termeni se folosesc prin deducţie, având în vedere că în cartea Apocalipsa se vorbeşte de "moartea a doua", iar apostolul Pavel, scrie că în Adam toţi mor:
"Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua." Apocalipsa 21:8
"Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii" 1Corinteni 15:22. Deci există posibilitatea învierii.
3. Despre moartea a doua
Ce este moartea a doua?
Expresia "moartea a doua" apare de trei ori în Biblie:
"Cine are urechi să asculte ceea ce Duhul zice bisericilor: "Cel care va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte." Apocalipsa 2:11
"Şi Moartea şi Locuinţa Morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua." Apocalipsa 20:14
"Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul de foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua." Apocalipsa 21:7
Ce înseamnă vătămarea morţii a doua?
"Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa deplină a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare sigură şi înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici." Evrei 10:26,27
"Fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor" Evrei 12:29
"Dar din cer s-a coborât un foc şi i-a mistuit." Apocalipsa 20:9
Înţelegem de aici, că moartea a doua, această moarte grozavă este mistuire eternă.

Având ca bază Apocalipsa 20:13, ni se confirmă că moartea şi Locuinţa morţilor sunt două lucruri diferite: “Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.” - Vedem aici trei segmente de unde vor învia morţii: marea, moartea şi Locuinţa morţilor.

Despre starea din Locuinţa morţilor.
Ce spune Biblia despre starea în care sunt cei morţi în Locuinţa morţilor?
Încă din cele mai vechi timpuri, Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieții, nu ca fiind o ușă spre o altă viață. Moartea aduce finalul vieții în toate aspectele ei, după cum se spune în Iov 7:8: „ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi’’. Dacă sufletul dreptului Iov, mergea în cer sau în alt loc după moarte, cum de Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24), nu-l mai vede? La Iov 10:8,9 se precizează clar motivul: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.” Această perspectivă asupra morţii a fost o concepţie standard în Israelul antic, după cum citim în Ecleziast 9:5,6: „Oare cine va rămâne în viaţă? (...) Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.” Deci toţi cei care au murit, fie drepţi, fie nedrepţi (Iov 24:19-25), nu mai sunt conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4).
S-a lansat ipoteza că acest punct de vedere popular din Israelul antic a fost greşit şi că Domnul Isus ar fi corectat acest lucru. Atunci cum se explică afirmaţia clară „Şi nimeni nu s-a suit în cer”din Ioan 3:13, dat unui fariseu, tocmai datorită faptului că aceştia credeau în nemurirea sufletului? Cum se explică acelaşi vocabular ca în Vechiul Testament, moartea fiind prezentată simbolic ca un somn (Ioan 11:11-14 – Daniel 12:2)? Domnul Isus îi plasează pe cei morţi în morminte până la înviere(Ioan 5:28,29), nu în cer şi nu în alt loc, la fel ca toţi cei din Vechiul Testament, a se vedea Ecleziast 9:10: „Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.”. Oamenii care mor nu merg în rai sau iad, ci în mormântul comun al tuturor oamenilor şi aici aşteaptă inconştienţi învierea. Termenul ebraic şheol este echivalentul termenului grecesc hades, deoarece apostolul Petru în Fapte 2:27 citează Psalmul 15:10 (16:10 VDC). Evreii din antichitate ştiau unde ajung după moarte şi în ce stare vor fi acolo până la înviere, iar acestui loc îi spuneau şheol, Isaia 38:10: „Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor (şheol) voi fi tinut pentru restul anilor mei.”. În mormântul comun al omenirii toate activităţile umane încetează, nu numai cele fizice, ci şi cele psihice, fiind o tăcere deplină, vezi și Psalmii 6:5; Isaia 38:11,17,18, locașul comun al morților este asociat cu inactivitatea, nu cu activitatea. Citatele sunt luate din Biblia Ortodoxă.

De ce este şi sufletul în Locuinţa morţilor, conform Bibliei?
Ce spune Biblia despre SUFLET?
Echivalentul cuvântului suflet în limba ebraică - „nefeş”, este tradus deseori cu un alt cuvânt, uneori din neglijență, alteori vădit intenţionat, ca să protejeze anumite idei despre suflet. În Geneza 9:4 textul ebraic specifică următoarele „Dar carnea cu al lui suflet în sânge, să nu mâncaţi.” Acest lucru e şi mai clar explicat în Levitic 17:11, conform textului ebraic: „Căci sufletul cărnii în sânge este, şi eu vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre – căci sângele sufletului face ispăşire.” Sufletul personifică omul, deoarece acesta are un suflet, în sângele care inundă tot trupul. Biblia vorbeşte de oameni ca de suflete, citește cu atenție următoarele texte biblice, pe un site biblic interlinear: Exod 1:5; 12:4; Levitic 20:6; Ieremia 31:14; Psalmii 57.6; 72:14; 119:28; 107:9; Matei 2:20; Fapte 27:37; Romani 13.1; 1Petru 3:20, Iacov 5:20.
În cartea biblică Geneza 2:7 citim definiția biblică a sufletului: „DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” VDC Așadar omul este un suflet viu din combinația: țărână + suflare de viață = suflet. La moartea omului, când suflarea de viață se întoarce la Dumnezeu (Ecleziast 12:7), nu rămâne decât țărâna transformată, căci: suflet - suflare de viață = țărână. Suflarea duhului de viață primită de la Dumnezeu, nu ia nimic din conștiinta noastră (Iov 34:12-16). De exemplu duhul Domnului Isus a plecat la Dumnezeu în clipa morții sale (Luca 23:46), dar el a rămas în mormânt trei zile până la înviere, când și-a primit duhul de viață înapoi. El nu a spus că a fost la Dumnezeu, din contră, a spus că încă nu s-a dus acolo (Ioan 20:17; Fapte 1:3; 1 Corinteni 15.4). Şi totuşi nimic nu s-a pierdut din fiinţa lui.
În concepţia biblică sufletul omului este muritor (Proverbe 23:13,14; Psalmii 16:10; Fapte 2:27-31) şi coboară în şheol (locuinţa morţilor) odată cu carnea trupului, de unde poate fi înviat odată cu trupul. Poate pentru unii care merg de zeci de ani la diferite culte aceste explicații ar fi șocante - din cauza traducerilor care au deviat atât pe predicatori, cât şi pe ascultători, dar aceasta este realitatea pe care o prezintă textele antice. Că sufletul moare odată cu carnea omului reiese clar din următoarele pasaje: Exod 12.15, conform textului ebraic: ”acel suflet va fi nimicit.”; de asemenea la Ezechiel 18:4,20 se spune clar: „sufletul care păcătuiește acela va muri.” Același lucru este susținut și de Noul Testament, de exemplu în Fapte 3:23 se precizează: „orice suflet care nu va asculta de profetul acela va fi nimicit din popor”. În textul original apare cuvântul grec „psychi (suflet)”. Iacov 5:20 vorbește de salvarea unui suflet de la moarte, dar cum poate fi salvat sufletul de la moarte dacă acesta este nemuritor? Citește cu atenție pe un site interlinear și următoarele texte scripturale în care apare termenul grecesc „psychi” tradus cu suflet în limba română, dar care în unele traduceri a fost înlocuit cu viață, ființă, vietate: Levitic 18:29; 19:8; Luca 6:9; 17:33; Ioan 12:25; Romani 11.3; Evrei 10:39.
Cuvântul nefeş din ebraică pentru suflet este echivalent cu cel din greacă, psychi, a se vedea Fapte 2.27 care este un citat din Psalmul 16.10.
Biblia nu susține că sufletul este nemuritor, ci contrariul, că sufletul este persoana launtrică a omului și că acesta este muritor ca și carnea (trupul) omului. De ce este muritor şi sufletul? Deoarece omul nu păcătuieşte doar cu trupul, ci sufletul împinge trupul omului la păcat (Marcu 7:21). Omul păcătuieşte atât cu sufletul cât şi cu trupul şi moare atât cu trupul cât şi cu sufletul, deoarece plata păcatului este moartea (Romani 6:23).

Am ajuns la o răscruce de drumuri, adică idei, în ce priveşte Locuinţa morţilor. Vom întra în ele precaut. Să nu uităm că tot ce facem trebuie făcut cu dragoste, aşa scrie apostolul Pavel. Iubirea este ţinta poruncii şi fără ea suntem "nimic", indiferent cât de mult cunoaştem. Nu vom abuza de cuvinte. Mai degrabă să avem iubire şi îndelungă răbdare unii faţă de alţii.
Suntem la topicul Locuinţa morţilor. Evreii îi spun Şheol, iar grecii Hades.

Unde este Locuinţa morţilor şi cine intră în ea?
Dumnezeu - care le ştie pe toate - arată desluşit unde anume este acest loc: Geneza 3:19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce."
După cum vedem din cea mai sigură sursă, Locuinţa morţilor este în pământ, mai exact în straturile care formează ţărâna. Cu anumite excepţii, de regulă mormintele sunt săpate în pâmânt.
Că această locuinţă vremelnică este a tuturor - a drepţilor şi a nedrepţilor la un loc - şi că nu se schimbă pănă la înviere, este confirmată de două surse extrem de importante, de către un înger sfânt şi de către Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus.
Daniel 12:2: "Şi multitudinea celor ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică." NIV, YLV Două traduceri importante New International Version şi Young's Literal Translation redau "multitudine", fiind vorba de o cantitate însemnată şi diversă, drepţi şi nedrepţi la un loc, dormind somnul morţii în ţărâna pământului.
Ioan 5:28, 29. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,
şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată."
Lucrul acesta se confirmă şi în cartea Apocalipsa 20:13. "Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui."

Despre înviere
În zilele noastre tot mai mulţi creştini resping posibilitatea învierii din morţi, acceptând mai uşor să creadă în ideea că după moarte creştinii drepţi merg în raiul ceresc, iar creştinii nedrepţi merg în focul iadului, sau dacă nu au fost atât de nedrepţi, vor merge în purgatoriu. Unii au aceptat să creadă în reâncarnare sau în nirvana lui Budha. Unii nu mai cred nimic, alţii nu mai ştiu ce să creadă.
Cum este posibil ca un om mort să mai învie, dacă este descompus şi absorbit de natură, mulţi au ars de tot, din ce vor învia aceştia – îşi pun mulţi întrebarea?
Ca să înţelegem din Cuvântul lui Dumnezeu adevărul despre învierea din morţi, trebuie să înţelegem mai întâi următoarele aspecte ale creării omului:
- Din ce material l-a creat Dumnezeu pe om?
