marți, 14 aprilie 2026

CREDEUL CREȘTIN-MESIANIC în Mișcarea de Reformă a Martorilor lui Iehova (Pentru Renaștere)

Prefață

Creştinii nu pot avea alt crez decât după cele scrise în Biblie (cu referire la textele originale). Crezul lor se bazează pe Noul Testament, nu pe Legea lui Moise, care este o umbră a lucrurilor viitoare, din Regatul Mesianic (de o mie de ani). Atunci, legea lui Moise va intra din nou în vigoare pe pământ. Asta înseamnă umbra unui lucru din viitor. Prima dată vine umbra și apoi realitate ei. Sabatul, sărbătorile, legea talionului, cetățile de scăpare, alimentația sănătoasă, etc. etc. etc. vor fi din nou obligatorii, iar legile se vor da din nou, din Ierusalim, unde va fi capitala Regatului, și unde va fi Templu Mesianic. Toate popoarele vor fi supuse guvernării de la Ierusalim și vor trebui să țină această lege.

Sinteza credinței creștin-mesianice

Iată o scurtă sinteză a ceea ce reiese din Biblie, pentru a înțelege mai bine cele de mai sus:
1. Există un singur Creator al Universului, denumit și  Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos, creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, Cel Atotputernic (Exod 20:1,2, Ioan 17:1-3, Apocalipsa 1:8). El este numit Yehowah, care înseamnă "Cel ce era, este, și va fi" (vezi Exodul 3:13-16 în ebraică). Duhul sfânt este puterea sa și intelectul său (Isaia 11:2, Fapte 1:8), iată de ce contestatarii acestei evidențe nu vor fi iertați nici în veacul acesta, nici în cel viitor - adică Mileniul Mesianic: Matei 12:32.
2. Isus Christos în ebraică Yeșhua Hamașhiach, este Fiul cel singur-născut al lui Dumnezeu (Ioan cap. 1), investit (uns) ca Rege, Domn, Mântuitor, Mare Preot şi Judecător (Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; de reţinut că prima literă a cuvântului "christos" începe cu litera "chi (X)" şi nu cu litera "h (I)" (Evrei 1:1-4, Apocalipsa 5:1-14, Apocalipsa 20:6)
3. Isus, singurul-născut Fiu al lui Dumnezeu a venit din cer pentru a se naște ca om perfect și fără de păcat, pentru a fi o jertfă perfectă, ca Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29, 3:13). El a venit ca să ne cheme la pocăinţă. Pocăința înseamnă să ne pară rău pentru viaţa păcătoasă şi să ne înnoim viaţa prin transformarea caracterului, care se face prin înnoirea minţii, prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 3:5,7, Efeseni 5:26,27, 1Tesaloniceni 2:13, 1Petru 1:23, 1Ioan 2:5). Domnul Isus ne-a mântuit dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi (Matei 4:17, Ioan 6:38-51), de aceea el este Domnul vieții (veșnice) (Fapte 3:15). Pentru toate acestea el a fost repus peste toate și i s-a dat de către Dumnezeu Tatăl toată autoritatea în cer și pe pământ, fiind al doilea în rang de autoritate după Tatăl său (Matei 28:18,19), așa cum a fost dintotdeauna, ca Arhanghelul Mihail. Pentru acest studiu comparativ a se vedea cartea profetului Daniel și comentariile lui Jean Kalvin sau Spurgeon, în comparație cu cele rabinice din sec III-I î.d Hr., Ben Sira, Philon și mișcarea pustnicilor evrei menționați de istoricul iranian al religiilor Al-Shahrastani (1086–1153 d.Hr.), cunoscut și sub numele de Muhammad al-Shahrastānī, a fost un influent istoric persan al religiilor, istoriograf, savant islamic, filosof și teolog. Cartea sa, Kitab al-Milal wa al-Nihal (lit. Cartea sectelor și crezurilor) a fost una dintre pionierii dezvoltării unei abordări obiective și filosofice a studiului religiilor.
4. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!) (Apocalipsa 20:11-15). După moarte nimeni nu se mai poate îndrepta, ci stă într-un somn ca de moarte, până la înviere și judecată (Daniel 12:2, Apocalipsa 20).
5. Satan a fost al treilea în rang ceresc după Tatăl și Fiul, fiind un înger de rang înalt (heruvim), care s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Ezechiel 28:11-19), considerând-o mai bună și ademenind a treia parte dintre îngeri, pentru a-l susține (Apocalipsa 12:4). El nu a atacat poziția a doua în cer (a Fiului), ci chiar prima poziție de autoritate, cea a Tatălui. Cuvântul Satan înseamnă vrăjmaș al lui Dumnezeu, iar cuvântul Diavol înseamnă calomniator al lui Dumnezeu.
6. În ciuda avertizării lui Dumnezeu, Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44, Apocalipsa 12:9), nu Dumnezeu.
7. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Fiului (1Corinteni 6:1-3, Apocalipsa 21:9-27). Isus Christos este ”totul în toți” în Adunare, un model unic în raportul dintre un maistru și ucenic (Coloseni 3:11). Pentru Adunare el este calea, adevărul și viața care duce la Dumnezeu Tatăl (Ioan 14:6). După înălțarea Adunării la cer, lumea este chemată la supunere și o mare mulțime va asculta și va supraviețui plăgilor cataclismice, iar cei care nu au ascultat vor pieri în ele (a se vedea plăgile din cartea Apocalipsa).
8. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 15:20-28).
9. Acest Regat Mesianic cu Mire și Mireasă va guverna din cer lumea de pe pământ, timp de o mie de ani, spre un destin final fericit, pentru cei care se vor supune (a se vedea Apocalipsa cap 20). Scopul acestei împărății este să abolească prin dragoste, înțelepciune, dreptate și forță neascultarea față de Dumnezeu introdusă de Satan și perfecționată diabolic timp de 6000 de ani (Apocalipsa 15.3, Romani 16:20, Apocalipsa 2:27, Apocalipsa 12:5).
10. Marea controversă dintre Dumnezeu și Satan se va încheia la sfârșitul celor o mie de ani când Dumnezeu însuși va locui cu oamenii de pe pământ, ca o garanție că cele vechi, nu se vor repeta niciodată (Apocalipsa capitolul 21). Dumnezeu va fi TOTUL ÎN TOȚI, pretutindeni (1Corinteni 15:28).

Multe binecuvântări și să ne vedem cu toții în Rai (Paradis)!
Ionică Takacs
0748073132


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu