Cântări creştine de laudă: Mântuire fără asemănare

Cântări creştine de laudă
Mântuire fără asemănare de la Tatăl ceresc

Luca 18:19 “Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a răspuns Isus.
„Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.” (Noua Traducere În Limba Romnână)

1. Vino-al fericirii izvor, din suflet să-mi scoţi cântec!
Al graţiei râu undător cere cântec sfânt cu foc.
O, nvaţă-mă să cânt frumos, intonând în glas duios!
Bunătatea Ta s-o laud, care nu-i asemenea.

2. Nu-i destul că m-ai mântuit prin sângele lui Christos,
M-ai căutat când, de Tine, sufletu-mi departe-a fost.
Mai pe sus de mântuire, încă şi-alt dar mi-a ajuns,
Chemare cerească să văd, faţa Ta acolo sus.

3. Din zi în zi tot mai dator mă face graţia Ta,
Şi tresalt de bucurie, când văd bunătatea Ta!
Vreau să umblu ca Fiul Tău, să fiu vrednic, credincios,
Fericit sunt că pot păşi pe urma Lui bucuros!

RUGĂCIUNE CĂTRE TATĂL; CINE SUNT TATĂL ŞI FIUL ŞI DE CE, CEEA CE AU FĂCUT PENTRU NOI ESTE DE APRECIAT

RUGĂCIUNE

Iubite şi sfinte Tată!

Îţi mulţumesc din suflet că m-ai ajutat ca să te cunosc mai înainte de a muri, şi că doreşti să mă fac copilul tău, după modelul arătat noua, pământenilor, de către Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul tău, pe care l-ai trimis pentru noi, iar acum este la dreapta ta în ceruri şi mijloceşte pentru noi, ca Mare Preot milos.
Te laud şi te binecuvântez pentru toate şi vreau să învăţ de la tine, Tată, cum a învăţat şi Fiul tău!
Ajută-mă Tată să stau ferm şi integru în toate împrejurările vieţii – în dezamăgiri, în nechibzuinţa altora, în nesinceritatea altora în care mi-am pus încrederea, în lipsa de loialitate a celora pe care m-am bizuit.
Ajută-mă să mă sfintesc punându-mă de-o parte de lumea rea şi înstrăinata de tine şi să mă gândesc la fericirea mea eternă, atunci când simt dureri şi strângerile de inimă, din partea celor ce mă urasc fără temei.
Învaţă-mă să câştig din suferinţa care vine în calea mea. Vreau să o folosesc aşa încât să mă facă îndelung răbdător şi blând; să nu fiu răzbunător, ci mai răbdător, să nu fiu îngust, trufas şi arogant şi să fiu larg în iertarea mea.
Vreau să ajut pe toţi cei din jurul meu să aprecieze roadele blândeţii şi a lucrurilor nobile, să fie iubitori de bine, adevăr, dreptate şi puritate, ca să fie vrednici de Regatul Tău.
Vreau ca viaţa mea să fie un imn de iubire către tine şi să îţi găseşti plăcerea în faptele mele. Vreau ca viaţa mea să fie trăită în iubire, plină de putere pentru adevăr şi bine şi puternică în obiectivul ei de sanctitate, ca a Fiului tău iubit, în numele căruia te rog frumos şi îţi multumesc că mă asculţi.
Amin!

1. Cine este Dumnezeu Tatăl?
2. Cine este Fiul său?
3. Şi ce au făcut ei pentru noi?
4. La ce trebuie să fim atenţi?

1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos şi al nostru, Creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne iubeşte şi ne vrea doar binele (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El este Yehowa Elohim, Dumnezeul sfinţilor lui Israel.

Vestea Bună (Evanghelia) după apostolul Ioan

Capitolul  I

1. La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ca Dumnezeu era ‘Cuvântul’. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4, Ioan 14:7-11, Evrei 1:1-3; nu este vorba de doi Dumnezei cereşti, ci de Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, care era ca şi Dumnezeu: puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc., apostolul nu se referă la funcţia lui Dumnezeu, ci la calităţile lui, moştenite şi de Fiul său; Cuvântul ‘dumnezeu’ din partea finală a textului este un substantiv calitativ având în vedere topica şi lipsa oricărui articol, după cum arată şi apostolul Ioan în evanghelia prezentată de el "cine m-a văzut pe mine, a văzut pe Tatăl". Ioan 14:9)

2. El era la început cu Dumnezeu. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4)

3. Toate prin El au apărut, şi fără El n-a apărut nici măcar un lucru din ceea ce a apărut (Trimiteri: Regele Solomon s-a gândit la Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 când a scris Proverbe 8:22-30).