- Ce procedeu a folosit Dumnezeu pentru a crea omul?
Din ce material l-a creat Dumnezeu pe om?
Marele Creator ceresc putea să-l facă pe om dintr-o substanţă cerească, dar nu l-a făcut. Omul a fost făcut dintr-un material care se găseşte pe pământ: ţărână.
Relatarea biblică este următoarea:
“Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului” VDC (Geneza 2:7)
Este de acord ştiinţa cu această declaraţie privind compoziţia omului?
Biochimia face parte din ştiinţele bilologice care au ca obiectiv studiul vieţii.
BIOCHIMIA (în greceşte bios înseamnă viaţă) studiază compoziţia chimică şi transformările substanţelor care fac parte din constituţia organismelor vii. În alcătuirea acestor componente intră elemente plastice şi elemente catalitice.
Elementele plastice, cum sunt C, H, O, N, P, S, Ca, Na, K, Mg, se găsesc în cantităţi mai mari şi iau parte la formarea substanţelor organice care stau la baza constituţiei organismelor vii (protide, glucide, lipide).
Elementele catalitice, ca Fe, Mn, Co, Ni, Zn, As, B etc., se găsesc în cantităţi foarte mici, având însă un rol esenţial în reacţiile celulare.
Simpla cunoaştere a substanţelor care alcătuiesc organismele vii nu este suficientă pentru înţelegerea proceselor vieţii, deoarece viul se caracterizează printr-o continuă transformare a acestor substanţe. Biochimia studiază tocmai transformările suferite de substanţe în procesele biologice.
Biochimia este de acord cu declaraţia Cuvântului lui Dumnezeu care declară că omul este alcătuit din elementele pământului (din elemente plastice şi catalitice).
Mulţi privesc cu neâncredere această relatare deoarece trupul uman diferă de tărâna propriuzisă a pământului şi deoarece dacă ei ar încerca să facă un om din ţărâna pământului, nu ar reuşi să facă mai mult de o statuie fără viaţă din pământ. Din punctul de vedere al unora, să faci un om viu din ţărâna pământului este imposibil.
Dar expresia categorică din Biblie “Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului” implică mult mai mult decât o simplă frământare şi modelare a pământului.
Supremul în înţelepciune, Atotputernicul creator ceresc printr-un procedeu încă necunoscut ştiinţei umane a transformat elementele din ţărâna pământului în elemente ce alcătuiesc corpul uman: oase, vene, carne, sânge, piele, etc.. Acest procedeu se numeşte în termeni ştiinţifici transformarea anorganicului în organic.
Ştiinţific vorbind, o persoană care cântăreşte 65 de kg conţine destulă grăsime pentru 7 bucăţi de săpun, carbon pentru 9000 mine de creion, fosfor pentru 2000 de chibrituri, magneziu pentru o doză de săruri, fier cât să faci un cui de mărime mijlocie, calciu destul cât să văruieşti un gard de lemn, sulf cât să scapi un câine de purici şi apă cât să umplii un bidon de 40 de litri. Aşadar, elementele ce se găsesc în om se găsesc şi în pământ. Dar oricât am combina aceste elemente în proporţia necesară, tot nu o să iasă un om, pentru că este necesar un proces complex de transformare. “Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului” înseamnă că printr-un procedeu complex Creatorul a transformat pământul în trup uman. Materialul din care este făcut omul este pământul şi în acest caz a face înseamnă a transforma şi abia apoi a modela, la fel cum un om face pâine, transformând boabele de grâu în făină şi apoi adaugă sare, apă, drojdie, frământă, lasă la dospit, modelează şi apoi coace pâinea. Iată că şi facerea unei pâini are complexitatea ei, cu atât mai mult facerea unui om.
Ce procedeu a folosit Dumnezeu pentru a crea omul?
În crearea corpului uman Dumnezeu a aplicat următorul sistem:
1. Din structura moloeculara simplă a pământului a creat structura moleculara complexă, ca element de bază a corpului uman. Molecula de bază, mama tuturor moleculelor, urma să conţină toată informaţia despre structura corpului uman şi sistemul de derulare a procesului de multiplicare celulară. Această moleculă joacă un rol vital în procesul învierii.
2. Din combinaţia moleculelor a creat celula. Celula este formată din diferite molecule cu rol diferit.
3. Din combinaţia celulelor a creat organele corpului; sângele este singurul organ lichid din corpul uman, care face fuziunea între toate celelalte organe. Nici un organ nu poate supravieţui fără sânge.
4. Din organele create a alcătuit corpul uman.
După ce Creatorul a transformat elementele din ţărâna pământului în elemente organice, din care l-a creat ulterior pe om, acesta nu era încă destul. Relatarea biblică consemnează următoarele:
“Şi Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” Geneza 2:7 VDC
Unii susţin că prin expresia “i-a suflat în nări suflare de viaţă” trebuie să înţelegem că Dumnezeu a făcut un fel de copie spirituală a corpului uman , numit “suflet” şi prin urmare omul se compune din trupul carnal şi copia trupului carnal “sufletul”, două entităţi distincte. Dar observatorul atent va observa că în Biblie nu scrie “şi omul a primit un suflet”, ci omul s-a făcut un suflet. Interesant. E ca şi cu apa. Hidrogenul şi Oxigenul sunt două gaze. Hidrogenul nu este apă, şi Oxigenul nu este apă, însă luate împreună în formula H2O, ele devin apă. La fel, trupul de carne, fără suflarea duhului de viaţă de la Creator nu ar putea produce un suflet uman, iar suflarea de viaţă de la Dumnezeu, fără să intre în trupul carnal, nu ar putea produce un suflet uman.
