Orice cântare care spune că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos este Dumnezeul Bibliei, Creatorul cerului şi al Pământului, şi nu Fiul ceresc al acestui Creator, trimis din cer de către Dumnezeu Tatăl, nu reflectă adevărul şi nu foloseşte la nimic... El n-a venit să ne spună că el este Dumnezeul Creator, nici că ar fi un al doilea dumnezeu alături de Dumnezeu, Tatăl lui şi al nostru, ci doar că el este Fiul acestui măreţ şi singur Dumnezeu.
Crezul apostolic din secolul II afirmă:
"Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului și al pământului.
Și în Iisus Christos, fiul său unic, domnul nostru:" (Crezul apostolic - Wikipedia)
Compară cu Exodul (Ieşirea) 20:
1. Atunci Dumnezeu (Elohim/Theos) a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:
2. "Eu sunt Yehowah Dumnezeul tău care te-a scos din ţara lui Mizraim (Egipt), din casa robiei.
3. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
S-a desfiinţat acest adevăr?
Ioan 17
1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,
2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.
3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
1Corinteni 15:28. Şi când toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
Apocalipsa 20:6. Fericit şi sfânt este cel care are parte de cea dintâi înviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
Aş spune simplu, un credincios – indiferent cum îşi spune - nu poate avea altă credinţă decât cea a sfinţilor din vechime, menţionaţi în Biblie şi nici alt crez decât Biblia, interpretată corect. “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2Timotei 3:16).
Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, rămân perplex şi înţeleg revolta presbiterului Gaiu, din secolul II.
"Ciurul lui J.J. Griesbach"
Renumitul comparator al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (autorului), textele vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în text mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.
În acest caz, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi, cel din Codex Sinaiticus, dat fiind că această copie este mai veche cu cc. 50 de ani faţă de copia Codex Vaticanus (fapt contestat de susţinătorii Vaticanusului, care spun că e viceversa).
Criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text
Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.
Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
Având în vedere situaţia prezentată mai sus, iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:
Efectul nociv al mişcării eretice patripassiene în Creştinătate
Mulţi susţin că ideea “Isus este Yehova” este logică, deoarece se regăseşte în formularea de la Ioan 1:1:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. (BDC)
La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. (BOR)
Într-adevăr, la o simplă înlocuire a “Cuvântului” cu numele “Isus”, asta reiese:
La început era Isus, şi Isus era cu Dumnezeu, şi Isus era Dumnezeu. (BDC)
La inceput era Isus si Isus era la Dumnezeu si Dumnezeu era Isus. (BOR)
Sau:
La început era Isus, şi Isus era cu Yehova, şi Isus era Yehova. (BDC)
La inceput era Isus si Isus era la Yehova si Yehova era Isus. (BOR)
Totuşi, fraza “Cuvântul era cu Dumnezeu” (Isus era cu Dumnezeu, Isus era cu Yehova) ca mai apoi Isus să fie Dumnezeu, dă de bănuit. Să înlocuim fraza de mai sus cu două cuvinte străine, ca să ne dăm seama despre ce este vorba:
La început era Cain, şi Cain era cu Adam, şi Cain era Adam.
La inceput era Cain si Cain era la Adam si Adam era Cain.
– Nonsens TOTAL!
Sau:
La început era Fiul, şi Fiul era cu Tatăl, şi Fiul era Tatăl.
La inceput era Fiul si Fiul era la Tatăl si Tatăl era Fiul.
– Nonsens TOTAL!
Orice înlocuire de cuvinte am face, se vede clar că acest text este unul FALSIFICAT:
La început era Îngerul și Îngerul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Îngerul. – Nonsens TOTAL!
Şi acum să înlocuim două cuvinte:
La început era Eva și Eva era la Adam și Adam era Eva. – – Nonsens TOTAL!
În secolul II, din cauza persecuţiei, creştinii scriau codat, pentru a nu fi demascaţi. Ei foloseau o formă de scriere numită "nomina sacra", prin care numele şi anumite cuvinte erau prescurtate, pentru a nu le da persecutorilor motiv să confişte acele scrieri. Astfel cuvântul theos (dumnezeu) şi huios (fiul) era redus la două litere, marcate cu o bară (liniuţă) deasupra. După ce gnosticii au schimbat prima literă, făcând din huios (Fiul) theos (Dumnezeu), textul autentic a fost alterat serios şi astfel înţelegerea corectă a versetului a devenit neclară. Însă reânlocuind cuvântul Fiul, versetul redevine logic, cu un mesaj clar în context şi în armonie cu tot ce spune Evanghelia.
Sfânta Evanghelie după Ioan 1:
1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Fiul era Cuvântul.
În secolul IV AD, folosirea nominei sacra a încetat deoarece Împeriul Roman adoptase o altă politică faţă de creştinism şi deţinerea scrierilor creştine considerate sfinte nu s-a mai considerat o crimă împotriva statului.
Mai jos puteţi vedea un exemplar ce conţine forma nomina sacra, din Evanghelia după Ioan, capitolul 1.
Să ne uităm la Ioan 1:1 în forma nomina sacra
Se știe de mult că anumite cuvinte au fost combinate de primii creștini, aceste cuvinte fiind numite de experți Nomina Sacra. Schimbând o literă a cuvântului prescurtat scris sub forma Nomina Sacra (din greșeală sau intenție), expresia capătă un cu totul alt sens.
De exemplu, în textul din secolul al IV-lea numit Codex Sinaiticus, 2 Petru 1:1 are cuvântul „kyrios” în forma Nomina Sacra:
Simon Petru, slujitorul și apostolul lui Isus Hristos, celor care au dobândit o credință la fel de prețioasă ca a noastră în adevărul Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos:
Cu toate acestea, în textul secolului al V-lea numit Codex Alexandrinus, cuvântul theos (dumnezeu) este deja prezent și a rezultat această versiune:
Simon Petru, slujitorul și apostolul lui Isus Hristos, celor care au dobândit o credință la fel de prețioasă ca a noastră în adevărul Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos:
Deci, este foarte posibil ca asta să fie de fapt ceea ce sa întâmplat și în Ioan 1:1.
În textele biblice antice, cuvântul Υἱός (Huios – însemnând: Fiul) este prescurtat ca ΥΣ, aceasta este forma „Nomina Sacra”. În mod similar, cuvântul Θεός (Theos – care înseamnă „Dumnezeu”) este prescurtat ca ΘΣ în forma Nomina Sacra. Rețineți că ambele cuvinte se termină cu litera Σ și doar prima literă trebuie schimbată.
Dacă Ioan 1:1 avea cândva cuvântul ΥΣ (Fiu), atunci acesta este ceea ce spunea textul original:
Ioan 1:1 La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Fiul era Cuvântul.
Analele istoriei bisericii - Erezia numită ”patripassianism”
Există o consemnare într-una dintre cărțile lui Iustin Martirul (decapitat în c. 165) că în timpul său existau unii care mărturiseau că Tatăl și Fiul sunt aceeași persoană, crezând greșit că de fapt Tatăl este doar a altă denumire a Fiului (First Apology (63, în Richardson, 1970: 284-85).
Din analele istoriei bisericești aflăm că un anume ”Noetus din Smirna”, a lansat apoi o școală cu această teologie eretică la Roma (c. 190).
Învățăturile lui Noetus
În opinia lui Noetus, Hristos este revelația singurului Dumnezeu – care s-a revelat mai întâi ca Tată – sub forma Fiului uman, deci este aceeași persoană, dar care s-a revelat într-un mod diferit de manifestare (de unde și denumirea de „modalism”). Prin urmare, după Noetus, se mai poate spune că în Fiul însuși Tatăl a suferit pe cruce, întrucât era aceeași persoană, doar sub o altă denumire (de unde și termenul de „patripassianism”, aică „Tatăl a suferit”).
După ce s-a stabilit la Roma, liderii creștini din Biserică i-au investigat învățăturile și l-au excomunicat. Noethus s-a apărat în confuzie: „Ce rău fac eu lăudând pe Hristos?... Dacă, deci, recunosc că Hristos este Dumnezeu, atunci El este Însuși Tatăl, dacă El este cu adevărat Dumnezeu, și Hristos a pătimit, fiind Însuși Dumnezeu, și în consecință Tatăl a pătimit, pentru că El a fost Însuși Tatăl”.
Discipolii lui Noetus, Epigon și Cleomene, au continuat învățăturile maestrului lor, ”clarificându-le”: Dumnezeu este atât o formă invizibilă, cât și o formă vizibilă; ca formă invizibilă este Tatăl, ca formă vizibilă este Fiul. Alți adepți celebri ai doctrinei patripassiene, din aceeași perioadă, au fost Praxeas (în Asia Mică, Cartagina și Cirene) și ceva mai târziu, Sabellius (în Pentapolis), care a propus fraza devenită celebră ”‘homo-ousios’ (aceeaşi fiinţă)”, adică ”Hristos este aceeași ființă cu Tatăl”.
Noetus a negat la început că „Hristos a fost Tatăl și că Tatăl S-a născut și a suferit și a murit”, dar adepții săi crescând în număr, a recunoscut în fața aceluiași conciliu, când a fost convocat a doua oară, că a predat părerile care i-au fost atribuite. Se pare că la început, aceștia acceptau doar Evanghelia după Ioan. Și am putea deduce că această mișcare a popularizat această carte în forma modificată de la Ioan 1:1, deoarece Hipolit din Roma scrie că ei erau cei mai numeroşi dintre creştinii din timpul său, chiar şi Papa de la Roma, fiind unul de-al lor.
După ce patripassienii au câștigat pe Papa de la Roma de partea lor, ideea ‘homo-ousios’ și scrierile lor au cutreierat lumea creștină ca fulgerul și s-au impus. Această interpretare este menţionată de diferiţi autori creştini din acel timp, cum ar fi Hipolit, Epifanius, Ciprian, Tertullian, Rufinus, istoricul Sozomenos (400-450), etc..
Contra lor s-a constituit Conciliul de la Antiohia, format din 50 de episcopi care au negat și condamnat expresia ‘homo-ousios’ și concepția teologică ce se baza pe ea, în anul 267, prezidată de episcopul Macarie al Edessei. Datorită faptului că această partidă a patripassienilor, care era cea mai numeroasă în Creștinătate, a falsificat în acel timp Sfintele Scripturi, pentru a-şi susţine afirmaţiile, acest Conciliul din Antiohia (din anul 267) care a rămas fidelă crezului apostolilor, l-a însărcinat pe savantul creştin Lucian - din şcoala episcopului Macarie - să refacă frazele răstălmăcite, într-o nouă versiune a Bibliei. Conciliul l-a ales pe Lucian, deoarece acesta era un fost patripassian și cunoștea dedesubturile acestor texte. În timp ce clarifica această versiune şi demonstra vechiul text, a fost trădat de un aşazis preot patripassian, care l-a denunţat autorităţilor păgâne, acuzându-l de lucruri false.
Membrii Conciliului de la Antiohia au precizat că Isus nu este este ‘homo-ousios’ (aceeaşi fiinţă) cu Tatăl, ci “homoi-ousios”, adică “asemănător cu Tatăl”, deci Isus nu este Tatăl însuşi. Din păcate, despre acest conciliu important din secolele III, de la Antiohia, majoritatea creştinilor din ziua de azi nu știu nimic. Nici că mai târziu, tocmai această erezie a unei fiinţe identice a Tatălui şi Fiului, demascată de Biserica apostolică fidelă și combătută oficial a fost adoptă ca şi crez oficial al creștinismului în conciliul de la Niceea (325). Împăratul Constantin cel Mare, încă păgân şi susţinând oracolele (profetesele) păgâne, a fost convins de majoritatea episcopilor care susţineau patripasianismul – pe baza Bibliei lor eretice - şi a obligat toţi membrii conciliului sa accepte termenul de ‘homo-ousios’ (aceeaşi fiinţă) cu privire la Tatăl și Fiul. Practic, în anul 325 împăratul păgân Constantin, a anulat tot ceea ce hotărâse Biserica apostolică fidelă în secolul III la Antiohia şi a impus în toată Creştinătatea o Biblie eretică, Biblia Patripasiană, care se citeşte oficial încă şi în ziua de azi.
Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!
Pentru o TREZIRE ADEVĂRATĂ citeşte serios Biblia, roagă-te să o înțelegi corect și apoi aplică tot ce ai învățat în viața ta.
Dacă vrei să colaborăm pentru a ajuta pe semeni să-l cunoască mai bine pe singurul Dumnezeu adevărat și pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:3), lasă-mi un mesaj la comentarii.
Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."
Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1: Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28).
5. Un înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9).
Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28)
Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta, care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6).
