Enigme din cartea profetului Daniel (Partea 3)

O LECŢIE DE ISTORIE

 Te-ai informat corect?

Cu mulţi ani în urmă, tatăl meu m-a întrebat, cam aşa: oare mai este mult până se va împlini profeţia despre pustiirea Ierusalimului (Luca 21:20)? Tot auzea despre conflictul dintre evrei şi arabi şi în sinea lui se gândea dacă nu cumva timpul acela este aproape... Nu ştia faptul că Ierusalimul a fost pustiit în anul 70 AD! De unde să ştie? Avea doar patru clase la zi şi încă patru în stil comunist, făcute la plan şi deşi era credincios de mult timp şi citea Biblia zilnic, de mulţi ani, nu a auzit nimic despre pustiirea Ierusalimului de către armata condusă de generalul Titus. Acesta era fiul împăratului roman Vespasian. Sub comanda acestuia s-a împlinit profeţia despre distrugerea Templului din Ierusalim (Daniel capitolul 9), împlinind şi profeţia din Matei 24:1,2. Vedem în acest exemplu, ce uşor este să interpretezi greşit nişte profeţii relativ simple, dacă nu eşti informat.

Tatăl meu nu a fost informat, fiindcă mediul de la sat în care trăia nu cunoştea istoria antică. Însă unii care au fost bine informaţi, dar au respins informaţia, nu au fost bine pregătiţi din punct de vedere al înţelepciunii interioare, lăsându-se seduşi de alte interese şi au plătit scump, cu propriile lor vieţi, nu înainte de a suferi cumplit.

Logica greşită le-a fost fatală. În timpul asediului Ierusalimului, pe care l-ar fi putut evita, au murit foarte mulţi oameni, evrei şi prozeliţi, aşa că au încetat să-i mai numere. Pe lângă populaţia însemnată a oraşului, mai erau acolo circa 2 milioane de oaspeţi din multe părţi ale ţării şi a lumii şi majoritatea au murit în chinuri cumplite, de foamete, boli sau jaf. Au venit la o sărbătoare, dar au ajuns în groapă... Şi ar fi putut să se salveze, dacă ar fi acţionat logic! Iată un exemplu, la care putem să medităm.

Cartea Profetului Daniel are încă câteva profeţii neâmplinite. Vom putea fi noi logici în timpul examinării dovezilor? Sau vom repeta greşelile istoriei?

Dacă orizonturile profetice ale Bibliei cu privire la trecut şi prezent sunt veridice, trebuie să ne aşteptăm să fie la fel şi cu privire la viitor. Fie ca Dumnezeu să ne dea o minte înţeleaptă pentru timpul în care trăim - căci cine ştie, putem păţi ca cei pe care i-a prins asediul în Ierusalim, murind în chinuri lungi şi groaznice, deşi lumea a fost avertizată despre ce i se va întâmpla acestui oraş.

Internetul ne pune la picioare multe referinţe principale, ce privesc evenimentele descrise în Cartea profetului Daniel.

Citeşte şi studiază direct Cartea Profetului Daniel din Biblia ta şi caută cu pasiune să o înţelegi. Unde nu o înţelegi, informează-te de la alţii.

Werner Keller, în cartea sa numită The Bible As History - Biblia Ca Istorie (Şi Totuşi Biblia Are Dreptate (varianta în română a cărţii) scria următoarele: 

     "Având în vedere abundenţa de dovezi autentice, precum şi efortul
scepticismului  care  din  secolul  al  XVIII-lea  încearcă  să  desfiinţeze  Biblia,  
nu-mi  rămâne  decât  o  singură  concluzie  îndreptăţită:  „Biblia  are  totuşi
dreptate”.  (Hamburg, Septembrie 1955)

Iosif Flaviu (Josephus), autor evreu din secolul I AD, a scris Războiul iudeu. Citind "Războiul iudaic” (în greacă :Περί τού Ίουδαίκοΰ πολέμου, latină: Bellum Judaicum), putem înţelege prin ce urgie catastrofală a trebuit să treacă poporul evreu, acel mare "vai" l-a care s-a referit Domnul Isus.
Luca 21:20. Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape.
21. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el.
22. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.
23. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie împotriva norodului acestuia.
24. Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor.
Cartea descrie războiul anti-roman din Iudea început la 66 AD, şi prezintă suferinţele cumplite îndurate de toată naţia până la cucerirea și distrugerea Ierusalimului de către Titus şi chiar după. Scrisă inițial în arameică a fost tradusă de Iosephus în limba greacă prin anii 75-79. Într-o secvenţă din carte surprinde şi relatează rezistența unui grup de luptători evrei care s-au refugiat în pustiu, la Masada, o cetate de pază construită de regele Irod, pe un pisc din apropierea Mării Moarte. Aici au rezistat un timp îndelungat atacurilor romane, apoi, după ce şi-au dat seama că vor fi cuceriţi, majoritatea lor s-a sinucis, împreună cu soțiile și copii.

Biblia De La Geneva, apărută la 1599, este o Biblie protestantă având multe comentarii interesante, pe care le poţi şi la Cartea Profetului Daniel.

John H. Alexander a scris Cartea Profetului Daniel, interpretând evenimentele descrise acolo.

Carl Olof Johnson, a scris Timpurile Naţiunilor Reconsiderat, încercând să clarifice când anume a căzut Ierusalimul în mâinile lui Nebucadneţar, regele din Babilon.

Cărţile Macabeilor sunt cărţi istorice, care prezintă perioada de cucerire a Iudeii, de către greci, sub Alexandru Cel Mare şi asuprirea ce a urmat din partea lor, culminând cu eliberarea promisă în Cartea Profetului Daniel.

În cartea "Istorii", scrisă de istoricul antic de Herodot, poţi "vedea" lumea antică din orientul mijlociu (şi nu numai) de înainte de cucerirea Ierusalimului de către regele Nebucadneţar. Istoriile (în greaca veche Ἱστορίαι, Historíai) lui Herodot, cel considerat părintele fondator al studiului istoriei, a fost scrisă între anii 450-420 î.Hr. şi este un tezaur de informații despre vechile tradiții antice, politică, geografie și ciocniri ale diverselor culturi cunoscute din zona Mării Mediterane și Asiei de Sud-Vest în antichitate.
Cartea descrie ridicarea Imperiului Persan și rǎzboaiele lor cu grecii din secolul V-lea î.Hr.
Istoriile lui Herodot au fost studiate cu pasiune secole la rând, fiind o sursa principalǎ despre lumea antică pentru numeroși curioşi şi istorici.

Cyropedia, cartea scrisă de grecul Xenofon oferă date importante despre conflictul dintre mezi şi babilonieni (pe care el îi numeşte diferit). Cyropedia, este o biografie romanţată a lui Cirus cel Mare, fondatorul primul Imperiu Persan. Cartea a fost scrisă în jurul anului 370 î.Hr. de Xenofon, un atenian, devenit comandantul suprem al unui corp de armată de mercenari greci, care a luptat în Persia. În timpul acestei expediţii militare a cules informaţiile prezentate în cartea sa. Xenofon, ca student al lui Socrate se remarcă ca bun istoric, care ştie prezenta în chip real tainele evenimentelor istorice. Titlul latinizat Cyropaedia derivă din greaca Kúrou paideía (Κύρου παιδεία), care înseamnă „Educația lui Cirus”.

Viaţa lui Alexandru Cel Mare a fost prezentată de mulţi scriitori. La fiecare aflii noi şi noi detalii. Aici aflăm şi amânunte despre "diadohi", aceştia fiind generalii din armata lui Alexandru, care s-au bătut pentru a prelua domnia în noul imperiu macedonean-grec, după moartea acestuia.

Conflictul dintre clanurile conducătoare din Iudea, cel al Oniazilor versus cel al Tobiazilor este relatat parţial de istoricul mai sus numit, Iosif Flaviu (Josephus), în cărţile sale, numite Războiul iudaic şi Antichităţi  iudaice. Clanul ce a condus Iudeea sub persi, Oniazii, fiind detronaţi de clanul Tobiazilor (cu ajutorul grecilor sirieni, stabiliţi la Antiochia) sunt nevoiţi să fugă în Egiptul Ptolemaic (la grecii stabiliţi la Alexandria). Aici, clanul a primit dreptul de a construi Templul iudeu de la Leontopolis. Relatarea lui Iosif Flaviu din cartea Antichități este, că un tânăr pretendent la conducerea Iudeii, în momentul morții tatălui său - acesta fiind asasinat de clanul rival, a fugit la curtea din Alexandria ca urmare a persecuțiilor siriene, crezând că ajutorul va veni pentru poporul său persecutat din Egipt. Ptolemeu al VI-lea era regele Egiptului la acea vreme şi nu renunțase încă la pretențiile sale teritoriale din Orientul Mijlociu și Iudeea. El a primit cu bucurie un astfel de personaj important din țara vecină. Onias i-a cerut regelui și soției sale, Cleopatra, să-i permită să construiască un sanctuar în Egipt asemănător cu cel de la Ierusalim, unde avea să angajeze leviți și preoți din propriul său clan. El a citit o profeţie al profetului Isaia că un templu evreiesc va fi ridicat în Egipt. Acest fapt arată că în acel timp se studiau cu interes profeţiile Bibliei şi căutau să desluşească interpretarea lor.

Potrivit lui Josephus, împăratul roman Vespasian se temea că prin acest templu Egiptul ar putea deveni un nou centru pentru evrei şi ar putea da motiv la o nouă rebeliune, prin urmare, a ordonat demolarea edificiului. Templul a fost închis, personalul a fost alungat, comorile au fost confiscate, iar construcţia a fost demolată în anul 73 AD. La săpăturile de la Tell al-Yahudi din anii 1905-1906, arheologul Flinders Petrie a scos la suprafaţă rămășițele acestui templu măreţ. 

Interesul pentru descifrarea profeţiilor Bibliei o aflăm şi din descrierea epopeii revoltei (răscoalei) Macabeilor, descrisă în Cărțile I și II ale Macabeilor. Răscoala Macabeilor este privită ca o mișcare de rezistenta națională şi de credinţă contra politicii culturale de aservire. Regele grec din Antiochia, Antiochus IV este chemat să intervină în disputele dintre evreii tradiționaliști și cei elenizați. Autoritățile rânduite de el modifică drastic cultului iudaic (practic îl desfiinţează), ceea ce a provocat în anul 166 î.Hr. răscoala evreilor sub conducerea preotului Matatia (Matityahu) din familia Hasmoneilor. Conflictul este câştigat de tradiţionalişti, iar  elenizaţii iau calea exilului în Siria. Devin independente Iudeea, Samaria și Galileea, și împreună cu alte câteva regiuni adiacente, formează, sub conducerea urmașilor lui Matatia, a fraților Macabei, a unui nou stat evreiesc independent. 

Desigur, există multe alte surse interesante, care întăresc relatările profeţiilor şi evenimentelor din Biblie.

Cu toate aceste dovezi, unii doresc încă să-l arunce pe profetul Daniel în groapa de gunoi a istoriei, contestând chiar existenţa lui, după cum şi alţii l-au aruncat în groapa cu lei, contestând astfel misiunea lui de profet.

 

 

 

Enigme din cartea profetului Daniel (Partea 2)

 

De ce să studiem profeţiile Sfintelor Scripturi, Biblia?

 

Dragi interesaţi,

Sunteţi invitaţi la un studiu istoric  despre profeţii împlinite şi profeţii în curs de împlinire din Cartea Profetului Daniel. Uimitoarele profeţii ale lui Dumnezeu, din această carte a Bibliei ne întăresc credinţa, de aceea analiza acestor profeţii biblice importante, este benefică tuturor credincioşilor. Iar cei care nu cred în Biblie au şansa să se hotăreasca.

Profeţiile împlinite şi profeţiile în curs de împlinire ale acestei cărţi biblice importante sunt subiecte intens discutate de veacuri în creştinătate dar şi în alte cercuri religioase.

Uimitoarele profeţii ale Bibliei încă neâmplinite, din această carte, bat la uşa timpului nostru.

Analiza unor astfel de profeţii biblice importante, în special cele împlinite şi demostrabile din istorie sunt de mare actualitate, pentru a arăta credibilitatea acestor sfinte scripturi.

De ce? Deoarece mulţi nu mai cred în Biblie. Ei spun că Biblia nu are dreptate în multe privinţe şi profeţiile ei nu sunt de inspiraţie divină, ci sunt simple speculaţii omeneşti, cu evenimente, locuri şi personaje care nu se regăsesc în istorie sau conţin inexactităţi istorice.

 

Şi dacă totuşi Biblia are dreptate, dar unii o înţeleg şi o interpretează greşit?

Ar fi înţelept din partea unui om logic să creadă că atâtea profeţii împlinite la precizia unui ceas elveţian ar fi pure coincidenţe? Prea multe coincidenţe ar fi!

Respingerea Bibliei a creat şi crează mult haos în societate, fiindcă ea este o carte a speranţei, care prezice o lume mai bună şi pune pe credincioşi să fie nobili, virtuoşi şi statornici în a face tot ce este bun şi bine, pentru a o putea câştiga. S-a constat că în comunităţile în care Biblia este crezută şi are valoare, iar prescripţiile Noului Legământ, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este aplicat în vieţile oamenilor, comunităţile au mult folos, sunt prospere, sănătoase şi fericite. În schimb acolo unde nu, creşte numărul addicţilor de tot felul, a sinuciderilor şi a tentativelor de suicid, a criminalităţii şi a celor ce nu pot sau nu doresc să se autoântreţină, să întemeieze o familie, să facă copii sau să aibă grijă de membrii familiilor (la finalul cărţii prezint câteva statistici). E coincidenţă sau cartea aceasta are ceva supranatural?

Există o carte scrisă de Werner Keller “Biblia ca istorie” - la noi a apărut sub titlul "Şi totuşi Bibia are dreptate" (în engleză "The Bible as History") - în care autorul aduce argumente solide că Biblia este corectă din punct de vedere istoric.

Werner Keller (13 august 1909 la Gut Nutha, Anhalt - 29 februarie 1980 la Ascona) a fost un funcționar public, jurnalist, autor de non-ficțiune și luptător al rezistenței anti-naziste. În 1955 a publicat "Biblia ca Istorie", cea mai cunoscută și de succes carte a sa, care a corelat textul Bibliei cu rezultatele săpăturilor arheologice din Orientul Mijlociu, oferind, potrivit lui Keller, o confirmare pentru veridicitatea Bibliei care nu depinde de credința religioasă. A avut o circulație de peste un milion în Germania și a fost tradusă în mai mult de 20 de limbi, iar în 1957 a obținut premiul literar italian Bancarella. Printre altele, a fost tradusă cu succes în ebraică, într-o perioadă în care relațiile culturale cu Germania erau departe de a fi luate în considerare în Israel; cotidianul „Davar” Labour din Tel Aviv, în 1958, a distribuit exemplare gratuite ale cărții lui Keller la abonații săi.

Nu el este singurul autor ce susţine atuul istoric al Bibliei. Nelson Glueck scria “Timp de 30 de ani am făcut săpături arheologice . . ., iar în ce priveşte exactitatea istorică, am descoperit că Biblia a avut întotdeauna dreptate.„

Nelson Glueck (4 iunie 1900 - 12 februarie 1971) a fost un rabin american, academician și arheolog. A fost președinte al Uniunii Colegiului Ebraic din 1947 până la moartea sa, iar activitatea sa de pionierat în arheologia biblică a dus la descoperirea a 1.500 de situri arheologice (localităţi vechi).

Dar Biblia mai are un atu, pe lângă cel istoric: orizonturile ei profetice, cele din trecut, cele din prezent şi cele din viitor.

De exemplu profetul Daniel prezice nişte evenimente istorice cu exactitate, cu mult înainte ca personajele din profeţii să se fi născut.

Conform unei surse din Turcia, care descrie oraşul Laodicea, citim: “Cine a fost Laodicea în Biblie?

Puternicul rege Alexandru cel Mare l-a învins pe bogatul și faimosul rege persan Darius al III-lea în 331 î.Hr. și a fondat cel mai mare imperiu din lume. A murit la o vârstă fragedă și nu a avut un moștenitor legitim, fiul său Alexandru al IV-lea de Roxane fiind născut după moartea lui Alexandru. Tovarășii lui Alexandru l-au întrebat pe patul de moarte căruia i-a delegat regatul; răspunsul său laconic a fost „tôi kratistôi” - „către cel mai puternic”. Imperiul său a fost împărțit în 4 părți. Lysimachus a luat Tracia și o mare parte din Asia Mică. Cassander a controlat Macedonia și Grecia. Ptolemeu I (Regele Sudului) a condus Egiptul, Palestina, Cilicia, Petra și Cipru. El a fondat dinastia Ptolemaică, care a durat până la moartea Cleopatrei VII în 30 î.Hr. Seleucus I Nicator (Regele Nordului) a fost chiar mai puternic decât Ptolemeu I (Regele Sudului) și a condus părțile rămase din Asia și a fondat Imperiul Seleucid care era compus din Mesopotamia, Levantul, Persia și o parte din India. Seleuc a fost asasinat de Ptolemeu, iar fiul său Antioh I a condus Imperiul Seleucid. În jurul anului 262 î.Hr., Antioh a încercat să rupă puterea crescândă a Pergamului, dar a suferit înfrângere lângă Sardes și a murit la scurt timp după aceea. El a fost succedat în 261 î.Hr. de al doilea fiu al său, Antioh II Theos. După câțiva ani a început un război între Ptolemeu al II-lea (regele sudului) și Antiochus al II-lea (regele nordului). Ca termen de pace, Antioh al II-lea a fost de acord să divorțeze de soția sa Laodicea, să-și dezmoștenească fiul și să se căsătorească cu Berenice (fiica lui Ptolemeu II) și să se alăture celor două imperii. Cu toate acestea, nu a funcționat așa cum era de așteptat. La scurt timp după nuntă, Ptolemeu al II-lea a murit, iar Antioh al II-lea a divorțat de Berenice și s-a recăsătorit cu Leodicea. Cu toate acestea, Leodicea nu și-a uitat trădarea; l-a otrăvit pe Antioh al II-lea și a executat pe Berenice, fiul ei și însoțitorii ei. Laodicea și-a proclamat apoi fiul, Seleucus II, noul rege al Imperiului Seleucid. După ce am citit aceste scurte informații istorice, înțelegem mai bine Daniel 11:2-7 și ne facem o idee despre originea numelui orașului Laodicea, una dintre cele Șapte Biserici.” Sursa Ertunga Ecir

 

Enigme din cartea profetului Daniel (Partea 1)

Ştiai că uimitoarele profeţii din Cartea Profetului Daniel au fost confirmate de istorie?

Citeşte ce ne spune Dumnezeu în această carte despre viitor!

"Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea.
El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere, celor pricepuţi!
El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina." Daniel 2:20-22

Ce este o profeţie?
Profeţia constă în cuvinte, vedenii sau vise de inspiraţie divină, pe care le primeşte cineva prin revelaţie de la Dumnezeu. Profeţiile pot fi didactice, cu scopul de a învăţa şi corecta sau cu scopul de a preveni şi a avertiza asupra unor evenimente din viitor. Un alt scop al lor este de a încuraja şi a consola.
Omul trebuie să fie numit de Dumnezeu, ca să poată fi profet.
Satan Diavolul ridică profeţi falşi şi interpreţi neinspiraţi pentru a zădărnicii profeţiile lui Dumnezeu.
Nici o profeţie din Sfintele Scripturi nu este de origine omenească (2 Petru 1:20), şi deoarece Dumnezeu este mai puternic decât Diavolul, toate profeţiile vor fi împlinite.
 

Dumnezeu nu lasă nepedepsit pe cel rău

Dumnezeu nu lasă nepedepsit pe cel rău

 

VDC Naum 1:3. Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vârtej, şi norii sunt praful picioarelor Lui.

 

Sifilisul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sifilisul este o infecție cu transmitere sexuală cauzată de bacteria spirochetă Treponema pallidum subspecia pallidum. Calea principală de transmitere este contactul sexual, dar se poate transmite și de la mamă la făt în timpul sarcinii sau al nașterii, rezultând sifilisul congenital. Printre bolile umane cauzate de Treponema pallidum se numără și framboesia (provocată de subspecia pertenue), pinta(provocată de subspecia carateum) și bejel (provocată de subspecia endemicum).

 

Simptomele diferă în funcție de cele patru stadii ale sifilisului (primar, secundar, latent, și terțiar). În stadiul primar se prezintă, în general, o singură ulcerație (o zonă a pielii fermă, nedureroasă, fără mâncărimi), sifilisul secundar prezintă o erupție difuză ce implică frecvent palmele mâinilor și tălpile picioarelor, sifilisul latent prezintă foarte puține simptome sau nici unul, iar sifilisul terțiar cu gome, simptome neurologice sau cardiace. Sifilisul mai este numit și „marele imitator” din cauza prezenței simptomatice atipice. Depistarea bolii se face, de obicei, printr-un test serologic, dar bacteriile pot fi văzute și la microscop. Sifilisul poate fi tratat eficient cu antibiotice, metoda preferată fiind administrarea intramusculară de penicilină G (administrată intravenos în cazul neurosifilisului) sau ceftriaxonă, iar bolnavilor cu alergie acută la penicilină li se administrează doxiciclină sau azitromicină pe cale orală.

 

În 1999 au contractat sifilis circa 12 milioane de oameni în toată lumea, peste 90% dintre cazuri fiind înregistrate în țările în curs de dezvoltare. După o scădere dramatică a numărului de cazuri datorită disponibilității penicilinei în anii ’40, odată cu începutul noului mileniu ratele infecției au crescut în multe țări, infecția fiind frecvent asociată cu virusul imunodeficienței umane (HIV). Acest fapt este în parte atribuit practicilor sexuale nesigure în rândul bărbaților ce întrețin relații intime cu bărbați, promiscuității sporite, prostituției și tendinței de utilizare din ce în ce mai scăzută a mijloacelor de protecție de barieră.

---

 

Sifilisul mai este privit şi dintr-un alt punct de vedere, ca pedeapsă pentru curvie (adulter) şi preacurvie (desfânare), ambele fiind deviaţii sexuale, interzise de Dumnuezeu.

 

Să nu curveşti şi să nu precurveşti sunt două dintre interdicţiile biblice cu privire la relaţiile sexuale, date de Dumnezeu. Curvia este descrierea unui păcat al infidelităţii sexuale (adulter), pe când preacurvia este o formă ce cuprinde orice tip de relaţie sexuală deviantă, cum ar fi sexul cu animalele (desfrânare)...

 

Dumnezeu avertizează că nu lasă păcatul nepedepsit. Deşi la prima vedere cei ce practică deviaţii sexuale par că nu intră la pedeapsă, în realitate statisticile arată o cu totul altă faţă.

 

Una dintre pedepsele lăsate de Dumnezeu pentru sexul cu animalele este boala cunoscută sub numele de sifilis. Sifilisul s-a transmis şi se transmite încă prin contactul sexual cu animalele (se poate lua de la animalele cu care se produce contactul sexual), apoi bărbatul sau femeia care a avut un astfel de contact, poate da boala mai departe, iar în timpulul sarcinii se transmite de la mamă la făt.

Sifilisul se mai poate transmite prin sărutarea zonei bolnave (buze crăpate sau gingii sângeroase) precum și prin sex oral, anal și vaginal. Majoritatea cazurilor noi din Statele Unite (60%) sunt înregistrate la bărbații ce întrețin relații intime cu bărbați (statistică 2021). Se poate transmite și prin produse de sânge, transfuzii, vaccinuri sau transplante de organe. Chiar dacă acestea sunt testate corespunzător, boala se poate ascunde într-o fază latentă, care să nu poată fi descoperită şi individul examinat să fie infectat.

 

După cum arată statisticile, cei mai predispuşi la această boală sunt cei care sunt infideli sau practică deviaţii sexuale. De-a lungul timpului, Charlie Chaplin s-a culcat cu aproximativ 2.000 de femei, lucru cu care se lăuda frecvent. Potrivit unei amante, cele întâmplate cu cei care au luat boli sexuale, l-au marcat într-un asemenea hal, încât Chaplin nu intreţinea niciodată relaţii sexuale înainte să-şi "picteze" respectiva parte a corpului cu iod din abundenţă, pentru a preveni o posibilă infectare cu sifilis sau alte boli.

Casanova și Flaubert au suferit de sifilis. Schumann, Baudelaire, Maupassant, Van Gogh, Nietzsche, Paul Gaugain, Oscar Wilde și James Joyce-și ei au avut boala. Există dovezi care ar sugera că și Ludwig van Beethoven ar fi avut sifilis.

În spațiul românesc, poate cel mai cunoscut caz, neconfirmat însă, este cel al lui Mihai Eminescu – se spune că boala mintală care l-a afectat pe poet ar fi fost cauzată de sifilis. O altă teorie în cazul lui Eminescu este că diagnosticul de sifilis ar fi fost greșit și că tratamentul cu mercur (cel mai folosit în epocă) ar fi dus de fapt la agravarea bolii sale și la deces. Unul din principalele sale obiecte de studiu a fost sifilisul, boală cu transmitere sexuală care pe acea vreme făcea ravagii în Europa.

 

Dr. Fracastoro definește trei moduri de răspândire a bolilor transmisibile:

 

-      direct

-      indirect

-      la distanță

 

Dr. Fracastoro s-a născut în Verona, Republica Veneția și a educat la Padova unde la vârsta de 19 ani a fost numit profesor la universitate. Datorită eminenței sale în practica medicinei, a fost ales medic al Conciliului de la Trento. O statuie de bronz a fost ridicată în cinstea sa de către cetățenii din Padova, în timp ce orașul său natal a comemorat marele lor compatriot cu o statuie de marmură. A trăit și a practicat în orașul său natal. În 1546 a propus că bolile epidemice sunt cauzate de particule minuscule transferabile sau „spori” (microbii) care ar putea transmite infecția prin contact direct, contact indirect sau chiar fără contact pe distanțe mari.

 

Încurajarea sau chiar şi numai tolerarea sau permiterea deviaţiilor sexuale va face ca bolile să se transmită cu rapiditate atât indirect cât şi la distanţă şi astfel societatea care încurajează, permite sau tolerează asemenea conduite va fi pedepsită la rândul ei de către Dumnezeu.

Aşadar, societatea ar trebui să fie vocea lui Dumnezeu şi ar trebui să aibă puterea să spună Nu! în loc de Da! Sau în loc de Nu stiu, nu cunosc!. Ce se întâmplă în lume ne afetează. Soluţia, ca să nu ne afecteze, este întoarcerea la Dumnezeu. Atfel, Dumnezeu lasă astfel de naţiuni în voia sorţii, în boli, suferinţe şi epidemii, care ar fi putut fi evitate, dacă societatea ar fi spus un NU! hotărât.

 

Romani 1:28. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

 

Isaia 48:17. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: "Eu, Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!

18. O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării.

19. Sămânţa ta ar fi fost ca nisipul, şi roadele pântecelui tău, ca boabele de nisip; numele tău n-ar fi fost şters şi nimicit înaintea Mea.