Oare ce trebuie să înţelegem prin expresia “i-a suflat în nări suflare de viaţă”? Ce i-a dat astfel Creatorul lui Adam? O copie spirituală sau pur şi simplu viaţă? Prin suflarea de viaţă în nări, Adam a primit viaţă. Ce altceva am putea defini prin suflare, dacă nu respiraţie? Şi ce altceva am putea defini prin “suflet viu” decât un om viu, care respiră? Dumnezeu nu i-a dat nimic corpului inert al lui Adam, ci doar l-a pus în mişcare, aşa cum şi noi putem pune un corp inert al unui om înnecat (dar nu mort) în mişcare prin procedeul de a-i sufla aer în gură. Desigur, nici în această privinţă noi nu îl putem egala pe Creator.
Atunci când Creatorul i-a suflat în nările lui Adam suflare de viaţă, i-a dat putere, cu alte cuvinte i-a dat duh de viaţă. Plămânii au încept să lucreze, muşchii s-au contractat şi s-au întins şi prin firele complexe ale venelor şi ale sistemului nervos – care ghidează toată activitatea – a curs viaţă, prin faptul că sângele s-a pus în mişcare, alimentând tot corpul cu oxigen, prima materie primă indispensabilă vieţii.
După relatarea din Luca 23:46 avem: Isus a strigat cu glas tare: "Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!" Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.”
Vedeţi, nu este vorba de suflet, ci de duh. Duhul este cel ce părăseşte omul, nu sufletul. Sufletul rămâne cu omul mort în mormânt, până la înviere.
După Geneza 2:7 ecuaţia construcţiei omului este următoarea:
Ţărâna pământului + Suflare de viaţă = Suflet viu
(corp neânsufleţit) + (puterea de viaţă) = (fiinţă vie)
Vedem în această schemă, că omul este o singură entitate, dar compusă din două părţi, după cum Hidrogenul şi Oxigenul formează o singură entitate, apa (H2O). Atâta timp cât îşi menţine suflarea (respiraţia), el poate să-şi menţină puterea (duhul) şi prin această putere îşi poate folosi corpul, inteligenţa, memoria, puterea de judecată, conştiinţa şi voinţa cu care a fost înzestrat de Creator. Dar atunci când nu-şi mai poate folosi suflarea, omul nu-şi mai poate folosi nici corpul, inteligenţa, memoria, puterea de judecată, conştiinţa şi voinţa (Eclesiastul 9:10). Ca o completare avertizatoare, în alt loc Cuvântul lui Dumnezeu declară oamenilor din vechiul Israael: “Sufletul care păcătuieşte acela va muri” (Ezechiel 18:4). Este foarte clar deci, că sufletul în cauză este omul viu alcătuit din carne şi suflare de viaţă. După moartea trupului carnal şi depărtarea duhului de viaţă, sufletul se stinge, rămânând prizoniera trupului, până la înviere. Sufletul nu joacă nici un rol după moarte.
În Eclesiastul 12:7 şi Iov 34:14 scrie că duhul şi suflarea se întorc la Dumnezeu care le-a dat. Dar duhul (sau puterea omului) şi suflarea nu pot face nimic deconectate de trup şi nu pot reprezenta nimic din conştiinţa vie a trupului în faţa lui Dumnezeu, altfel Domnul Isus nu ar fi rostit acea frază memorabilă “nimeni nu s-a suit în cer” (Ioan 3:13).
La moartea unei fiinţe vii, sistemul folosit de Creator la facerea omului, acţionează în sens invers:
1. Trupul inert (fără viaţă) încetează să mai lucreze (moare) şi se descompune în organe.
2. Organele se descompun în celule.
3. Celulele se descompun în molecule.
4. Moleculele intră în vechea compoziţie a pământului (Geneza 3:19), dar o moleculă nu intră oricum, ci “impregnată” cu anumite informaţii despre omul decedat. Această moleculă se numeşte molecula de ADN şi va juca un rol important în procesul învierii.
Molecula de A.D.N
Descompunerea unui corp oarecarea al materiei vii, dar care să păstreze caracteristicile materiei respective, se poate face până la nivelul molecular. Molecula de ADN joacă un rol esenţial şi de bază în construcţia materiei vii, având rolul comparativ cu cel al seminţei unui copac, care deţine planul de dezvoltare treptată, creştere, compoziţie şi format final al arborelui, cu tot ce ţine de el.
Prima lege a termodinamicii (Legea conservării energiei)
Această lege spune că în Univers, energia nu se crează şi nici nu se distruge, ci este într-o continuă transformare. Timpul şi transformările energetice curg într-o singură direcţie şi dacă acest procedeu poate fi inversat, atunci învierea este posibilă. Trupul nostru, care este un spaţiu închis, conţine un anumit volum material, dintre care între 70-80 la sută apă (H2O), în fond două gaze, Hidrogen şi Oxigen. Doar presiunea aerului şi forţa gravitatiei ne face grei. Cuvântul grecesc "allagesometha" din 1Corinteni 15:51, trebuie tradus cu "schimbaţi" cum este în textul grecesc. Va fi un schimb de substante, cu cât ni se va lua din substantele originale, cu atât vom primi din substanţele înlocuitore. Pentru cei ce au ca destinaţie cerul, carnea şi sângele vor dispărea, luându-le locul alte materiale:
 "Lăsaţi-mă dar, să vă revelez un secret minunat. Noi nu vom muri cu toţii, dar noi toţi vom fi schimbati!"
De ce trebuie să fim schimbati? Ca să fim ca cei care sunt în cer:
 "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este." 1Ioan 3:2
Dumnezeu să ne binecuvânteze cu înţelepciune şi pricepere pe fiecare în parte, pentru meritele Fiului său, Domnul nostru Isus Christos. Amin!
Urmează ultima parte din acest mini serial de prezentare a subiectului acestui topic, poate cel mai controversat, de aceea trebuie să avem tăria necesară să trecem peste ea cu înţelepciune şi dragoste, motivaţi de dorinţa de a ajuta şi nu de a jigni sau a ne făli cu a noastră cunoaştere.
Când vedem doar ceea ce ochii noştrii vor să vadă, cum poate fi adevărul, cum ne-am dori noi să fie, suntem morţi, deoarece inima noastră faţă de adevăr nu este deschisă. Când suntem atât de consumaţi cât de mult să zidim, dar mult timp îl pierdem zidind ură și prejudecăţi, suntem morţi, atunci când tot ce facem, e numai pentru fală.
Dunezeu să ne ajute pe toţi, prin Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, să ne corectăm, acolo unde avem nevoie. Amin!

Sunt chinuiţi cei nedrepţi în Locuinţa morţilor?
Dacă nu există viață în starea de moarte printr-un suflet nemuritor, nu există nici simţuri în Locuinţa morţilor. Totuşi, unii dintre traducători au creat confuzie în Cuvântul lui Dumnezeu, traducând selectiv cuvântul şheol sau hades, uneori prin Locuinţa morților”, alteori cu „Iad” (sau „Infern”).
Sfânta Scriptură, Biblia, arată în mod clar și fără echivoc că plata păcatului este moartea, adică nimicirea, nu chinul temporal sau veșnic, după cum reiese dintr-o sumedenie de pasaje Scripturale: Psalmii 37:9,20,34-38; 92:7; 94:23; Luca 13.1-5; Romani 1:32; 1Corinteni 3:16,17; etc.. În plus expresiile: „foc veșnic”, „lac (iaz) de foc, „gheena”, nu reflectă un loc de tortură, ci aspectul distrugerii veșnice. Când Biblia vorbește de foc veșnic, se referă la efectul focului, că cei nedrepţi nu scapă de pedeapsa distrugerii veșnice. Expresia „foc veșnic” e un ebraism metaforic, ca în Iuda 7 unde se vorbește de pedeapsa focului veșnic pe care a suferit-o Sodoma și Gomora. Noi știm că focul care a nimicit acele orașe s-a stins (Ieremia 49:18; 50:39,40), dar efectul focului este veșnic; au fost distruse pe veci (2Petru 2:6; Isaia 13:19-22). Este pedeapsa unui foc care nu se schimbă.
Termenul gheena se referă la distrugere, deoarece când s-a folosit acest cuvânt, în afara zidurilor Ierusalimului era un loc unde se aruncau gunoaie și corpurile moarte ale criminalilor și ale animalelor, peste care se presăra sulf, care întreținea arderea; nimic viu nu era aruncat în gheenă, astfel locul nu reprezintă un loc al chinului, ci al distrugerii, după cum spune chiar Domnul Isus în Matei 10:28: „nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul şi apoi nu mai pot face nimic; ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă poate arunca şi trupul şi sufletul în gheena” (redare din sec II). După cum vedem din acest verset, gheena este un loc al distrugerii, atât a trupului cât și a sufletului. Totuşi, schimbând anumite cuvinte, cum a fost cazul în versetul citat, unii au promovat învățătura, că sufletul nu poate fi ucis, în ciuda tuturor dovezilor contrare din Biblie, care arată clar şi desluşit din gura lui Dumnezeu - ca de exemplu în Ezechiel 18:4,20, că sufletul este muritor.
Ca și „gheena”, „lacul de foc” se referă la moartea a doua adică cea veșnică (Apocalipsa 20:14; 21:8). De fapt învățătura despre un iad sau un infern în care sunt chinuiți oamenii îl dezonorează pe Dumnezeul iubirii și al dreptății. Cum poate fi Dumnezeu dragoste (1Ioan 4:8), dacă chinuie veșnic sufletele oamenilor? Care părinte iubitor ar face așa ceva, cu acei copii care i-au greşit? Sau vi se pare drept ca Dumnezeu pentru păcate făcute timp de 70, 80 de ani să dea ca pedeapsă o chinuire eternă? Sau vi se pare corect și just ca Dumnezeul luminilor să colaboreze cu Diavolul și acesta să-i chinuie pe oameni? Poate Dumnezeul Adevărului să colaboreze cu Dumnezeul Minciunii? Biblia arată că însuși Satan va fi nimicit (Romani 16:20; Evrei 2:14). Dacă această învățătura despre iad nu este de la Dumnezeu, atunci cu siguranţă vine de la Diavol și aruncă o pată asupra Tatălui nostru îndurător. A pune mai presus cuvântul oamenilor decât cel al lui Dumnezeu, este o cădere în cursa duhurilor înşelătoare şi ale învăţăturilor dracilor (1Timotei 4:1). Această afirmaţie este una de avertizare - responsabilizare, nu de bătaie de joc.
Mărturia Sfintelor Scripturi este că morții sunt fără viață în Locuinţa morţilor. Biblia vorbește clar şi desluşit de învierea morților din acest loc (Ioan 5:28,29), dar ce rost are învierea dacă ei sunt vii pe undeva, unii în rai iar alții în iadul de foc? Dacă şi-au primit deja răsplata, fie bună, fie rea, pentru ce mai învie?
Este adevărat că acest subiect este vast şi are multe controverse, de aceea nu putem avea pretenția că aici am tratat complet acest subiect. Noi nu scuzăm pe cei nedrepţi, ci îi invităm cu dragoste şi în adevăr să se pocăiască, scăpând - prin înviere - de plata păcatului: moartea. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea.
Din păcate, anumiţi scribi din antichitate rătăcindu-se de la adevăr (Matei 13:19, 2Petru 3:16), au modificat anumite pasaje biblice pentru a-şi sprijini părerile, iar acestea trebuie demascate, cu ajutorul lui Dumnezeu şi spre gloria lui. Amin!

De ce la ora actuală Bibliile din secolul nostru - cu anumite excepţii - au diferenţe în ce priveşte armonia Scripturii cu privire la starea morţilor?
În Biblie ni se scrie despre ridicarea unor învăţători, care au început să înveţe în adunările din primul secol că învierea a şi avut loc, printre aceştia fiind Imeneu şi Filet (2 Timotei 2:17). Învăţătura despre învierea morţilor era greu de acceptat în mediile păgâne, din pricina doctrinei despre nemurirea sufletului, a se vedea cartea scrisă de Oscar Cullmann întitulată "Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?" Apostolul Pavel a fost luat în derâdere când a predicat despre învierea morţilor (Faptele Apostolilor 17:32).
Deoarece aceşti lideri nu erau uniţi în opiniile lor cu apostolii, unii au fost excluşi (1Timotei 1:19-20) iar alţii s-au separat de bună voie de adunările apostolice (1Ioan 2:19).
Mai exista un motiv aparte:
În secolul I şi II AD, din cauza anumitor rebeliuni armate a evreilor (inclusiv din diaspora), dar şi din alte motive (religioase, economice, proasta înţelegere a Sfintelor Scripturi, etc.) s-a creat o atmosferă antisemită (anti-iudaică), susţinânu-se idea că evreii sunt rebeli şi antisociali. În aceste condiţii, un anumit cerc de credincioşi dintre neevrei, din dorinţa de a nu fi confundaţi ca o partidă evreiască, şi să sufere oprobiul maselor păgâne şi-au renegat moştenirea spirituală evreiască, vorbindu-i de rău pe foştii lor tovarăsi de credinţă (3Ioan 9,10). În ce consta clevetirea şi vorbirea de rău? În faptul că ei şi-au creat o versiune şi o interpretare proprie a evangheliei, respingând orice legătură cu evreimea, argumentând că evreii nu au fost niciodată în legătură cu un Dumnezeul bun, ci doar cu un dumnezeu rău, care crează suferinţă în lume, Demiurgul. Aşa au apărut cei pe care apostolul Ioan i-a numit “antichrişti” (1Ioan 4:18,19).
Producând o altă grupare, au rupt principalele legături ideologice cu foştii tovarăşi, puntea de legătură fiind foarte îngustă. Făcând astfel ei şi-au atins scopul, au scăpat de eticheta de "evreu" şi după cum arată scriitorii antici, aceştia nu erau persecutaţi, ci erau priviţi bine de opinia publică şi de către organele statale păgâne (1Ioan 4:5). Scriitorul creştin Tertullian (sec. II-III) pune apariţia acestei grupări pseudo-creştine în anii 20 ai secolului al doilea. Cartea Apocalipsa îi numeşte "Nicolaiţi" (Apocalipsa 2:6,15).
Probleme prin care a trecut adunarea (biserica) creştină din secolul I şi II:
-       apariţia unor lideri ce au lansat învăţături greşite şi periculoase, scopul fiind acela de a atrage simpatia autorităţilor şi a lumii păgâne
-       apariţia unor adunări separate faţă de adunările creştine apostolice (numiţi "nicolaiţi" sau "antichrişti" în Biblie)
În secolul II "nicolaiţii" au crescut foarte mult numeric, deşi s-au divizat în trei ramuri importante. Au fost o mişcare pseudo-creştină cu influenţe filozofico-religioase păgâne.
Ei doreau unirea creştinismului, sau mai degrabă a unor elemente din creştinism cu filozofia religioasă păgână.
Pot fi restrânşi la trei ramuri distincte, desprinse din acelaşi trunci:
- Ramura radicală: Aceştia erau împotriva Vechiului Testament, crezând că Dumnezeul din Vechiul Testament nu este acelaşi cu Dumnezeul din Noul Testament. Interpretau după bunul plac scrierile Noului Testament, având propriile lor scrieri.
- Ramura moderată: Acceptau toată Biblia, dar o interpretau în sens alegoric încercând să o armonizeze cu conceptele filozofilor păgâni, crezând că atât profeţii evrei cât şi filozofii religioşi păgâni au fost inspiraţi de Dumnezeu.