De ce putem reda Ioan 1:1c în acest fel “ca Dumnezeu”?

Uneori, fragmentele de texte trebuie traduse dinamic, pentru a se clarifica sensul lor, dar acest lucru se face întotdeauna în raport strâns cu contextul.
Ioan 1:1c se încadrează perfect în acest tip, unde pentru a-l înţelege corect pe apostol, contextul este hotărâtor.

Traducerea dinamică a textului grecesc "en archē ēn ho lógos kaì ho lógos ēn pròs tòn theón kaì theòs ēn ho lógos", poate fi redată contextual astfel:
La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și ca Dumnezeu era Cuvântul.
În propoziţia de faţă şi mai apoi în întregul context al cărţii - după cum se va vedea, al doilea cuvânt theos este un substantiv calitativ, care îl descrie pe primul cuvânt theos (Ioan 1:18, respectiv Ioan 14:9 “Cine m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl.”), care are funcţia de substantiv nominativ.

Origen din Alexandria, scriitor grec din secolul al treilea îl laudă pe renumitul apostol Ioan pentru că el cunoştea “frumusețea limbii greceşti”, locuind multă vreme la Efes, un oraş pe atunci elenizat (grecizat). Sursa: Origen, Comentariului Evangheliei lui Ioan, Cartea II, capitolul 2

Monoteis convins, ca şi Maestrul său, Rabinul ceresc Yeşhua/Isus (a se vedea Ioan 17:1-3), apostolul Yohanan/Ioan vorbeşte de Cuvânt nu ca fiind „Elohim (Theos) în persoană“ sau "un al doilea Elohim (deuteros Theos) ceresc", ci fiind o persoană cerească foarte apropiată (Fiu unic-născut, a se vedea cuvântul “monogene” din Ioan 3:16) care are natura calitativă a lui Elohim/Theos, dar nu şi funcţia de Elohim/Theos. Susţin asta pentru că văd construcţia propoziţiei, topica în raport cu contextul evanghelic care urmează.

Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c s-a gândit la cuvântarea Domnului Isus pe care a consemnat-o mai târziu în Ioan 14:1-14. Secretul descifrării textului este aici. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul şi Fiul unic-născut este ca El în calităţi (puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.), dar nu şi în funcţia de Dumnezeu. Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c nu s-a gândit deloc la funcţia Fiului (cum fac mulţi), deoarece avea demarcaţia monoteistă clară, având rolul unei pietre de hotar, rostită de Domnul Isus şi consemnată mai târziu în Ioan 17:1-3: Tatăl Este Singurul Elohim/Theos/Dumnezeu Adevărat. Dacă ar fi doi Dumnezei sau mai mulţi, ceilalţi ar fi Dumnezei falşi.

Topica greacă din Ioan 1:1 (ordinea cuvintelor în propoziție) ar permite cel mult o traducere literală de felul: La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ‘dumnezeu’ era ‘Cuvântul’, în sensul celor din Psalmii 82:6 – Ioan 10:34, sau a următoarelor texte: 2Corinteni 4:4: Satan este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic, Matei 16: 23: Petru este 'satan', dar nu Satan Diavolul, Ioan 10:34: Unii oameni ar putea fi 'dumnezei', dar, desigur, nu Dumnezeu Atotputernicul, Galateni 4:14: Pavel e primit ca îngerul lui Dumnezeu, dar el nu a fost un înger. În sensul acesta Ioan 1:1: Logosul este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic.

2. Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."

Fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma:

- ca predicativ?: "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!"

- ca nominativ? "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"

- sau ca vocativ? "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!")

Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere, nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.

Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:

Ioan 17:1-3

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

3. Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1: Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28). 

4. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)