marți, 11 noiembrie 2014

Zile de naştere: Cum mi-am "ţinut" ziua?!

         Cum mi-am "ţinut" ziua?! Ei bine, nu mi-am ţinut-o (mi-am amintit-o), dar nu din cauza acelora care interzic zilele de naştere, verigheta sau cravata. Aceştia nu ţin zile de naştere căci un faraon şi un rege le-au ţinut şi în timpul acestor zile au ucis câte un om, nu îşi cumpără verighetă căci e un obicei roman şi nu îşi pun cravată căci e un simbol falic - zic ei. 
          Astea sunt obiecţii de doi bani - scuzaţi-mi expresia. Şi eu aş putea să spun că a purta pantaloni este un obicei păgân, deoarece Domnul Isus nu a purtat niciodată pantaloni şi ca atare nici noi nu trebuie. 
         Ideea pozitivă ar fi să nu le ţinem cum le-au ţinut ei, nu că acestea ar reflecta porunca să nu le ţinem deloc. 
          Nu mi-am venerat ziua, nici nu m-am autoidolatrizat în ea, ci pur şi simplu mi-am adus aminte că m-am născut în acea zi. Şi m-am bucurat. Scumpa mea soţie mi-a cumpărat o felie de tort şi mi-a făcut un grătar, n-au fost lumânări, nici nu mi-am pus o dorinţă. N-a fost chef, nici beţie, am stat acasa. Am fost doar noi doi şi am băut doar apă minerală. 

Galateni 5:13. Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.


sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Dionis Bodiu despre cartea lui Oscar Cullmann, scoasă de Editura Herald în anul 2007

Dionis Bodiu despre cartea lui Oscar Cullmann

 "Vă supun atenţiei o carte scoasă de Editura Herald în anul 2007, o lucrare interesantă a lui Oscar Cullmann intitulată provocator: Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?. In ciuda dimensiunilor reduse, ea se recomandă prin profunzimea abordării ca un material valoros şi folositor acelora care vor să reflecteze mai în amănunţime asupra uneia dintre doctrinele fundamentale ale creştinismului, legată de soarta omului după moarte."
https://dyobodiu.wordpress.com/2011/01/10/nemurirea-sufletului/