O avertizare pentru baptiştii sinceri, de la un baptist sincer (dar şi pentru ceilalţi)

Ioan 17

1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Ioan 17.1-3

După cum se vede din acest citat, fondatorul creştinismului, un evreu pur sânge, avea un singur Dumnezeu și acesta era Tatăl. Aşa era gândirea evreiască, moştenită din moşi-strămoşi. Aşadar Trinitatea este aplicarea filosofiei grecești, păgâne, nu a celei iudeo-creştine. Trinitatea este "marele și ultimul produs" al spiritualităţii elene, păgâne. Lucrarea baptistului András Udvarnoki "Teologia populară" evidenţiază acest aspect, în ciuda faptului că majoritatea baptiştilor credeau în această invenţie grecească: 

"Această doctrină (Trinitatea) a fost creată prin aplicarea filosofiei grecești pentru a determina relația dintre Tatăl și Fiul. Ei doreau să determine relația și să o determine în mod oficial. Ceea ce a fost dificil... "Din acest lucru dificil, a fost apoi creat teologia secolelor II. și III. - ca marele și ultimul produs al spiritului elen". Biserica credincioșilor nu seamănă cu bisericile apostolice până când nu se întoarece de la marele spirit ellen și la spiritul lui Dumnezeu, care era în apostoli, nu se întoarce ... Cu Trinitatea în dogma sa, Biserica s-a întors de la știința apostolilor. A făcut ceea ce apostolul Ioan a avertizat cu atâta gravitate: "Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul." (2Ioan 9) Doar împreună cu apostolii este compania noastră cu Tatăl și cu Fiul (1Ioan 1: 3.) Căci apostolii erau agenți de publicitate și interpreți ai Evangheliei, care erau desemnați de Domnul. Nimeni nu are dreptul să creeze alte credințe, în afară de ceea ce au înființat apostolii, iar apostolii nu cunosc trinitatea. Nimeni nu este autorizat să dea lui Dumnezeu un nume pe care el nu la anunțat. Iar el nu s-a numit niciodată o trinitate."
Udvarnoki Andras, pastor baptist (1865 - 1945)

(Citat din volumul TEHOLOGIA POPULARĂ - autor András Udvarnoki - Publicat de: COMITETUL DE EDITURĂ AL ALIANŢEI BAPTIŞTILOR DIN UNGARIA - BUDAPESTA, capitolul TRINITATEA, în anul 1921)

Aici puteţi urmări un video despre pastorul baptist Udvarnoki Andras: 

Udvarnoki András baptista lelkipásztor síremlékének leleplezése, Pécel 2015. április 18.

https://www.youtube.com/watch?v=ksWjhX4bj9s

Leleplezték Udvarnoki András baptista lelkipásztor emlékművét

https://www.baptist.hu/lelepleztek-udvarnoki-andras-baptista-lelkipasztor-emlekmuvet/

Mai jos sunt dovezi clare care confirmă declaraţia pastorului sus numit.

Dumnezeu nu este o trinitate de persoane, deşi o parte însemnată a teologilor susţin ideea conceptului de "trinitate", o "uni-treime" dumnezeiască alcătuită din trei persoane. Această doctrină dovedită ca fiind preluată din păgânism şi îmbrăcată în cuvinte biblice, încalcă flagrant conceptul de monoteism patertheist, care îl declara pe Yehova, Tatăl ceresc, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat: Exodul 20:1-3, Ioan 17:1-3, 1Corinteni 8:5,6.

            La ora actuală în creştinismul denominaţional există mai multe concepţii despre Dumnezeu, printre care cele mai cunoscute sunt:

1. Trinitarismul - credinţa într-o Treime de persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt care formează un singur Dumnezeu

2. Modalismul - credinţa că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt manifestarea aceleiaşi persoane, nefiind vorba de mai multe persoane, ci doar de una, care s-a relevat în trei moduri

3. Binitarismul - credinţa în doi D-zei: D-zeu Tatal şi D-zeu Fiul

4. Triteismul - credinţa în trei Dumnezei: D-zeu Tatăl, D-zeu Fiul şi D-zeu Duhul Sfânt

5. Paterteismul - credinţa într-un singur Dumnezeu: Tatăl

Ca şi cum nu ar fi suficiente, aceste cinci concepţii contradictorii despre gloriosul Dumnezeu, au şi subramurile lor, care complica şi mai mult lucrurile. Oricât de complicate ar fi lucrurile, nu putem sta de o parte, deoarece viaţa veşnică depinde dacă îl cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Fiul Lui (Ioan 17:3) şi asta nu o putem face numai prin adevărul sfinţitor şi eliberator care vine prin divinul, scumpul şi onoratul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 8:31,32,34-36).

            Mulţi credincioşi - şi în mod deosebit liderii lor spirituali - susţin că persoana lui Dumnezeu este de fapt o "Treime" (Trinitate) misterioasă. Există o zicală despre această dogmă care spune că dacă încerci să o înţelegi eşti nebun, însă dacă nu o crezi, ajungi în iad. Deşi dogma "Treimii", nu apare explicit în Biblie, a nu crede în ea sau în anumite aspecte ale acestei dogme, prin prisma multora te face automat un eretic vrednic de flăcările veşnice ale "iadului" clerical. De la această "etichetă" derivă o falsă siguranţă însoţită de o anumită suspiciune şi teamă faţă de subiect. Totuşi, cercetătorul umil şi sincer, care nu este legat de anumite prejudecăţi, fobii sau isme religioase, ci este însetat după cunoaşterea şi siguranţa pe care o dă adevărul Biblic, nu poate să nu constate: este ciudat, deşi se admite că sunt trei persoane distincte, totuşi numeric vorbind există ... un singur Dumnezeu. E ca şi cum am spune că deşi avem trei mere distincte în coşul de pe masă, unul galben, unul roşu şi unul verde, totuşi, acolo nu este decat un singur măr. Ciudată matematică, ciudată filozofie!

            Din cercetarea resurselor antice, se ştie că numerele aveau o mare influenţă şi putere religioasă în viaţa de zi cu zi a lumii antice. Numărul 3 a fost dintotdeauna îndeosebi de mistic, mai ales la pătrat (nouă). Şi nu este de mirare căci în antichitate anumiţi savanţi ai lumii antice, ca Pitagora din Samos, care în acelaşi timp au fost şi mari filozofi şi oameni religioşi se ocupau cu numeromistica, un fel de zodiac al cifrelor, atribuind numerelor diferite proprietaţi cu influenţă asupra oamenilor, interesant fiind concepţia despre numărul 3, care într-un anumit cadru, era considerat cel mai frumos număr - a se vedea Enciclopedia Wikipedia, secţiunea Triad; de aceea numărul 3 era asociat şi folosit în relaţia cu zeii principali ai lumii antice.

Conform cu:

The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. In credinţa bibilică nu este loc pentru o triadă, iar numărul este rareori legat de Dumnezeu…Nici doctrina Trinităţii nu este exprimată aici în prea multe cuvinte."

Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."

Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

            După cum vedem, Aristotel, marele filosof grec, mărturiseşte cu o sinceritate copleşitoare că pe timpul său numărul trei era deja un număr consacrat, un număr de o mare importanţă din punct de vedere religios. Ne întrebăm, oare cine l-a consacrat (Apocalipsa 12:9)? Prin urmare, ideea conceptului de "uni-treime" dumnezeiască a fost preluată de la filozoful (şi matematician în acelas timp) păgân Pitagora din Samos, care l-a importat şi el în lumea greacă în timpul calătoriilor sale făcute în Egipt, Babilonia şi India. Mai apoi, această dogmă s-a consolidat în aşazisele "cercuri savante" a lumii antice grecesti via "pitagorieni", Platon, Aristotel, Philon ca mai apoi să fie "îmbrăcată" în denumiri din Biblie, de către anumiţi creştini proeminenţi de orientare neoplatonică din Egipt şi Cappadochia şi impusă creştinilor ca învăţătură Biblică, fiind însoţită de persecutarea cruntă a celor care o respingeau.

            Aşadar, la originea acestei dogme ciudate, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână, "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum, se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii "Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch.:

"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El  şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"

"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă    că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Treime astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."

"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea  a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."

"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."

(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)

            Nu este de mirare ce găsim scris în Nouveau Dictionnaire Universel: "Trinitatea Platonică, ea însăși doar o rearanjare a trinităților mai vechi, care datează de la popoarele anterioare, pare a fi trinitatea filosofică rațională a atributelor care au dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine predate de bisericile creștine ..." Această concepție a filosofului grec [Platon, secolul al IV-lea î.Hr.] despre Trinitatea divină ... poate fi găsită în toate religiile vechi [păgâne] ". - (Paris, 1865-1870), editat de M. Lachâtre, vol. 2, p. 1467.

            Dacă Biblia tace în privinţa formulării acestei dogme a Treimii, şi după cum se vede din citatele de mai sus, această "revelaţie" misterioasă nu aparţine nici "Bisericii primare", ci învăţaţilor păgânilor, ma întreb de ce a trebuit preluată de la ei şi impusă ca standard al credinţei despre Dumnezeu? Oricum, indiferent care a fost motivul, rezultatul acestei "copieri" este nesatisfăcătoare, deorece diferenţa între ce descoperă Biblia despre persoana lui Dumnezeu şi ce susţine dogma Treimii despre "persoanele" lui Dumnezeu este semnificativa. Sunt mari diferente. În primul rând Biblia nu descrie decât un singur Dumnezeu, într-o singură persoană, aşa cum a învăţat şi Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3): "După ce Isus a spus aceste lucruri, şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat: "Tată, a sosit ceasul! Preamăreşte pe fiul tău, ca şi fiul tău să te preamărească pe tine, după cum i-ai dat putere peste orice carne (aşa apare în textul grecesc), ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i i-ai dat tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu."

            Acest mare adevăr al unicităţii persoanei Tatălui ca "singurul Dumnezeu", este atât de evident. Monoteismul Bibliei este un „patertheism” strict, aspect de care unii din teologii din secolul I-IV nu au vrut să audă, făcând din Fiul şi Duhul Sfânt ba nişte „dumnezei” subordonaţi Tatălui, ba complet egali lui.

Nu este nici un "mister" de neânţeles în Trinitate, ci mai degrabă este neputinţa de a explica imposibilul şi ca să aibă un „alibi”, teologii se cramponează de ideea de „taină”. Multe din predicile, scrierile şi cântecele celor ce susţin această dogmă spune, că Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, iar mai apoi a murit torturat la Golgota, deşi din Biblie reiese clar că nu Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, nici nu a murit torturat la Golgota, cum le place multora să creadă, ci singurul ("monogenes" în greacă) său Fiu Isus Christos: Ioan 3:16; 1Timotei 6:16; Ioan 20:17; Luca 23:46. În cele din urmă vor vedea cum stau lucrurile căci timpul va spune întotdeauna adevărul, dar va fi prea târziu să mai îndrepte ceva, dacă va trece timpul hotărât îndreptării. Acum este harul, acum este timpul de îndreptare. Creştini de toate tipurile, pocăiţi-vă, faceţi o reformă (trezire) finală şi abandonaţi doctrina trinităţii, clădită pe un fundal de speculaţii păgâne!