- Ramura pragmatică: Acceptau toată Biblia, în stilul propriu, respingând atât ramura radicală, cât şi ramura moderată, deşi erau impregnaţi (infectaţi) de anumite idei împrumutate de acolo. Au devenit din ce în ce mai violenţi şi se impuneau prin anumite politici, ca şi cum scopul ar putea scuza mijloacele. A fost ramura dominanţă a acestor pseudo-creştini, care s-a războit atât cu ramurile surori, cât şi cu ramura creştină apostolică. Au lansat atacuri de teroare şi nimicire a tuturor acelora care nu erau de acord cu ei, după ce această ramură pseudo-creştină s-a întărit atât de mult încât a pus stăpânire pe guvernarea unor imperii şi ţări.
Introduceţi în motoarele de căutare de pe internet expresia “poze cu inchiziţia” şi vă puteţi face o impresie despre gravitatea situaţiei. Opozanţilor acestora li se confiscau toate scrierile şi Bibliile, fiind arse împreună cu ei.
După ce veţi vedea poze cu actele de teroare a pseudo-creştinilor, cred că veţi consimţi că avem datoria morală de a chestiona anumite redări din Bibliile moştenite de la diferite biserici.
Dumnezeu iubeşte pe cei care iubesc adevărul şi le descoperă păcatele făcute de scribi sau traducători faţă de textul tradus şi implicit faţă de Dumnezeu şi semeni (Deuteronom 29:29).
Uneori, scribii sau traducătorii aparţinând mişcărilor pseudo-creştine din secolul II au modificat pe alocuri textul biblic, pentru a sprijini doctrinele lor.
Iată un exemplu:
Luca 23:43 “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.” Datorită acestei redări defectuoase a textului, preluat de la pseudo-creştini, mulţi oameni cred că în seara în care au murit, Domnul Isus şi tâlharul pocăit s-au dus în rai (paradis). În această formulare, această frază nu poate fi adevărată din două motive:
1. El şi-a dat sufletul la moarte, conform cu textul ebraic (Isaia 53:10,12), confirmat chiar de Domnul Isus când a spus “şi eu îmi dau sufletul pentru oile mele.” (Textul grec Ioan 10:15); deci era mort deabinelea, şi trup şi suflet şi în acele trei zile şi trei nopţi cât a stat inconştient în mormântul de piatră, nu putea călători. Atât trupul lui cât şi sufletul lui erau în aşteptarea învierii. Din nefericire pentru publicul neştiutor de ebraică, traducătorii care îşi permit asta nu redau fidel textul, ascunzând din text cuvântul “suflet” (nefeş). Adevărata redare a textului este: “pentru că şi-a dat sufletul (nefeş) la moarte” Isaia 53:12
2. În dimineaţa învierii însuşi Domnul nostru Isus spunea Mariei că n-a fost încă în raiul ceresc al Tatălui său, alt rai nefiind nicăieri în acel timp (Ioan 20:17).
În unele texte biblice foarte vechi, textul din Luca 23:43 sună aşa: “Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în rai” Codex Vaticanus 1209, “Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu mine în grădina Eden” Codex Curetonianus.
Aşadar, unde punem virgula în Luca 23:43: după cuvântul “astăzi”, sau înainte de acest cuvânt?
Pentru locului virgulei în Luca 23:43, trei posibilități au fost propuse:
1. Pentru a pune o virgulă înainte de cuvântul "astăzi", ca și când Domnul Isus și tâlharul pocăit ar fi fost deja în acea seara în Paradis; aceştia propun un lucru imposibil, având în vedere că încă nu exista un paradis pe pământ, iar în paradisul ceresc Domnul Isus încă nu s-a dus în acea seară (Ioan 20:17)
2. Pentru a pune o virgulă după cuvântul "astăzi", arătând o promisiune solemnă făcută în acea zi memorabilă
3. Pentru a pune o virgulă atât înainte, cât și după "astăzi", lăsând cititorului opțiunea interpretării
A se vedea "Understanding and Translating 'Today' in Luke 23.43" (Înțelegerea și traducerea cuvântului "astăzi" în Luca 23:43), de J. Hong, publicat în "The Bible Translator”, Vol. 46, 1995, pp. 408-417.
Retrospectivă istorico-literară
Folosirea cuvântului "astăzi" pentru a introduce sau a încheia o afirmaţie reprezintă doar un idiom semitic, folosit pentru a sublinia semnificaţia şi solemnitatea declaraţiei ce fusese făcută sau urna să fie făcută; idiomul acesta este destul de obişnuit în Scriptură, în Deuteronomul întâlnim peste 40 de astfel de expresii, cum ar fi: „te învăt astăzi", „îţi poruncesc astăzi”, „mărturisesc împotriva ta astăzi” şi „îţi declar astăzi” (Deuteronom 4:18; 6:6; 7:11; 8:19; 11:26,32; 30:18,19; 32:46).
Manuscrisele grecești timpurii nu au avut semne de punctuație, însă cu timpul au început să apară, cum este cazul în manuscrisul Vaticanus 1209 unde Luca 23.43 are un punct inferior (hypostigme) după cuvântul “semeron” (astăzi). Manuscrisul Vaticanus 1209 (B) a fost redactat în prima parte a secolului IV și este posibil să fie cea mai veche Biblie completă aflată în custodia Bisericii Romano-Catolice, a doua ca vechime, după Biblia Codex Sinaiticus.
În ceea ce privește punctuația utilizată de către autorii acestui manuscris, s-a constatat că, în general, manuscrisul Vaticanus 1209 (B) are punctul de sus pentru oprire (punct), iar punctul de jos pentru o scurtă pauză (virgulă). (A. T. Robertson, "A Grammar of the Greek New Testament," Nashville, 1934, p. 242)
Cerneala literelor unciale din Codexul Vaticanus 1209 (B) a fost de culoare maro decolorat, iar un secol mai târziu un scrib a trasat peste multe dintre literele și semnele de punctuație. Cu toate acestea, în Luca 23:43, cerneala din punctul inferior este aceeași ca și literele textului autograf, arătând că din fericire nu s-a operat o modificare ulterioară în acest caz.
Un alt manuscris biblic (evangheliar) scris în secolul IV sau V e.n. numit Manuscrisul Curetonian Siriac (de limbă siriacă) redă Luca 23:43 astfel: “Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu mine în grădina Eden”
-- F.C. Burkitt, "The Curetonian Version of the Four Gospels", Vol. I, Cambridge, 1904.
Mărturii din diferite scrieri eclesiastice (bisericeşti) din antichitate:
"Într-adevăr unii citesc astfel: ‘Adevărat îți spun astăzi,’ și au pus o virgulă, apoi au adăugat: 'vei fi cu mine în Paradis'.” -- Hesychius din Ierusalim, un scriitor eclesiastic, care a murit aproximativ în anul 434 e.n. Text grecesc găsit în Patrologia Graeca, Vol. 93, coloanele 432, 1433.
"Dar alții pun semnul de punctuație după "astăzi", așa că s-ar putea spune astfel: 'Adevărat îți spun astăzi,' iar apoi adaugă expresia : 'vei fi cu mine in Paradis'.” -- Theophylact, un scriitor eclesiastic care a murit în jurul anului 1112 E.n. Editia: Patrologia Graeca, Vol. 123, coloana 1104.
"Alții iau în considerare ceea ce se spune; aceșitia spun că trebuie să fie citit prin punerea virgulei astfel: 'Adevărat îți spun astăzi,' și apoi adaugă expresia în felul următor: 'vei fi cu mine' etc." -- Scholia 237, 239, 254. Text gasit în Novum Testamentum Graece, editio octavia critica maior, de C. Tischendorf, Vol. I, Leipzig, 1869, după Luca 23:43.
Așadar, au fost cititori în antichitate care au înțeles textul din Luca 23:43 ca "Adevărat îți spun astăzi, vei fi cu mine în Paradis". În acea zi în care a murit Domnul Isus, el a fost în mormânt, nu în Paradis (Psalmul 16:8-11; Faptele Apostolilor 2:22-32). El a fost mort, a stat în mormânt până a treia zi și a fost înviat ca "pârgă" a învierii. (Faptele Apostolilor 10:40; 1 Corinteni 15:20; Coloseni 1:18). Prin urmare, cuvântul "astăzi" din Luca 23:43 nu ne spune că în acea zi tâlharul pocăit a fost cu Domnul nostru Isus în Paradis.
Apostolul Pavel susţine că Domnul Isus “a înviat dintre cei morţi”, nu că ar fi coborât după trei zile şi trei nopţi din raiul ceresc (1Corinteni 15:12), alt rai nefiind la acea oră.
Tâlharul care s-a pocăit pe cruce, nu poate fi în rai încă, deoarece morţii pot ajunge în rai doar prin înviere şi învierea încă nu a avut loc (Daniel 12:2, Ioan 5:28,29). Haideţi să nu fim creduli, ci credincioşi.
Din păcate acesta nu este singurul verset modificat pentru a sprijini doctrina nemuririi sufletelor.
Pentru alte informaţii mă puteţi contacta astfel:

Puteţi studia subiectul pe blogul www.sufletulestemuritor.blogspot.ro sau citind cartea Există Viaţă După Moarte? Sau Sufletul Este Muritor Şi Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?
Informaţii despre carte: Cartea cuprinde o trilogie apologetică, fiind un studiu având trei părţi, scris în apărarea adevărului că singura speranţa pentru cei ce mor este învierea (atât a trupului cât şi a sufletului) şi nu nemurirea sufletului - o doctrină păgână şi înşelătoare despre sufletul uman, muritor.
Cine doreşte să organizăm adunări, conferinţe sau întâlniri ad-hoc, mese rotunde, etc. pe tematicile acestor subiecte mă poate contacta în această privinţă.
Nu uitaţi să recomandaţi blogul ce tratează aceste subiecte “Murim Sau Nu Murim? Chiar Şi Cu Sufletul? Ce Spun Dumnezeu Şi Satan În Cea Mai Veche Controversă?”

Dumnezeu să vă binecuvânteze, prin Fiul său şi să vă dea duh sfânt pentru înţelegerea adevărului! Amin!
Dragi fraţi şi surori, în cazul în care acest studiu v-a luminat şi v-a întărit credinţa, vă rog să-i mulţumiţi lui Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Christos, multiplicaţi și transmiteţi şi altora această solie de trezire din eroarea în care zace o parte însemnată dintre creştini. ÎȚI MULȚUMIM DIN INIMĂ!