A excomunica (din latinescul excommunicare) înseamnă a nu comunica, a nu avea comuniune (părtăşie) cu cineva. Creştinii din primele secole practicau doua
tipuri de excomunicare, excomunicarea mică şi excomunicarea mare.
Excomunicarea mică era disciplinară şi excomunicarea mare era totală.
Excomunicarea disciplinară nu era numită "apostazie". Excomunicarea totala era numită "apostazie" şi era "anatema" adică "blestem". Acestora din urma nu li se permitea să intre în biserici şi niciodată nu mai puteau fi luaţi înapoi. Era o excludere eternă, irevocabilă. După legea lui Moise cei ce primeau blestemul erau ucişi, la fel a procedat şi Inchiziţia. Creştinii timpurii, nu îi ucideau dar erau priviţi ca şi ucişi şi evitau orice contact cu ei, de exemplu este relatat, că un grup de creştini timpurii din Efes, în frunte cu apostolul Ioan au părăsit o baie publică, după ce un lider apostat pe nume Cerintus, a apărut acolo.
Apostaţii erau aceia care îl renegau pe Dumnezeu cu insulte sau răstălmăceau foarte periculos mesajul autentic al creştinilor (Galateni 1:8). Pentru aceştia nu mai exista îndurare, era păcatul împotriva Duhului sfânt:
"De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor ; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat ; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12 : 28, 31 – 32).
A se vedea si Wikipedia:
Anatema este o formulă de blestem folosită pentru prima dată de Pavel (Galateni 1,8, Corinteni 16,22), mai târziu de biserică, cu ocazia excomunicărilor.
Anatema – sensul cuvântului este acela de condamnare, excludere din societate, pieire veșnică. Ea se aplică atât clericilor cât și mirenilor! [1]
Mica anatemă (excommunicatio minor) reprezintă refuzul acordării sacramentelor sau a titlului de preot, Marea anatemă (excommunicatio major) înseamnă excluderea din biserică.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Anatem%C4%83
În 1656, vestitul filosof evreu Baruch d’Espinoza (cunoscut și ca Spinoza) a fost atacat de un credincios evreu care i-a găurit haina cu o lovitură de cuțit.
Drept cauză pentru acest incident au servit vizitele pe care filosoful le făcea unui fost iezuit liber cugetător. Acuzat de “erezii înspăimântătoare” și de “acțiuni monstruoase” el este dat afară din Sinagogă prin următoarea sentință: “Pronunțăm excomunicarea, expulzarea, anatema și blestemul asupra lui Baruch d’Espinoza… Fie ca Dumnezeu să nu-l ierte niciodată”.
Potrivit lui Colerus, primul biograf al lui Spinoza, la evrei ar exista trei forme de excomunicare dintre care cea mai puternică, anatema Schammatha, i-ar fi fost aplicată filosofului. Ea se încheie cu cuvintele: “Ne rugăm bunului Dumnezeu să nimicească un asemenea om și să grăbească ziua căderii și pieirii sale. Doamne Dumnezeule, Dumnezeu al duhurilor, coboară-l mai jos decât pe orice păcătos, fă-l să dispară, nimicește-l, dă-l morții, fă-l să piară”.[6]
http://ro.wikipedia.org/wiki/Excomunicare
Excomunicarea mică era disciplinară şi excomunicarea mare era totală.
Excomunicarea disciplinară nu era numită "apostazie". Excomunicarea totala era numită "apostazie" şi era "anatema" adică "blestem". Acestora din urma nu li se permitea să intre în biserici şi niciodată nu mai puteau fi luaţi înapoi. Era o excludere eternă, irevocabilă. După legea lui Moise cei ce primeau blestemul erau ucişi, la fel a procedat şi Inchiziţia. Creştinii timpurii, nu îi ucideau dar erau priviţi ca şi ucişi şi evitau orice contact cu ei, de exemplu este relatat, că un grup de creştini timpurii din Efes, în frunte cu apostolul Ioan au părăsit o baie publică, după ce un lider apostat pe nume Cerintus, a apărut acolo.
Apostaţii erau aceia care îl renegau pe Dumnezeu cu insulte sau răstălmăceau foarte periculos mesajul autentic al creştinilor (Galateni 1:8). Pentru aceştia nu mai exista îndurare, era păcatul împotriva Duhului sfânt:
"De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor ; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat ; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12 : 28, 31 – 32).
1 Ioan 5:16-17Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
16 Dacă cineva îl vede pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să ceară, şi Dumnezeu îi va da viaţă – vorbesc despre cei al căror păcat nu duce la moarte. Există un păcat care duce la moarte; nu pentru acela spun să se roage. 17 Orice nedreptate este păcat, dar este păcat care nu duce la moarte.A se vedea si Wikipedia:
Anatemă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anatema – sensul cuvântului este acela de condamnare, excludere din societate, pieire veșnică. Ea se aplică atât clericilor cât și mirenilor! [1]
Mica anatemă (excommunicatio minor) reprezintă refuzul acordării sacramentelor sau a titlului de preot, Marea anatemă (excommunicatio major) înseamnă excluderea din biserică.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Anatem%C4%83
Excomunicarea în iudaism
În anumite condiții un evreu poate fi marginalizat de către comunitatea evreiască sau chiar excomunicat (herem) de către rabin[7]. Un evreu aflat în herem nu va putea astfel participa la ritualul sinagogal, nu va putea contracta o căsătorie după legea mozaică și, în general, nu va fi recunoscut ca evreu de către comunitate. În acest caz, excomunicarea este mai mult o încercare de a determina pe respectivul să se schimbe și să revină pe calea corectă, nu de a-l pedepsi. Astfel, un evreu care a fost supus la herem, dar care ulterior decide să își schimbe atitudinea, poate reveni la iudaism fără a fi necesară nici o procedură formală în acest sens.[8]În 1656, vestitul filosof evreu Baruch d’Espinoza (cunoscut și ca Spinoza) a fost atacat de un credincios evreu care i-a găurit haina cu o lovitură de cuțit.
Drept cauză pentru acest incident au servit vizitele pe care filosoful le făcea unui fost iezuit liber cugetător. Acuzat de “erezii înspăimântătoare” și de “acțiuni monstruoase” el este dat afară din Sinagogă prin următoarea sentință: “Pronunțăm excomunicarea, expulzarea, anatema și blestemul asupra lui Baruch d’Espinoza… Fie ca Dumnezeu să nu-l ierte niciodată”.
Potrivit lui Colerus, primul biograf al lui Spinoza, la evrei ar exista trei forme de excomunicare dintre care cea mai puternică, anatema Schammatha, i-ar fi fost aplicată filosofului. Ea se încheie cu cuvintele: “Ne rugăm bunului Dumnezeu să nimicească un asemenea om și să grăbească ziua căderii și pieirii sale. Doamne Dumnezeule, Dumnezeu al duhurilor, coboară-l mai jos decât pe orice păcătos, fă-l să dispară, nimicește-l, dă-l morții, fă-l să piară”.[6]
http://ro.wikipedia.org/wiki/Excomunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu