marți, 2 aprilie 2024

Pericolul în care sunt Martorii lui Iehova p1

 

AR TREBUI CA ATÂT NOI CÂT ŞI MARTORII LUI IEHOVA SĂ NE EXAMINĂM DUPĂ DREPTATE?

 

În drumul nostru spre viaţă veşnică suntem avertizaţi cu toţii, inclusiv martorii lui Iehova şi orice alt om: 2Ioan 1:9. Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.

Pericolul de a o lua „înante” înseamnă a spune ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu nu spune. Acestea sunt teorii, învăţături şi practici omeneşti, care nu dau slavă lui Dumnezeu şi în spatele cărora se ascund lămurit dracii, după cum ne şi avertizează Cuvântul lui Dumnezeu:

Dar Duhul spune lămurit ca, în vremurile din urma, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, (1Timotei 4:1)

Oare există acest pericol şi pentru noi sau pentru cei care sunt în cultul Martorii lui Iehova? Nu putem ştii dacă nu ne auto-examinăm imparţial, după dreptate studiind cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

 

Istoric controversat şi periculos

Martorii lui Iehova se trag dintr-o ramură a adventiştilor timpurii, după ce familia pastorului Charles Taze Russell a fost botezată de un pastor adventist pe nume George Storrs, unde tânărul CT Russell a fost ordinat ca pastor, după un studiu de doi ani.

Publicaţiile lor timpurii arată că există o legătură clară cu adventismul timpuriu, fondat de William Miller, un predicator baptist şi pericolul vine din faptul că ei au susţinut şi în parte mai susţin nişte viziuni adventiste timpurii şi neo-adventiste despre anumite evenimente, dovedite clar ca fiind greşite. Apoi din aceste doctrine adventiste timpurii ei şi-au dezvoltat propria lor interpretare, cum că lumea rea şi veche s-a sfârşit odată cu timpurile acordate de Dumnezeu naţiunilor în 1914, deoarece „timpul naţiunilor” pentru a domni pe pământ s-a sfârşit în 1914, când a fost înscăunat Domnul Isus Christos ca rege executiv peste pământ. Ei cred că înscăunarea în autoritatea regală executivă a Domnului Isus Christos a avut loc abia la 1914 şi nu după înălţarea sa la cer. Ei cred că Domnul Isus a luat locul lui Satan la guvernarea pământului, întronându-se în locul lui Satan la afacerile acestei lumi, abia în octombrie 1914. Ei mai cred că în 1918 Domnul Isus a vizitat toată creştinătatea şi a aprobat doar cultul Martorilor, înviind în acel an pe cei ce au murit aprobaţi pentru a merge la cer. De asemenea, ei susţin că Dumnezeu a investit (uns) pe primului lider Charles Taze Russell şi apoi pe ceilalţi şefi ai organizaţiei lor ca agenţi direcţi ai lui Dumnezeu, un fel de canal de comunicare cu pământenii, respingând pe ceilalţi lideri şi culte a creştinătăţii.

Mai jos sunt nişte informaţii despre Roy D. Goodrich şi Jesse Hemery, doi membrii proeminenţi, înţelepţi şi curajoşi dintre membrii cultului Martorii lui Iehova, care au fost daţi afară din acest cult, pentru că au criticat tocmai aceste doctrine greşite ale cultului.

Iată câteva date despre aceştia.

Roy D. Goodrich, misionar al cultului Martorii lui Iehova

"Înapoi la Calea Biblică" a fost numele unei reviste produse între 1952 și 1977 de către Roy D. Goodrich (15 octombrie 1886 - decembrie 1976), un misionar al cultului Martorii lui Iehova şi apropiat al preşedintelui cultului JF Rutherford. A avut sediul în Fort Lauderdale, Florida, SUA şi a avut în jud de 3000 de abonaţi.

Goodrich a devenit un membru al cultului Studenţii Bibliei în anul 1919, devenit mai apoi Martorii lui Iehova, când Rutherford a preluat controlul, sfătuindu-l pe acesta să se opună pseudo-ştiinţelor, intoduse de unii dintre cei din cult. El a fost excomunicat împreună cu soţia sa, Maud, in 1944, la 2 ani după moartea lui Rutherford, pe timpul preşedintelui cultului Nathan Knorr. El fusese excomunicat de stafful Martorii lui Iehova pentru că nu era de acord cu punctul lor de vedere despre importanţa lui Charles Taze Russell, respingând interpretarea acestora despre el, precum și doctrina despre 1914. Deasemenea, a corectat punctul de vedere greşit al lui CT Russell despre preţul de răscumpărare, argumentând, că vor beneficia de el, doar cei ce vor crede.

El şi alţii care credeau la fel, au fost daţi afarăşi şi fizic, cu tot cu bagaje, de la un congres al cultului Martorilor, din SUA.

Cele mai importante lucrări scrise de Goodrich sunt: Înapoi la Calea Biblică (Un Jurnal al Credinței Non-Sectariene, Iubirii și Reformaţiunii), 1961) şi Demonismul şi Turnul De Veghere, Fort Lauderdale, FL.: The Bible Way Publications, 1969, SUA. Ambele cărţi se pot găsi pe Amazon.

https://www.amazon.com/s?i=stripbooks&rh=p_27%3ARoy+D.+Goodrich&s=relevancerank&text=Roy+D.+Goodrich&ref=dp_byline_sr_book_1

 

DOI MARTORI AI LUI IEHOVA DE SEAMĂ, CARE AU RESPINS DOCTRINA GREŞITĂ A CULTULUI DESPRE 1914

Jesse Hemery, vicepreşedintele cultului Martorii lui Iehova

Jesse Hemery a fost unul dintre cei mai respectați membrii din cultul Studenţi ai Bibliei/Martorii Lui Iehova din generaţia sa. S-a născut în 1864 și a murit în 1963 în vârstă de nouăzeci și nouă de ani. Timp de mulți ani a slujit în Londra, Anglia, fiind primul președinte al Asociației Internaţionale Studenții Bibliei din UK.

El a fost în funcția de vicepreședinte al IBSA, o poziție pe care a avut-o până în 1946 de la numirea sa de către pastorul Russell în 1901. In timpul celui de al doilea război mondial a fost închis refuzând înrolarea în armata UK. A fost excomunicat de presedintele cultului, Nathan H. Knorr, în 1951, din pricina reformelor propuse de acesta, cum ar fi renunarea la doctrina despre 1914.

Deși a acceptat o mare parte din interpretările lui Russell, a respins doctrina despre 1914, crezând că Apocalipsa urma să fie îndeplinită în viitor, scriind câteva cărţi, despre Apocalipsa și alte cărți profetice.

Roy D. Goodrich şi Jesse Hemery se cunoşteau şi au avut o poziţie comuna respingând doctrina despre 1914, respectiv au împărtăsit ambii soarta excomunicarii pentru susţinerea adevărului în mod public. Cei care nu au făcut-o în mod public, deşi nu au crezut în doctrina despre 1914 au fost toleraţi şi chiar au ajuns în poziţii înalte în Corpul De Guvernare, după cum citim în cartea lui Raymond Franz, Criza Conştiinţei, apărută şi în diferite limbi. Spre sfârşitul vieţii lui JF Rutherford, opinia oficială a Martorilor lui Iehova era că al doilea război mondial va fi câştigat de Germania şi aliaţii lor, care va culmina cu o mare persecuţie din partea acestora şi apoi va veni Armaghedonul. Având în vedere aceste perspective sumbre, preşedintele de atunci al Martorilor lui Iehova, JF Rutherford, îndemna tineretul să nu se căsătorească, iar cuplurile să nu facă copii, până după Armaghedon (ceea ce mulţi au şi făcut).

După prăbuşirea acestei ipoteze, s-a căutat o soluţie pentru situaţia delicată în care se aflau. Au ieşit la rampă trei orientări: unii susţineau ca doctrina despre 1914 să fie abandonată şi să se accepte că evenimentele descrise în cartea Apocalipsa sunt încă în faţa lor, recunoscând că au greşit (Roy D. Goodrich - Jesse Hemery), alţii, deşi nu mai credeau în 1914, se fereau de o astfel de recunoaştere, crezând că efectul va fi unul demoralizator şi demobilizator, iar alţii au pedalat pe ideea că doctrina despre 1914 este corectă, dând vina pe greşelile de interpretare a cronologiei, propunând o corecţie asupra cronologiei, care să crească moralul şi mobilizarea membrilor. Așa s-a ajuns la legarea anului 1975 (data la care trebuia să înceapă Armaghedonul) de doctrina despre 1914. Cum era de aşteptat, toate aşteptările despe 1975 au fost zadarnice şi foarte mulţi membrii au sancţionat liderii cultului Martorilor prin plecarea lor.

Dacă evenimentele din cartea Apocalipsa bat la uşa noastra şi nu va fi cum spune stafful Martorilor – că aceste evenimente s-au împlinit deja, având o semnificaţie simbolică, care va fi soarta membrilor din cultul Martorilor lui Iehova, care nu vor recunoaşte pericolul şi nu vor ştice să facă?

Luca 21:25. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;

26. oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.

27. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.

28. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie."

 

Argumentul greşit al Martorilor lui Iehova cu privire la Psalmul 110

Psalmul 110:1. Zis-a Yehowah Domnului Meu: "Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale". 2. Toiagul puterii Tale ţi-l va trimite Yehowah din Sion, zicând: "Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi.

Textul de mai sus arată clar două lucruri pe care Martorii lui Iehova le comasează într-un singur lucru, pentru a sprijini doctrina lor despre 1914.

1.   la versetul 1, textul arată că trebuie să treacă un timp, până la biruinţa finală a Unsului (care în greceşte este Christos), când el stă la dreapta lui Dumnezeu

2.   la versetul 2, nu se arată o inactivitate, el nu sta degeaba la dreapta Tatălui său, ci textul arată că va exista un timp în care stăpânirea Unsului va fi exercitată în mijlocul duşmanilor săi, fapt confirmat din Apocalipsa capitolele 1-3, că după înălţarea la cer, el avea deja o autoritate regală şi o exercita aşa cum dorea el, deci nu trebuia să aştepte până la 1914 ca să şi-o ia.

3.   Unsul este deja investit cu autoritate regală (atât de jure cât şi de facto), înainte de 1914, altfel nu ar putea avea titlul de Domnul imparatilor pământului arătat la Apocalipsa 1:5 şi aşa cum arată Apocalipsa 1:16 el are deja sabia autorităţii, iar în capitolele 2 şi 3 din Apocalipsa se arată clar că el lucrează deja cu această sabie şi chiar poate pedepsi pe cine doreşte, chiar cu moartea (Apocalipsa 2:23).

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu